Recepția de 1 Decembrie 2023, Hanoi – Vietnam

Festivitatea de sărbătorire a Zilei Naționale a României la Ambasada României din Hanoi – Vietnam!

Recepția de 1 Decembrie 2023, aici, în Hanoi – Vietnam a fost o adevărată sărbătoare!

O atmosferă caldă, prietenoasă ne-a încântat pe tot parcursul a câtorva ore care s-au scurs atât de repede.

Discursul Doamnei Ambasador a fost urmat de câteva cuvinte emoționante ale unui invitat vietnamez care a adus elogii României și românilor, în strânsă legătură cu Vietnam și vietnamezii care iubesc sincer țara noastră. Totul declarat în dulcele grai românesc.

E.S. Ambasador Cristina Romilă, o persoană modestă și fermecătoare în același timp a discutat cu toți invitații, fără să neglijeze pe cineva. Toți am fost tratați la același nivel.

Românii întâlniți parcă se cunoșteau de când lumea deși, poate, unii se vedeau pentru prima dată.

Se depănau amintiri de cum e viața în Vietnam, pe unde se găsesc cei mai mulți români. Așa am aflat că orașul Da Nang deține recordul cu cei mai numeroși români care își duc viața cu bine la 15.000 KM de România.

Dar, români sunt peste tot, din Hanoi, capitala, apoi mulți români se găsesc și în orașul Ho Shi Minh, Da Lat, Nha Trang, etc., peste tot de la Nord la Sud, românii tot vizitează țara Vietnam sau se stabilesc pentru mai mult sau mai puțin timp prin aceste locuri.

Desigur, am vorbit și despre România, țara pe care toți o aveau în suflet fie că trăiesc defintiv în Vietnam sau temporar.

Ideea Doamnei Ambasador de a invita membrii Asociației de prietenie România – Vietnam a fost desigur o idee excelentă!

Să auzi un vietnamez cât de bine vorbește limba română deși a studiat în România cu mai mult de 40 de ani în urmă, ne-a încântat, chiar ne-a înduioșat, amintindu-ne și mai acut de România. Am trecut în revistă Universități, chiar s-a amintit de unii profesori de la Politehnică sau nume mari din Universitatea – București.

Eu am avut un moment extraordinar când un domn vietnamez mai în vârstă a venit către mine și mi-a spus că semăn foarte bine cu ex-ambasadorul Constantin Lupeanu. Câțiva au încuviințat și printre hohote de râs, eu, sora fostului Ambasador, am lăcrimat… de Bucurie, desigur.

Să nu fie uitat după atâția ani, iar sora lui să le amintească de chipul fostului Ambasador și prieten este ceva!

Ne-am amintit că Asociația de prietenie România – Vietnam a fost creată de fostul Ambasador Constantin Lupeanu și sub egida ei au fost realizate lucruri frumoase, traduceri, dintr-o limba în alta, diverse simpozioane comune, când în România, când în Vietnam.

Chiar mi-am amintit cum Constantin Lupeanu după ce a înființat Institutul Cultural Român în China în anul 2015, Institut pe care l-a și condus în primii patru ani cu mare succes, cu o mare varietate de evenimente culturale a înaintat o propunere pe care o reiterez aici, înființarea unui Institut Cultural Român în Vietnam.

[Constantin Lupeanu: Pledez pentru deschiderea unui Institut Cultural Român în Vietnam:

https://www.fitralit.ro/30-09-2019-constantin-lupeanu-sensul-prezentei-noastre-in-china-este-promovarea-creativitatii-poporului-roman/ ]

Ar fi binevenită înființarea ICR chiar în Ho Chi Minh – city, așa cum este și ICR în SUA, în New York și nu la Washington.

Prin înființarea ICR în Vietnam s-ar crea doi poli, Nord și Sud de emulație românească, economico-politică (Hanoi) și culturală (Ho Chi Minh – city). Totul pentru difuzarea culturii române, precum și ”schimburi” interumane atât de binevenite în zilele noastre.

Dau un exemplu, Institutul Goethe care face mult pentru Germania în China și are aici patru filiale, Beijing, Shanghai, Hong Kong și Taiwan.

După această paranteză, dar, legată cu și despre românii dinspre Asia, contiunui cu admirația pentru tânăra vietnameză încântată de portul românesc și cu ie-românească cu care se mândește. Și noi ne mândrim cu tânăra care a făcut studii muzicale în România și nu a uitat nici limba română, nici portul românesc.

La fel de bune și frumos aranjate au fost și bucatele pregătite pentru această Zi mare. Mâini dibace, cu dorința de a performa și la acest capitol ne-au făcut să lăudăm platourile cu mâncăruri românești și nu numai. Evident că imediat ne-am repezit la gustoasele sarmale românești pe care nu am avut timp să le fotografiez… se înțelege motivul!

Am constatat acasă că deși am tot fotografiat, totuși nu sunt cele mai reușite fotografii.

Să fie entuziasmul meu pentru această întâlnire care a depășit tehnologia fotografică, nu știu, dar mă bucur pentru tot și la o viitoare întrunire voi fi mai atentă.

Despre DESȚĂRARE

România este patria mea,

restul sunt doar țări

(Octavian Paler)

Ateneul Român și clădirile celor două mari Biblioteci ale României: Biblioteca TUTUROR Românilor – Biblioteca Națională și Biblioteca Centrală Universitară Carol I

Două construcții magnifice din Vietnam:
Ho Chi Minh (Saigon) Cea mai înaltă clădire din Vietnam,  a 2-a din Asia și a 14-a din lume, de 460 metri înălțime și 81 etaje.
Construcția – heliport cu 50 etaje din orașul Ho Chi Minh. La etajul 49 pot ateriza elicoptere.

Despre  Desțărare.

De multe timp mă întreb dacă mai există mirajul străinătății pentru Români?

Îmi răspund fără să îmi placă, dureros, că în zilele noastre, parcă nu ar mai fi un miraj al străinătății, iar străinătatea este privită de foarte mulți ca a doua patrie. Cred că nu sunt mulți români care să mai considere România ”acasă”. M-aș bucura să greșesc.

De aceea, consider că mai potrivit este cuvântul desțărare pentru exodul din ultimii ani, mai ales al tinerilor români care au ales să trăiască în străinătate.

A emigra sau chiar a pribegi și-au pierdut sensul. Sunt cuvinte puțin semnificative pentru Românii care au luat cu asalt alte țări pentru o viață mai bună.

În mod sigur cei mai mulți au plecat pentru o viață mai bună. Pentru aceeași muncă sunt plătiți de două sau trei ori mai bine în țara de adopție, noua lor patrie.

Cred că pentru foarte mulți dintre românii plecați în străinătate ideea de patrie nu există, iar țara în  care trăiesc și i-a primit, le-a  oferit un loc de muncă mai bine plătit decât în România lor a devenit patria lor. Țara de adopție a Românilor este noua lor patrie!   Cred că pentru românii plecați înseamnă tot una. Ei nu mai le separă.

Nefăcându-se distincția între patrie și țară, putem pune semnul egal între ele. Cineva mă întreba de ce cred asta. După chiar comportamentul românilor. Pentru că ”Ubi bene, ibi patria” sunt cuvinte pe care le spun mai toți românii și nu se rușinează câtuși de puțin. Li se pare absolut normal să gândească astfel. O mare majoritate a plecat după 1990. Erau foarte tineri și foarte mulți habar nu aveau de multe nici despre România, dar nici despre țările în care au ajuns. Cine să-i mai învețe pe tineri istoria?

Cine să le mai spună tinerilor despre semnificația patriei? Câți profesori  din România fac din orele lor de limba română o sărbătoare?

Câți  profesori le mai vorbesc azi elevilor cu dragoste, cu patos despre Eminescu? Oare câți profesori de limba română sunt azi în România care să-l predea și să-l dea la studiat elevilor pe geniul poeziei românești în zeci de ore de limba română?   Și nu o predare după programa de învățământ, ci cu o dăruire extraordinară, cu materiale extra-manual, așa cum a făcut-o profesoara  mea  de limba română căreia nu i-a păsat de depășirea orelor din programa de învățământ… în plin regim comunist! Ea ne spunea că merită să primească orice sancțiune pentru Eminescu.

