Biblioteci

Fondul „S” de carte din Biblioteca Naţională a României

 

Asa cum am spus inca de la deschiderea acestui Blog, pa langa articole noi, de actualitate, doresc sa-mi strang aici, in „Blogul meu de o Viata” SI toate articolele  publicate de-a lungul anilor.

Iata un articol care a aparut in trei reviste on-line.

http://ortodoxiatinerilor.ro/politica-romaniei/20996-fondul-de-carte-s-la-bnar-fondul-secret – Miercuri, 18 Martie 2015 16:03 

http://www.ziaristionline.ro/2015/03/28/fondul-secret-de-carte-de-la-biblioteca-nationala-a-romaniei-dezvaluirile-unui-fost-bibliotecar-bnar-timp-de-46-de-ani-si-o-carte-pdf/ – 28 Martie 2015

Voi reda textul din ultima aparitie si pentru cuvantul introductiv al redactiei care este foarte interesant:

https://fericiticeiprigoniti.net/sinteze/2188-fondul-de-carte-s-la-bnar-fondul-secret

Intr-un interviu

https://www.fericiticeiprigoniti.net/paul-paltanea/2120-destinul-istoricului-paul-paltanea-in-epoca-totalitarismului-comunististoriculPaul Păltănea ne povesteşte atâtea lucruri interesante, trăite, pe vremea totalitarismului.

Tot în acest interviu istoricul Paul Păltănea ne aminteşte şi că odată cu distrugerea învăţământului românesc, prin unele biblioteci din România s-au distrus şi cărţile socotite “reacţionare”.

Totul s-a putut acolo unde a domnit “reaua credinţă şi prostia”.

PROSTIA are, pe lângă determinări genetice, cu urmări iremediabile, şi determinări adăugate, ieşite exploziv, precum multiplicarea bacteriilor pe un teren biologic fără imunitate, adică ieşite din lipsă de şcoală bine făcută, de educaţie.

Această lipsă are, la rândul ei, cauze ieşite din Cauza Cauzelor: Sărăcia CRONICĂ indusă din AFARĂ, din 1859 şi până în prezentul mizerabil.

Sărăcia, la rândul ei este posibilă şi cronică, pe terenul PROSTIEI ignare, prostie cauzată de lipsa de educaţie…

Din aceste cerc vicios se poate ieşi numai prin Voinţă POLITICĂ.

NU ştiu CINE o va putea face.

NU ştiu dacă NI se va da voie…” –

Am impresia ca aceste cuvinte sunt cele raspandite si semnate de Theodor Constantinescu de-a lungul anilor in presa on-line pe diverse forumuri de discutii.

Legat de Fondul “S” din biblioteci mi s-a solicitat un material despre Fondul Secret din fosta Biblioteca Centrală de Stat, actuala Bibliotecă Naţională a României.

Cine ştie mai multe, poate face completări.

*

                                     Motto: Bibliotecarul, în afară de faptul că ştie,