Iar, când unul dintre colegi – un băiat mai gălăgios a îndrăznit să râdă când se vorbea despre moartea lui Eminescu, o întreagă clasă era mută la cuvintele grele spuse de profesoară… Dar nimeni nu i-a purtat pică, ba, dimpotrivă toți am iubit-o și pentru acel moment. Era o solemnitate a orelor în care ni se predau marii  clasici ai literaturii române. Câți profesori le mai vorbesc azi elevilor cu patos așa cum vorbea generației mele profesoara care ne preda istoria României? Cum să știe tinerii care pleacă din România ce înseamnă naționalism când lor li se spune că a fi naționalist este ceva rău… Iar despre patriotism… să nici nu mai  amintim…

România nu mai este patria, România este ca o mică oprire, ca-ntr-o gară, se ia o pauză,  se stă puțin pentru ca popasul definitiv să fie în țara în care îți merge bine.

Repet, ”Ubi bene, ibi patria” – așa gândesc toți Românii care pleacă din România. La cei mai mulți nu se pune problema unor critici pentru țara de adopție, este o critică doar a țării de baștină.

Ni se spune că toți Românii care pleacă își iau cu ei tot ce este al lor, românesc, casa, steagul, locul, biserica, neamul… Oare?! Țin acestea locul patriei? În afara micilor distracții cu o horă întinsă într-un local închiriat sau cu repetarea unor melodii românești de dor și jale, ce ar mai fi? Credința? De acord! Credința îi mai unește încă, dar nu pe toți și nu îndeajuns.

De curând eu însămi, stând mai mult timp printre străini mi s-a părut nepotrivit cuvântul emigrare pentru Românii care după 1990 și-au părăsit patria. O mare majoritate, definitiv! Când pleci defintiv din țara ta, fie că nu mai suporți atâtea rele, fie că vrei ceva mai mult, a spune că emigrezi nu mai este cuvântul potrivit.

A te desțăra mi se pare mai potrivit, este mai precis, mai puternic. A te desțăra exprimă mult mai nuanțat starea Românului plecat definitiv.

Am pus întrebarea aceasta cu  a emigra/a desțăra și pe un site românesc. Pe lângă multe comentarii neavenite, unele bășcălioase, altele pretențioase, cum că a desțăra ar fi un cuvânt nou… Nu, nu este un cuvânt nou, este un cuvânt românesc vechi, cu o semnificație puternică, care există de mult timp pentru Românul băjenit… așadar  de pe acest site a venit și un răspuns foarte corect:  ”a emigra accentuează ideea de nou, de noi posibilități, iar a desțăra arată partea cealaltă, ruperea de un loc cu care ești învățat. Are o nuanță mai profundă” (un comentator on-line, David Mihaela).  

Exact așa mi se pare și mie starea românilor plecați de după 1990. Când vorbești de emigrare, încă mai vezi mirajul străinătății, te gândești la dorința ta de a-ți fi mai bine, de a avea noi posibilități pe care nu le-ai avut în țara ta… chiar te gândești la revenire, pe când atunci când spui desțărare...  este o rupere cu totul… ai făcut pasul, dar te doare, nu-ți este bine deși… ți-e bine, ai mult peste ce aveai în România, dar îți pare atât de rău…

Prin desțărare Românii  se despart cu totul de patria lor chiar dacă păstrează ceva de suflet… Este o dramă pe care o trăiesc mulți. Unii o recunosc, alții, nu, dar cu siguranță o simt cei mai mulți. Iar, spre bătrânețe te apasă cumplit.

Viața m-a adus lângă copiii mei stabiliți în Vietnam. Și eu mă simt desțărată chiar daca îmi este bine și nu prea mai aveam pe nimeni apropiat în România.

În Vietnam există o comunitate a Românilor. Se cunosc între ei. Toți au învățat limba vietnameză,  au activități onorabile, sunt foarte apreciați. Ca peste tot în lume și aici unii nu mai doresc să revină tocmai din cauza condițiilor din țară, dar și pentru că aici sunt mai apreciați, mai bine plătiți. Alții, desigur, se mai gândesc. Dar este clar că toți au ajuns aici pentru a câștiga un ban în plus dar  și dintr-o dorință de a fi apreciați la adevărata valoare. Cred, de altfel, că mulți români  plecați peste hotare și nu numai în Vietnam sunt apreciați foarte mult și foarte corect.

DA, mai este și acest aspect al desțărării… Românul vrea respect, vrea să-i fie apreciată  munca. Ceea ce nu se întâmplă pentru mulți. În comunism era un singur criteriu de îndepărtare, partidul cu minciunile și dacă nu erai membru nu prea reușeai…

Acum sunt chiar mai multe criterii care-i îndepărtează  pe români de patria lor. Valoarea, cel mai important criteriu, parcă nici nu există. Ai valoare, ești prost! Și mai sunt alte multe criterii, parcă mai diavolești.

Îmi place tot ce văd și trăiesc în Vietnam.  Îmi plac marile orașe, construcțiile vechi și noi, toate locurile prin care am trecut mă încântă, obiceiurile, oamenii, mâncarea, facilități în multe…strada, muzeele, piețele, cafenelele lor, mi se pare că există un ”je m’en fiche” în sensul bun, într-o altfel de traducere ”… la urma urmelor, mai este și mâine o zi” sau chiar trăiește clipa. Nu se știe ce va fi mâine. Un mod de viață mai liniștit, cu pauza de prânz, culcarea mai devreme și scularea mai de dimineață…

Vietnamezii îi plac pe străini, sunt prietenoși, iar dacă ajungi în locuri mai îndepărtate decât orașele foarte dezvoltate te cucerește amabilitatea ieșită din comun, copleșindu-te cu bunătățile lor, la prețuri foarte mici. De multe ori îți amintesc de românii noștri deosebiți de atenți cu străinii.

Aceștia se aseamănă atât de bine cu Românii mei, parcă-i văd chiar pe ei.  Ospitalitatea lor chiar îmi amintește de țăranii noștri și mă duce cu gândul la Calistrat Hogaș când în peregrinările lui, însă prin țara lui  și nu prin străinătate – ”Pe drumuri de munte” – este primit într-o familie de țărani Români cu copii care se uită curios la străinul care stă la masă cu ei. Are Hogaș o povestire minunată  de cum se mănâncă laptele cu  mămăligă… Savuroasă povestire! Așa și aici, copiii,  minunăția lumii, ca peste tot, se uită curios, se ascund după fusta mamei, dar, parcă tot ar vrea să te vadă. În Vietnam copiii  care învață limba engleză cu acribie de la 3-4 ani,  încearcă, vor să vorbească cu tine, încep timid cu un Hello, iar părinții lor sunt încântați că sunt ”translatorii” dintre ei și străini.  

Este vreo deosebire între țăranul român și țăranul vietnamez? Eu nu o văd. Absolut la fel!Cu toate acestea, eu simt în tot locul golul din sufletul meu, lipsa patriei mele. De multe ori, copiii  mei îmi amintesc de câte le-am povestit de când ei au plecat… de câte nedreptăți am avut parte în justițe, de cât am luptat pentru Binele unei instituții de cultură și în loc de apreciere am devenit dușmanul multora, de câte probleme medicale întâmpinate și nerezolvate,  de cât de nerespectat ești în țara ta ca bătrân și mai ales dacă ești singur și multe, multe altele… la toate aceste adevăruri dureroase pe care le aud, sigur că tac, nu le pot răspunde nimic… Însă nu-mi ies din minte cuvintele actorului Dorel Vișan: “Poți scoate ușor un om din țara lui, dar nu poți sa scoți țara lui din el“

Golden Bridge – pe munții Ba Na de lângă orașul Da Nang, de parcă mergi prin nori

ȘI Ha Long – site protejat UNESCO  din 1994 – stațiune vietnameză care rivalizează cu Miami Beach.

Chiar găsesc asemănări cu locurile din țara mea și prin unele construcții sau gările care seamănă  atât de mult cu ale noastre, până și unele flori, crizantemele, crinii, îmi amintesc de România, iar în glasurile copiilor zglobii parcă aud câteodată chiar glasurile copiilor din România… și iată asemănări cu acasă…

Castelul de apă – Hanoi, construcția francezilor – anul  1894. Foișorul de foc – construcție din 1890, tot într-o intersecție ca si le Château d’eau Hàng Dâu din Hanoi.  

Foișorul de foc – construcție din 1890, tot într-o intersecție ca si le Château d’eau Hàng Dâu din Hanoi.  

Pentru drama – pentru că este o dramă pentru toți, unii recunosc, alții nu, dar este o adevărată dramă să nu te poți realiza în țara ta sau țara ta să te îndepărteze fără nici un regret – trăită de Românii care se stabilesc definitiv în altă țară sunt vinovați TOȚI guvernanții de după 1990.  Nici o guvernare nu a încercat stăvilirea acestui exod, pentru că nu este vorba de o emigrare, ci despre o evadare în masă, o desțărare a celor mai mulți. Nici o guvernare post-decembristă nu a încercat să oprească valul plecărilor din sate. Dacă între 1945 –1989  eram de acord cu toți românii care plecau din România, după 1990 este nepermisă desțărarea (mai ales) tinerilor Români. După plecarea tinerilor care au luat drumul străinătății satele au rămas goale, casele țăranilor au ajuns în paragină, câmpuri nelucrate, bătrâni distruși de singurătatea lor. Cei care au plecat așa au văzut (fals) democrația. Guvernanților nu le-a păsat și nu le pasă, parcă exact ca-n bancul cunoscut de mulți, cu Brigitte Bardot și Ceaușescu… Inconștiență? Interes?  Nu știu! Îmi amintesc când un jurnalist chiar l-a întrebat pe unul dintre conducătorii noștri de după 1990 cum rezolvăm situația cu tinerii care din ce în ce mai mulți iau drumul străinătății, iar răspunsul acestuia m-a oripilat  încă de atunci când se mai putea face ceva și nu pot uita: ”Și ce dacă?! Lasă-i să plece…”

Nepermise cuvinte pentru un conducător de țară!

Nu greșesc cu folosirea cuvântului desțărare. După ce m-am tot gândit la cuvântul desțărare și să nu-i greșesc abordarea, am descoperit un text  al academicianul Dan Berindei din anul 2015 care o spune atât de frumos, dar și el cu un mare regret: ”Generațiile care ne-au precedat au trăit altfel. Lumea n-a evoluat în vremea lor în ritmul pe care l-a căpătat evoluția umanității în ultimele decenii. Viața se scurgea mai molcom și totodată între generații era o legatura care tinde din ce în ce să se risipească. Obiceiurile tradiționale se respectau. Din păcate, asistăm la o adevărată campanie de desțărare a tinerilor. Ei sunt învățați să privească doar în afară și să considere patria lor o simplă haltă de trecere. O întrebare devenită clasică a jurnaliștilor, care este adresată tinerilor înzestrați, este dacă mai au de gând să rămână în țară sau dacă doresc s-o părăsească! Cândva o astfel de întrebare ar fi fost calificată ca rușinoasă, astăzi a ajuns un loc comun”.

Exact ce spun și eu! Vă asigur că am citit rândurilede mai sus ale academicianului  după ce am scris textul meu.

Am dat de curând de un roman deosebit,  “Ultima vară in Bretania“– Istoria unui exil scris de Ada d’Albon. Și aici din ce citesc într-o recenzie, lumea exilului este ”duioasă” și ”dezvrăjită”, chiar ”grotescă” :

”Povestea ei se înfiripă între casa anilor fericiți, cu cascadele de flori, din fostul cartier Uranus și balconul cât o gheretă din Paris, îngropat și el în flori, unde, sub o tufă de crizanteme galbene, așteaptă urnele cu cenușa fără țară a părinților… … Amintiri de toate culorile năpădesc inima și pictează, în nuanțe de umor tandru-amărui și durere ascuțită, lumea exilului: duioasă, grotescă, dezvrăjită”.
(Ada d’Albon, actriță româncă de teatru între anii 1960 și 1970, nepoata a lui Mihail Sadoveanu, s-a exilat la Paris la începutul anilor 1980. Acolo, împreună cu soțul său, regizorul Laurențiu Azimioară, decedat în ianuarie 2020, au înființat Theatre de l’Orme în anul 2002).

Amintesc  și o altă carte de referință, despre desțărarea Românilor, o premieră mondială, ni se spune,  „Arhitecții și Exilul ” de doctor  în arhitectură Adrian Mahu care publică  în anul 1992, catalogul „Arhitecți români în străinătate”.

Din cauza regimului totalitar, s-au desțărat cam 1300 de arhitecți.

Desțărarea arhitecților români a fost o mare lovitură pentru arhitectura din România.  Din păcate numai 68 de arhitecți  au povestit autorului experiențele lor prin țări străine. Cartea are 448 de pagini  și circa 800 de imagini color.

Mă întreb oare de ce atât de puțini s-au destăinuit?! Poate, unii nu au mai putut profesa ca arhitecți, acolo pe unde au ajuns, poate unii au reușit și nu au vrut s-o spună sau poate că unii chiar dacă au reușit nu se simt bine tocmai pentru că s-au desțărat... NU pot uita patria…

Sunt convinsă  că multora nu le-a fost ușor mai ales pentru că în cartea-document ni se vorbește despre „desțărare… unul dintre cele mai dureroase lucruri care ni se pot întâmpla” 

Despre desțărare ni se vorbește și în această carte!

Cuvânt dureros, a te desțăra!

Cei care nu-l trăiesc nici nu-l pot înțelege. Ți se rupe ceva când ești forțat sau nu se poate altfel decât să trăiești în altă țară…

Te obișnuiești? Da!

Observi totul? Da!

Compari? Da!

S-ar spune că trăiești!

Și totuși… e un… și… totuși pe  care de cele mai multe ori nu-l poți explica…

Va dispărea starea de băjenie la Români?

Până când va mai fi starea de desțărare la Români?

Aceasta mai ales pentru că mirajul străinătății a dispărut de mult…

Despre ”DESȚĂRARE” – articol publicat și în ziarul ”Națiunea”

https://ziarulnatiunea.ro/2022/06/13/despre-destarare/

ȘI în ziarul ”Observator Cultural” – Două Scrisori…

https://www.observatorcultural.ro/articol/doua-scrisori/

Despre INVIDIE

”Blestemul INVIDIEI de esență românească”?

MARIN SORESCU- 29 februarie  1936 – 8 decembrie 1996 – 86 de ani de la nașterea poetului – în acest februarie 2022

Despre INVIDIE

Dacă tot am fost ”notată” după ce am scris despre SINCERITATE,

acum  m-am gândit să scriu despre INVIDIE.

Chiar nu înțeleg de ce nu le-a plăcut unora ce am scris despre Sinceritate pentru că nu m-am referit la cineva anume. Chiar am scris la  modul general.

Pur si simplu m-am lovit (figurat, evident) de oameni cu citate înțelepte în gură (figurat, evident pentru că altfel s-ar îneca cu ele).

Mesajul era chiar și pentru mine: eu îmi spun mie că dacă citez ceva frumos și înțelept trebuie ca mai întâi eu să respect.

Atâta tot!

M-am hotărât să scriu despre Invidie din două motive.

1. Pentru că ea face parte din cele 7 păcate capitale pe care le numește Biserica creștină: mândria, desfrânarea, lăcomia, iubirea de arginți, invidia (pizma), mânia, lenea.

2. Din cauza Invidiei bolnăvicioase care seamănă a crimă executată de 3 ”intelectuali” Români – INVIDIA a trei poeți Români Ștefan Augustin Doinaș, Mircea Dinescu,  Ana Blandiana, pe un confrate al lor, MARIN SORESCU- ”fără îndoială, cel mai mare scriitor român postbelic” – Eugen Simion

INVIDIE ajunsă la URĂ care de fapt a fost o CRIMĂ, exact  ca în Balada Miorița:

”… … Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră…
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câni mai bărbaţi… … ”

https://jurnalul.ro/special-jurnalul/afacerea-nobel-doi-poeti-si-o-poeta-i-au-dat-la-gioale-lui-marin-sorescu-894336.html

 „Afacerea Nobel”: doi poeți și o poetă i-au dat la gioale lui Marin Sorescu de Florian Saiu – 22 Feb 2022   

”Numele lui Marin Sorescu (1936-1996), de la a cărui naștere aniversăm in anul 2022, luna februarie 86 de ani, figura în 1992 pe lista scurtă a candidaților la Premiul Nobel pentru Literatură.

O scrisorică viermănoasă, semnată și expediată la Stockholm de

ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ, MIRCEA DINESCU,  ANA BLANDIANA,

a spulberat șansele autorului oltean. În situații asemănătoare au fost, de-a lungul timpului, Lucian Blaga, Tudor Arghezi ori Nichita Stănescu.

Blestemul INVIDIEI de esență românească pare să fie indestructibil!”

… Ca să mi-l omoare
Pe cel… oltean,

Profesorul Dan Zamfirescu a spus: „Ei sunt implicaţi direct în refuzul Premiului Nobel pentru Sorescu. Unul e Mircea Dinescu, alta e doamna Ana Blandiana şi al treilea, Dumnezeu să-l ierte!, Augustin Doinaş”.

Se spune în articol: ”TREI  POEȚI  DE  ACELAȘI  NEAM  ȘI SÂNGE  au dat la gioale unui alt poet al poporului lor în cursa pentru un premiu literar internațional prestigios. Nimic mai românesc, nu? De remarcat că, de-a lungul timpului, Lucian Blaga și Tudor Arghezi au fost și ei „ajutați” de proprii concetățeni să treacă razant pe lângă „Nobel”.

Iată ce scria chiar Marin Sorescu în Jurnalul său: „Academia m-a propus şi pentru Premiul Nobel, făcând publică această propunere – ceea ce, într-o ţară ca a noastră, unde toate energiile se focalizează ca să omoare ”capra vecinului”, propunerea devine un izvor nesecat de ură, invidii, şicane etc.“

Marin Sorescu a relatat de multe ori și în Jurnalul său și în dialogurile pe care le-a avut cu personalităţi mondiale, precum Octavio Paz, Jorge Luis Borges că a fost propus de două ori pentru Premiul Nobel pentru Literatură, odată înainte de 1989, parcă prin 1984  și a doua oară în 1992.

(se pare că în anul 1984, Marin Sorescu ar fi avut toate șansele. În anul   1984  premiul Nobel a fost luat de poetul ceh Jaroslav Seifert  de care nu auzise nimeni).

De fiecare dată  INVIDIA a fost mai puternică.  

INVIDIA CONFRAȚILOR ROMÂNI  ÎMPOTRIVA UNUI… ROMÂN?!

Exact ca in vorba populară: ”să crape capra vecinului!”

S-a trimis un memoriu la Stockholm, la Comisia pentru acordarea Premiului Nobel pentru literatură, unde Sorescu era denigrat,  erau ”acuzații abominabile” spunea Eugen Simion.

În 1992 Marin Sorescu era din nou atât de aproape de a lua premiul Nobel. Ajunsese în faza finală a selecției pentru Premiul Nobel, era pe ”lista mică” exact cum se întâmplase cu câțiva ani mai înainte și cu Nichita Stănescu.

Se mai spune că poeţii mari au prostul obicei de a muri tineri. Nobelul, de regulă se dă după o viață intreagă. Sorescu a murit tânăr. Nichita Stănescu a murit tânăr.

Se mai spune mincinos că Marin Sorescu a fost un profitor al regimului comunist și de aceea a călătorit mult, a fost tradus mult, a avut succes…

Câtă ură!

Marin Sorescu a fost un poet de talie internțională, cu peste 30 volume de poezie. Este cel mai tradus poet român. Poeziile lui au fost traduse în toate limbile pământului, este și un dramaturg pe măsura poeziei sale, un romancier desăvârșit, eseist, critic literar, pictor, un excelent povestitor pentru copii. Eu am citit numai poeziile din volumul ”Unde fugim de-acasă” splendidă carte, teatru- poezii- povești. Dar au mai fost cîteva volume pentru copii, de asemenea fosrte apreciate.

Marin Sorescu a editat opera de sertar a lui I.D. Sîrbu și a realizat primul interviu cu Eliade, în 1966 – în plină epocă comunistă!

Marin Sorescu și-a dat doctoratul in anul 1992,  la 56 de ani!

Și numai peste 4 ani a murit, in anul 1996.

”Răzbim noi până la urmă la lumină”, finalul «Ionei» e valabil pentru întreaga operă a lui Marin Sorescu.

Se spune că Fănuș Neagu glumea și-i zicea:

„bă, Marine, zgârcit cum eşti, ai ştiut să te naşti de 29 februarie, să nu dai de băut decât o dată la patru ani”.

Marin Sorescu deși a fost un mare timid, replica-i era rapidă și acidă:

„bă, bă, Fănuş, bă lipovene, tu ai băut un mărfar de vin şi eu mă îmbolnăvesc de ficați”.

Și într-adevăr, se știa că Marin Sorescu nu bea.

Cât despre zârcenie, nu era un zgârcit în adevăratul sens al cuvântului,  poate, așa, puțin, ca orice oltean.

Să traducem zgârcenia poetului spunând că era un om calculat, judecat.

O poezie splendidă:

”Dor de tata… ” – Marin Sorescu

Când sunt copiii noştri mici
Noi pentru ei suntem TĂTICI
Ce gingaş e, şi sună bine

TĂTICULE, mi-e dor de tine!

Dar cresc, nu le mai eşti pe plac
Din TATA tu devii BABAC
Şi vorba sună trist şi gol
BABACULE, mai dă-mi un pol!
Dar viaţa e un foc de paie
Şi vrei nu vrei, ajungi TATAIE
Iar vorba ta, în râs e luată
TATAIE, ia mai las-o baltă!
Şi-n anii care-ţi mai rămân
Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN
Ţi vorba lor te năuceşte
BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?

Copile, tu să ai ştiinţă
Am fost un tată cu credinţă
Şi din puţin, de-a fost să fie
Eu am răbdat, şi ţi-am dat ţie
Dar fă-mi, te rog, o bucurie
La cimitir, de vii la mine
Să-mi zici ca în copilărie
TĂTICULE, mi-e dor de tine!
Când sunt copiii noştri mici
Noi pentru ei suntem TĂTICI
Ce gingaş e, şi sună bine
TĂTICULE, mi-e dor de tine!

Poezia DUMNEATA – (despre Moroi), de Marin Sorescu.

Poezie splendidă  la care mă amuz de fiecare dată.

Ascultati-o în interpretarea magistrală a lui Tudor Gheorghe.

Așadar, despre INVIDIE

DEX ne spune că ”Invidia este un sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă”

SENTIMENT  EGOIST?

Este un sentiment oribil!

SENTIMENT?  Invidia este un sentiment?

Sentiment  te duce cu gândul la simțământ, la afecțiune… Păi, așa este invidia?

Cred ca DEX trebuie să facă o modificare aici.

Nu este vorba de un sentiment! O trăsătură, poate…

Oricum, este vorba de o POVARĂ! Pentru cel care suportă invidia.

Nici nu știu dacă nu cumva este o povară și pentru cel invidios. Chiar dacă acesta se bucură  după ce unul pătimește în urma unei invidii create.

Este o boală grea de dus. Chiar și pentru cel care o poartă.

O persoană invidioasă este bolnavă. 

Dacă toate celelalte păcate capitale numite de Biserica Creștină,  mândria, desfrânarea, lăcomia, iubirea de arginți, mânia, lenea nu fac neapărat rău unei persoane și este vorba de o trăire a fiecăruia,

INVIDIA/PIZMA

creează drame, suferințe care de multe ori nu se mai îndreaptă.

O femeie frumoasă a fost batjocorită din invidie.

O persoană bogată a pierdut o avere din cauza invidiei.

O persoană inteligentă a pierdut un concurs, un post, o relație din cauza invidiei.

Imediat după 1990 o adolescentă fericită ca are mobil, ajunsă în satul bunicilor a creat așa o mare invidie cu mobilul ei încât  a costat-o viața!

Chiar în diverse familii, știu caz concret în care un neisprăvit al neamului era ajutat mereu și mereu de toate rudele. Iar un altul din același neam,  stăpân pe el care-și făcuse un drum în viață singur- singurel, fără nici un ajutor, la un moment dat pentru un salt binefăcător,  a cerut ajutor în neam. Nimeni nu l-a ajutat și a pierdut imens.

De ce nu a fost ajutat de neam?

DE CE? De, Invidie!

Aaaa … până acum nu ne-a cerut ajutorul, să se descurce și de acum în colo…

Unul s-a îmbolnăvit, efectiv pentru că la o petrecere un neica-nimeni a adus un vin care a fost apreciat de toți prietenii… în dauna vinului adus de el…

Știu de un antrenor  de fotabll care l-a invidiat crunt – toată viața pe un coleg de-al lui deși și el avea destule reușite, dar nu de talie internațională precum colegul lui și prieten odinioară…

Și iată câteva exemple din literatură, povești sau opere ale unor mari scriitori care vorbesc despre INVIDIE.

– Romeo și Julieta, cel mai cunoscut caz unde invidia a ajuns la crumă! Chiar dacă pe lângă ei erau și prieteni adevărați.

Această iubire pură  cum nu se mai văzuse nu trebuia să existe!

Era de nesuportat pentru unii. Distrugerea unei astfel de iubiri i-a făcut fericiți pe unii.

– Rivalul lui Cristofor  Columb a făcut atac de apoplexie soldat cu moartea, atunci când a constatat că marele Cristofor Columb era întotdeauna cu un pas înaintea lui. Ei, dacă toți invidioșii ar crăpa așa, ar fi bine!

– Cel mai bun exemplu pentru Români este balada “Miorita” unde invidia  este predominantă. Din invidie Ciobanul ungurean si cel vrancean  îl ucid pe  ciobanul moldovean fiindcă acesta este mai “ortoman” și are “oi mai multe, mândre și cornute, cai învățați si câini mai bărbați”.

 – În romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, invidia i-a făcut pe  Nechifor Lipan, Ilie Cutui si Calistrat Bogza să facă o crimă.

– “Othello” – Shakespeare își omoară iubita pentru că a ascultat de invidiosul Iago.

 – Tot din invidie, Edmond Dantes – romanul “Contele de Monte Cristo” de Al.Dumas-tatal, este pedepsit pe nedrept…

 – Sunt invidii la  elevi  sau studenti pentru colegii lor mai merituoși.

 – Colegii de muncă, prin invidie îi discrediteză pe cei mai dotați în fața șefilor

Invidia oricât de mică ar fi, tot dăunătoare este.

Am citit ceva foarte edificator despre INVIDIE.

Redau textul cu ghilimelele de rigoare, doar anumite sublinieri îmi aparțin:

”Pentru a cerceta ce provoacă aceste sentimente de ,,bucurie la răul altuia” profesorul Richard H. Smith, profesor de psihologie la Universitatea din Kentucky a invitat două grupuri de studenți să evalueze o așa-zisă ședință video de antrenament despre intrarea la școala de medicină.

UNUI GRUP  i s-a arătat un film în care actorul interpreta rolul unui student la școala de medicină care avea un BMW, o prietenă drăguță și o familie bogată și care se lăuda că este capabil să ia note de A studiind foarte puțin.

CELUILALT GRUP  i s-a arătat un tânăr cu mijloace modeste, fără prietenă sau mașină, care studia din greu, obținând doar note de B.

CHESTIONARELE, deloc surprinzător, au indicat că studenții au resimțit nivele mai înalte de invidie față de primul aspirant.

Profesorul Smith a arătat apoi subiecților un epilog care dezvăluia că niciun student nu a ajuns la școala de medicină în final; amândoi au fost arestați pentru furt de metamfetamină din laboratorul școlii.

UN AL DOILEA CHESTIONAR  a măsurat cum au primit vestea subiecții săi.

CĂDEREA  ASPIRANTULUI  BOGAT  ȘI  ATRĂGĂTOR  A  INSPIRAT MAI  MULTĂ  BUCURIE  DECÂT  CĂDEREA  CELUILALT”.

La Români INVIDIA  este ”tradusă” foarte sugestiv  prin proverbul  nostru “Sa moara si capra vecinului”

Am citit într-o statistică:

„Într-un articol din 1871 despre viciile românilor, George Barițiu (Bariț) numea invidia ”vițiul” nostru ”național”. Potrivit acestuia, vecinii noștri – bulgari, unguri – vedeau invidia ca fiind una dintre trăsăturile românilor, poate după deja faimoasa ospitalitate, prin care ne identificau și defineau.

Maghiarii își mustrau conaționalii invidioși prin apelativul ”valahule pizmăreț» sau spunându-le «ești mai pizmăreț decât un valah”.

Dar același George Barițiu ne mai consolează:

”Să te ferească Dumnezeu de invidia românească, de furia ungurească și de ura îndelungată a sasului”

Pentru ca Dumitru Lăcătușu, doctor în istorie să scrie:

„Ar fi o capcană să credem că manifestarea invidiei la români ar fi ceva cu totul deosebit – în sens negativ – față de alte societăți. … Principalele motive de invidie la români sunt aceleași ca aiurea…”

Despre SINCERITATE – de ”amorul artei”

Gânduri despre SINCERITATE… pentru că, nu-i așa, ”Anumite gânduri sunt rugăciuni” – Victor Hugo

PREAMBUL la SINCERITATE

NU aș fi vrut să scriu eu ceva cu referire la unele vorbe de duh ale unor oameni valoroși sau mai puțin valoroși, știind bine  că nu agreez acest gen de ziceri / dictoane pline de înțelepciune. Și am spus-o de multe ori.

Prefer  să spun ce simt eu, cu cuvintele mele.

Apoi, să recunoaștem că găsim deseori  niște  cuvinte care ne merg la inimă din partea  unora care în viața lor  nu au fost câtuși de puțin așa cum  o spun.

Concret, am văzut o maximă teribilă despre zgârcenie, a unui mare actor. El, însă, era știut că în viața lui nu a dat un dolar unui homeless – se înțelege ca este vorba de un actor american. Și atunci DE CE să-l citez eu pe ăsta? Îi apreciez viața artistică si atât!

Mai este și un mare scriitor care a scris minunat  povestiri despre copii și cu copii. Copii nevoiași, cu probleme și mari suferințe, dar se știe despre scriitor că și-a părăsit familia și pe copiii lui, destul de mulți, nepăsându-i de viața progeniturilor lui.

Copiii lui au suferit exact  ca personajele-copii din scrierile tatălui… păi, cum să cred în vorbele înțelepte ale acestuia?  A scris, doar pentru bani, fără pic de simțământ.

Îi apreciez  scrierile, dar în vorbele lui înțelepte, nu cred și atunci de ce să-l citez?

NU aș fi vrut să scriu chiar eu despre așa ceva, dar mi se pare nefiresc  comportamentul  unora de extaziere în fața unor cuvinte  extrem de frumoase,  pline de înțelepciune, iar persoanele respective, cunoscându-le destul de bine,  acționează în viața lor exact  invers, dar cu convingerea că sunt  exact  ca în dictonul expus. Dacă s-ar rezuma, numai, la a cita, ar fi bine. Te încântă ceva frumos și vrei să vadă și alții. Suficient!

Dar să comentezi si să te vezi pe tine în interiorul acelor dictoane, este deja megalomanie.

NU aș fi vrut să scriu eu ceva cu referire la unele  vorbe de duh ale unora pentru că îmi spun că  omul greșește și fără voia lui. Poate, degeaba citez eu niște vorbe de duh când chiar comportamentul meu pare altfel pentru unii. Mai bine rețin pentru mine ceea ce găsesc bun și caut să respect sau/și să fiu așa cum mi-a plăcut ce am citit…

Și atunci nu este mai bine să scriu doar ideile mele, plecând, poate, subconștient  chiar de la unele vorbe înțelepte,  de apreciat, fără a le cita? Iar  comportamentul meu să iasă în evidență din chiar cuvintele mele în care cred și să mă comport ca atare? Sau să mă analizez și să îmi văd mai corect comportamnetul meu pe care unii îl văd altfel?

Așa că, după acest Preambul cam lung, așa, numai de ”amorul artei” cum se spune, am ales să scriu câte ceva despre SINCERITATE.

Mai ales că se spune ca Facebook a rămas apanajul bătrânilor… ca și cum a fi bătrân este o rușine… Este o binefacere! O oportunitate pe care unii nu o au și este mare păcat!

Iată ce spun doi poeți/scriitori despre amorul artei:

” O-ntind grifonii ce-o susțin.
E  ARTA  pură, fără fraze,
E cerul tot de soare plin.” – Alexandru Macedonski

ȘI:

”Giovanni se oploșise pe lânga casa Marinei mai întâi așa, de AMORUL ARTEI, de dragul unui nou experiment” – Nichita Danilov

Despre SINCERITATE – de ”amorul artei”

”Sinceritatea este, probabil, cea mai apreciată trăsătură umană”.

”SINCERITATEA este dovada supremă a unei PRIETENII  adevărate” (iar ”un adevărat prieten este cea mai mare dintre toate avuțiile” –  La Rochefoucauld)

Oare sinceritatea este înnăscută sau se educă?

Conform DEX, sinceritatea este „lipsă de prefăcătorie sau de viclenie”.

Unii confundă  Sinceritatea cu mojicia sau cu o lipsă de politețe.

Sigur, însă, PRIETENII, ei, numai ei, PRIETENII văd adevărtul sens al Sincerității care li se transmite.

Dacă îi spui unei prietene că este frumoasă când ea nu este, nu ești sincer.

Dar, dacă îi spui unei prietene că greșește și îi și exemplifici, ești SINCER!

A fi sincer nu înseamnă că nu îi ascunzi nimic unui prieten?

SINCERITATEA  ta  ar trebui să fie primită de prietenul tău dacă îți este prieten!

Ești sincer  dacă spui numai ceea ce vrea să audă prietenul tău de la tine?

NU!

ATUNCI  NU  ESTE  VORBA  DESPRE  O  PRIETENIE  ADEVĂRATĂ!

A fi sincer cu prietenul tău nu înseamnă că este exact cum ne spune Credința, o îndatorire, o adevărată dragoste pentru cel de lângă tine?

Mai ales dacă ne amintim de ce spunea  Victor Hugo: ”Anumite gânduri sunt rugăciuni” – ptiu! Iar, citat.

Mai nou, chiar psihologii ne spun că Sinceritatea este un act de comunicare, de transmitere a unui mesaj pentru un prieten… Și psihologii subliniază că așa va fi numai  dacă transmiți mesajul tău unui adevărat prieten.

Ce te faci dacă prietenul nu înțelege franchețea ta? … poți spune că nu-ți este prieten adevărat? Da, Da… poți spune exact așa și nu greșești!

 ”Într-o lume falsă rătăcim,

Mințindu-ne că știm să iubim.

Spune-mi, unde ești, sinceritate?

E greu, dar, sper că te voi regăsi.

Mă-ntreb în fiecare zi: “- Oare, unde ești, sinceritate?”

Aud că mă iubești,

 Aud că mă urăști.

Mai bine-ajută-mă, Să plec,

 În lumea, în lumea-aceea care-i a mea.

Sper că-ntr-o zi vei afla Că poate fi Și a ta.

Oare, unde ești, sinceritate?”

Laurențiu Cazan – SINCERITATE

NU CRED!

Cine poate să mai creadă în noul sistem de pensii propovăduit îndelung,  stăruitor  de către Ministrul Muncii – PNL, doamna Raluca Turcan?

NU cred în sistemul de pensii de care ni se tot vorbește că va fi realizat de către actuala guvernare din România.

NU cred în zicerile doamnei Ministru Raluca Turcan despre pensiile Românilor.

Prea dese aparițiile TV ale doamnei Ministru, prea multă vorbă, explicații care nu răspund durerilor pensionarilor Români, prea multă siguranță  de cât de bine va fi… Prea multe încercări de convingere  că ceea ce era înainte era foarte rău și acum cu noua Lege a pensiilor se va îndrepta tot…

Cred că doamnei Turcan îi place să se audă vorbind, îi place să apară zilnic la TV.

Chiar așa, zilnic are ceva de spus. Oare când mai și muncește?

Cum deschide gura despre pensii, ne-am obișnuit deja… imediat auzim cuvântul  contributivitate… Ca și cum o chestiune de normalitate  ar fi o mare găselniță a Domniei sale. Apoi mai urmează și predictibilitate… urmate de  un firav sper…

NU cred într-un proiect despre care ni se vorbește, acum,  la începutul anului  2021 și care urmează a fi dezbătut tocmai la sfârșitul anului 2022… așa că ”eu sper” – zice doamna  Ministru … să se aplice pe la sfârșitul anului 2023.

Spunându-ne că se ocupă  de acest proiect o echipă extraordinară, cei mai, cei mai… profesioniști… Atunci, de ce oare să dureze câțiva ani pentru o Lege atât de importantă?

NU cred că se va face ceva pentru pensionarii Români atâta timp cât actuala Guvernare din România vine cu proiecte realizabile în ani de zile, o Lege a pensiilor  care  nu se știe dacă se va aplica nici în anul 2023.

NU cred că se va face ceva pentru pensionarii Români pentru că până la sfârșitul anului 2023 – după cum o spune chiar vorbăreața doamnă Ministru – actualul Guvern poate să nu mai existe… și așa precum zicea un cunoscut cărturar român se va lua totul da’capo – cusurul Românilor!

NU cred că este corect ca în viitorii 2 chiar 3 ani pensiile Românilor să se majoreze doar cu inflația. Persiflare!

NU cred că va face ceva pentru pensionarii Români actuala Guvernare  din România atât timp cât această Guvernare

NU a mărit pensiile Românilor cu procentul de 40% cât era menționat în vechea LEGE a pensiilor… Oricum ar fi fost, era o Lege care trebuia respectată.

Deficit? Nesustenabil? Gogorițe! Au fost și sunt bani, dar NU s-a dorit majorarea deja aprobată de Parlamentul României!

NU cred într- un viitor sistem de pensii  corect al actualei Guvernări atâta timp cât același Guvern a majorat  pensiile  cu 14%  și o spune infatuat  ca și cum ar fi meritul lor! Nicidecum!

CUM au realizat această majorare de 14%?

Călcând în picioare o  LEGE existentă votată de aleșii Românilor – Parlament!

CUM au realizat această majorare de 14%?

Lăudându-se în Campania electorală  și chiar după alegeri că se va ține cont de lege si procentul de 40% va fi aplicat. Pensionarii Români și toți cetățenii țării au fost mințiți luni întregi. Exact acum un an, în 10 aprilie 2020, fostul  Ministru al Muncii – PNL, Violeta Alexandru, spunea: ”Rolul meu ca ministru al Muncii este să lupt ca legea (creșterii pensiilor, n.r.) să fie pusă în aplicare”.

NU cred că se va face ceva pentru pensionarii Români atâta timp cât actuala Guvernare  din România  modifică o Lege a pensiilor votată în Parlamentul României și de actuala Guvernare…  Au călcat în picioare singura Lege a pensiilor de după 1990 din România prin care pensionarii primeau ceva mai mult.

NU cred că se va face ceva pentru pensionarii Români atâta timp cât actuala Guvernare  din România  nu a rezolvat nici un singur Dosar al vreunui pensionar nedreptățit deja cu Legea pe care PNL o consideră proastă și deci o modifică.

Până la o viitoare Lege a pensiilor DACĂ ești un Ministru corect începi să rezolvi  și din Dosarele cu probleme  ale unor pensionari. Acțiune care trebuie făcută  în paralel cu viitoare proiecte care durează, oricum, mult prea mult.  

NU cred ca doamna Ministru Raluca Turcan care vorbește pe toate  canalele media despre îndreptarea nedreptăților pensiilor din România va rezolva un singur dosar de pensie prin noul sistem pe care-l laudă deși nimic nu este clar încă.

De altfel, cred că explicația de durată atât de mare a proiectului noului sistem de pensii este și din cauza mult prea deselor apariții ale Doamnei Ministru la TV, pe Facebook, în conferințe de presă… Când mai are timp Domnia sa să mai supravegheze /vizualizeze munca la proiect?

Până se va implementa un nou sistem de pensii, pe la sfârșitul anului 2023  mai mor câteva mii de pensionari, dacă nu chiar milioane  si astfel se ajustează cel mai bine noul sistem de pensii prevăzut de Guvernul Liberal si actualul Ministru.

Crede cineva în refacerea totală a sistemului de pensii așa cum debitează aproape zilnic doamna Ministru Turcan? Crede cineva? Naiv trebuie să fii ca să crezi!

Folosindu-se cuvinte mari ni se dau doar vorbe, vorbe și atât… Proiecte care vor veni… dacă vor veni…

NU cred în verificarea cuantumul pensiei fiecărui pensionar de la depunerea dosarului de pensionare printr-un nou sistem de pensii!

Mai ales că așa cum spuneam este foarte posibil ca nici să nu aibă loc aceste schimbări în sistemul de pensii… se schimbă Guvernul, dispare acest Ministru al Muncii, deja ni se amintește subtil că va veni puhoiul de decreței care va da peste cap sistemul de pensii…  Ni se va spune din nou că nu sunt bani, că s-a dorit, dar nu se poate… vor fi alte noi motivații false.

NU cred în noul sistem de pensii și pentru faptul că doamna Ministru ocolește cu dibăcie răspunsul despre pensiile speciale. Nici numărul lor exact nu-l spune. În schimb ni se spune clar că nu ar conta banii acestor pensii dacă ar reveni noului sistem de pensii. Să credem când totul legat de acest subiect este prezentat confuz?

NU cred că PNRR va rezolva ceva. PNRR este cum spunea un ziarist ”un exercițiu de bifare politică al UE și o gafă de pierdere de și mai multă suveranitate a României prin componenta de împrumuturi”.

Mă gândesc cu groază  la ce vor face toți Românii, nu numai pensionarii cu PNRR. Sărăcie cumplită cu atâtea împrumuturi! Cum va fi cu deficitul și ne-sustenabilul?

Ca să nu mai vorbim de aberațiile vârstei de pensionare la 70 de ani sau despre pensionarea anticipată. Aberații… Aberații…

NU cred că digitalizarea dosarelor de pensie va fi in favoarea pensionarilor Români. În favoarea pensionarilor?! O mare gogoriță și digitalizarea!

Digitalizarea de o sută milioane euro?

”Prin PNRR, vom avea finanțare de 100 de milioane euro pentru a susține atât procesul de digitalizare a dosarelor de pensii aflate în plată, cât și dotarea cu echipamente și servicii electronice a Casei Naționale de Pensii Publice și a structurilor teritoriale, ceea ce va facilita atât relația cu beneficiarii, cât și accesul acestora, online, la toate informațiile din propriul dosar de pensie”, a explicat Raluca Turcan, pe pagina de Facebook.

Să cheltuim niște bani  pe digitalizare  ca să ne vedem Dosarul de acasă?

Oare pe cine va îmbogăți această digitalizare?

Vom afla după ce se vor duce banii. Sau digitalizarea va contribui sigur la amânarea cu câțiva ani a noului sistem de pensii spunându-ni-se că nu se puteau face amândouă?! Ei rămân cu banii, noi cu… vorbe!

Cu toată digitalizarea ni se va spune deseori că sistemul informatic nu poate prelua ce-i spune o Sentință definitivă! Iar de creion și hârtie se va uita cu desăvârșire…. totul e digitalizat… Ni se va spune că Sistemul e sfânt!

NU cred că un pas important în majorarea pensiilor îl reprezintă digitalizarea dosarelor.  Că ar fi  250.000 de dosare cu șină în România. Chiar contează 250.000 de dosare cu șină (din nou vorbe prețioase) pe lângă cei 4.500.000-5.000.000 de pensionari? DE CE este nevoie  de digitalizarea tuturor dosarelor de pensie putea a se majora toate pensiile? “Cum puteau fi operate modificări pe dosare cu șină? Să ne răspundă cei care au vândut iluzii ani la rand.” – Oare chiar așa să fie? Vorbe…

Până la un nou sistem de pensii în România, mai bine s-ar rezolva ce se poate rezolva acum pentru oricare pensionar din România. Așa cum este situația kafkiană prin care trec eu, o pensionară din România și asta de 5 ani… Încă de la depunerea Dosarului meu de pensionare din august 2009 s-a pornit greșit. Dar, în urma unui proces care a durat aproape 2 ani s-a hotărât  să mi se modifice cuantumul pensiei în favoarea mea doar pe ultimii 2 ani. Or, nici așa cum a stabilit Sentința definitivă,  modificarea pensiei mele, doar din anul 2016, nu s-a întâmplat. Din anul 2018 sunt dusă cu vorba, mințită, mi se dau din partea Casei de pensii a sectorului 3 – București  sau CNPP  adrese cu date/cifre mincinoase, false, adrese care diferă de la o dată la alta în loc să se pună în aplicare corect, profesionist Sentința definitivă a Tribunalului București.

Și acum o prezentare, în rezumat, dintr-un caz concret, cu o Sentință Judecătorească definitivă și NE-respectată de către Casa de pensii a sectorului 3 – București.

Este cineva în țara aceasta care poate rezolva conform Legii situația?

Eu, pensionara Constantinescu Vasilica am o Sentință Judecătorească definitivă din mai 2018 si mă rog de mai marii peste pensiile Românilor să respecte Legea!

După mai multe memorii  adresate:

• Casei de pensii a sectorului 3 – București,
• CNPP – București,
• Ministrului Muncii, Raluca Turcan, Cabinet.Ministru@mmuncii.gov.ro, 
• Guvernului României,
• Senatului  României – Comisia de muncă,
• Camerei deputaților – Parlamentul României,

cu apariția a două articole în presa scrisă cu descrierea situației:

https://evz.ro/scrisoarea-deschisa-a-unei-pensionare-disperate-respectati-sentinta.html

https://www.cristoiublog.ro/buna-ziua-boieri-mari-dati-punguta-cu-doi-bani/  

TOTUL, DEGEABA!

CUM TRATEAZĂ/CALIFICĂ DOAMNA MINISTRU RALUCA TURCAN ACEASTĂ SITUAȚIE?

CE SPUNEȚI DOMNILOR GUVERNANȚI?

TREBUIE RESPECTATE SENTINȚELE DEFINITIVE ÎN ROMÂNIA?

Ce se întâmplă dacă sistemul informatic  nu permite? Se rezolvă cum se dorește de fiecare șef! Tot nu verifică nimeni, așa-i?Sau, poate că la o verificare sunt și felicitați cei care ascultă de sistem?!

Este vorba de Sentința civilă definitivă a TB, nr. 7312/18.10.2017. 

NU s-a respectat Legea, iar memoriile mele,  cereri simple, clare de respectare a Sentinței definitive sunt considerate inutile așa că totul s-a dat la clasat ca și cum situația este rezolvată.

Cele 3 puncte esențiale exprimate atât de simplu si nerespectate de ”specialiștii” din cadrul Casei de pensii a sectorului 3 – București:

1. Stabilirea  cu  exactitate  a  anilor  de  muncă. Casa de pensii a sectorului 3 București  mai adaugă  din când în când câteva luni, iar  după ultima Decizie din 28 ianuarie 2021 s-a găsit chiar un an (!!) de muncă… Mai trebuie căutat încă puțin.

Se înțelege că i s-au furat pensionarei din anii de muncă?

Chiar este o temă bună pentru doamna Ministru care tot îi dă cu Contributivitatea? Ce înseamnă un an lipsă din contributivitate?

Aceasta dacă doamna Ministru ar vrea să verifice puțin și să-i întrebe pe cei de la Casa de pensii a sectorului 3 – București cum de greșesc și tot adaugă câteva luni, din când în când, ba chiar un an găsit acum?

Cum se vede acest an de muncă în cuantumul pensiei din Dosarul de pensie din august 2009 și găsit de către Casa de pensii în anul 2021?

Aceasta pentru că nu este nici o modificare la pensia din anul 2021!

CUM TRATEAZĂ/CALIFICĂ DOAMNA MINISTRU RALUCA TURCAN RESPECTAREA

CONTRIBUTIVITĂȚII ÎN ACEST CAZ?

2. Stabilirea  cu  exactitate  a cuantumului pensiei exact așa cum o cere Sentința civilă a TB, nr. 7312/18.10.2017, adică începând cu 01.02.2016 și cu suma de 1615 lei.

Subliniez: nepornindu-se în recalcularea pensiei de la 1615 lei, ci numai de la 1549 lei toate majorările ulterioare lunii februarie 2016, cu Valoarea Punctului de pensie de 1000.00 la 1265.00 si până la Valoare Punctului de pensie de azi de  1442.00, pensionara pierde imens!

Una este să se porneasca majorările de la 1615 lei din 01.02.2016.

Altceva este să se porneasca majorările de la 1549 lei din 01.02.2016. Aceasta și în contextul în care Casa de pensii a cerut Tribunalului București, în vara lui 2018 să pornească recalcularea pensiei de la 1549 lei și nu de la 1615 lei,  așa cum o cerea inițial Sentința.

Tribunalul București A RESPINS definitiv și irevocabil Cererea Casei de pensii – sector 3 București de îndreptare a erorii materiale (??!!), adică să pornească în calcularea pensiei de la 1549 lei!!!

Și totuși Casa de pensii a pornit în recalcularea pensiei mele tot de la 1549 lei așa cum a dorit!

Se înțelege că NU s-a pus în aplicare o Sentință definitivă a TB?

Se înțelege că NU s-a respectat Legea?

Se înțelege că deși Tribunalul București nu i-a permis Casei de pensii a sectorului 3 București să recalculeze pensia cu o sumă mult mai mică decât cea indicată de Tribunal, totuși Casa de pensii a mers pe suma dorită de ea, bătându-și joc de o Sentință Judecătorească?

Se spune că sistemul informatic  NU a permis preluarea sumei de 1615 lei așa cum o cere Sentința!

Eu le-am propus specialiștilor de la Casa de pensii să foloseasca în acest caz pixul si vor reuși să fie mai deștepți decât Sistemul informatic. NU vor!

CUM TRATEAZĂ/CALIFICĂ DOAMNA MINISTRU RALUCA TURCAN ACEST RĂSPUNS?

3. Restituirea sumei de  111 lei = 30 lei (cass)+81 (imp) – sumă de bani reținută greșit în decembrie 2018. În decembrie 2018 s-a amestecat cuantumul pensiei mele de 1955 lei care NU se impozitează cu diferențele obținute prin recalculare. Adăugând  diferențele de 1983 lei la cuantumul pensiei mele de 1955 lei s-a ajuns la o sumă fantastică de 3938 lei din care s-a oprit CAS si Impozit!!! Or, aceste diferențe trebuiau date pensionarei pe talon gri, separat de pensie. Știu responsabilii de la Casa de pensii de această procedură pentru că s-au mai acordat diferențe de 590 lei și au fost trecute frumos pe talon gri, separat de cuantumul pensiei. De 2 ani si jumătate tot îmi cer cei 111 lei reținuți abuziv și nimeni NU răspunde. Doamnele directori la sectorul PENSII ale Românilor din CNPP Vasilica-Valentina Robu și Daniela Ciobotaru fără să citească cerința mea, clar exprimată, ca la clasa a V-a, îmi explică doct că cei 111 lei reprezintă rețineri Cass și Impozit?! Hilar! Iar, ditamai Directorul CNPP Daniel Baciu habar nu are ce se solicită în acest punct 3, îi dă cu nu știu ce articol din Codul Fiscal?! Este total pe dinafară! Oare, domnul Director CNPP  Daniel Baciu nu o avea vârsta pensionării?! Poate are 70 de ani, a depășit vârsta și nu înțelege anumite lucruri… Pur și simplu NU pricepe cum este cu cei 111 lei…

Se înțelege că s-a impozitat abuziv o pensie de 1955 lei în decembrie 2018?

Se înțelege  că este vorba de 111 lei furați pensionarei, iar la acest punct  Casa de pensii nu răspunde, CNPP  prin directorul ei îi dă cu Codul Fiscal, iar Comisia de muncă din Senat răspunde că se va rezolva prin noul Sistem de calculare a pensiilor?! Adică se vor restitui acești bani în 2023!

Ce legătură au banii mei câștigați printr-un proces cu viitorul sistem de pensii?

CUM TRATEAZĂ/CALIFICĂ DOAMNA MINISTRU RALUCA TURCAN ACEASTA?

Așadar,  

• Sentința Judecătorească NU este pusă în aplicare din luna mai 2018
• La petiții scrise frumos, clar și simplu cu rugămintea de respectarea Legii,

NU se răspunde, pur și simplu!

Sau celor  3 cerințe de mai sus li se dau răspunsuri aiuritoare…

Dl. Daniel Baciu, Președinte CNPP dă două răspunsuri pe lângă Cerere, absolut pe din afară, în două  Adrese cu două răspunsuri diferite pentru aceleași probleme,  iar în a 3-a Adresă  îmi spune că TOTUL SE CLASEAZĂ…

Iar Dl. Ștefan Pălărie – Senatul României – Președinte Comisia de muncă

trimite Petiția mea spre rezolvare la viitorul sistem de pensii, în anul 2023!

Unde să mă duc spre rezolvare când TOTUL s-a clasat?

CUM TRATEAZĂ/CALIFICĂ DOAMNA MINISTRU RALUCA TURCAN ACESTE REZOLVĂRI DE SPECIALIȘTI PUȘI PESTE PENSIILE ROMÂNILOR?

Acum, când situația este mai relaxată în legătură cu pandemia, doamna Ministru Raluca Turcan poate să se aplece puțin și asupra acestui dosar – caz?

Cine verifică, controlează acest abuz împuțit al Casei de pensii a sectorului 3?

Cum să se dea la clasat o Cerere NEREZOLVATĂ?

DE CE nu se pune în aplicare în mod corect o Sentință definitivă și este nevoit cetățeanul să-și ceară drepturile prin memorii când el are în buzunar  o Sentință definitivă?

Sunt 3 ani de când tot bat pe la toate ușile și rog, implor  să se aplice Legea!

Atât! Să se aplice Legea!

Au trecut 3 ani după un proces care a durat și acela aproape 2 ani…

Chiar nu ajunge? 

 Cât să mai pătimesc?

Cine verifică CUM se dau la CLASAT cererile Românilor? NIMENI!

Constantinescu Vasilica – București

PS. 1

https://www.bzi.ro/vesti-bune-pentru-pensionari-legea-a-fost-promulgata-de-klaus-iohannis 4185974?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery

”Domnul președinte Klaus Iohannis a promulgat o lege care prevede înapoierea banilor la pensionarii cărora statul le-a calculat greșit pensiile și au primit astfel, fără vina lor, pensii reduse timp de ani de zile………………………………………….. Potrivit articolului 107 alineatul (1) din Legea nr. 263/2010, în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. Aceștia vor primi înapoi banii cuveniți indiferent că au trecut 1 an, 3 ani sau 15 de ani de la greșeala funcționarilor care le-au calculat pensia, pentru că termenul de prescripție va fi eliminat. Până acum pensionarii cărora casele de pensii le-au greșit pensiile primeau banii înapoi doar pentru ultimii 3 ani cât este termenul general de prescripție”.

ȘI dosarul de pensie al lui Constantinescu Vasilica a pornit greșit din august 2009, iar Tribunalul București a hotărât recalcularea pensiei doar din 01.02.2016. Prin această Lege promulgată de Președintele României nu se poate reveni si modifica cuantumul pensiei mele de la depunerea dosarului, adică cu 12 ani în urmă?

Pentru o mare nedreptate, pentru ani de chin… ar fi o corectă și fericită rezolvare.

CE SPUNE  DOAMNA MINISTRU RALUCA TURCAN?

POATE INTRA ȘI DOSARUL MEU ÎN REZOLVĂRILE PE CARE SPUNE CĂ LE ÎNTREPRINDE?

SAU TREBUIE SĂ AȘTEPT NOUL SISTEM DE PENSII?

PS. 2

Doresc să adaug câteva cuvinte pentru cei care sunt împotriva pensionarilor sau a majorării pensiilor pentru că știu ei bine că prin aceste majorări economia României se duce de râpă, se creează un deficit îngrozitor că nici nu realizăm… și alte multe se prăbușesc și noi nici nu ne dăm seama…

Mai multă judecată nu ar strica dacă ne gândim că sunt aceiași conducători care-și fac pensii speciale, care ne duc cu vorba în multe promise în Campania electorală și după ce își obțin votul uită tot. Orice nedreptate trebuie susținută și nu să ne atacăm între noi.

Chiar nu se realizează că aleșii de abia se bucură când ne ”sfâșiem” între noi în loc să susținem orice cauză dreaptă a tuturor cetățenilor?!

PENSIA:

• este o ”boală” care se ia, vrem, nu vrem  și vine al naibii de repede. Ea, pensia va avea și în viitor aceeași soartă dacă Românii consideră că pensionarii nu merită pensii majorate, corecte muncii lor.
• în legătură cu economia, subminare, cuvinte prețioase… sunt aberații care convin guvernanților… pensiile Românilor  sunt plătite cu asupra de măsură din activitatea lor în zeci de ani de muncă.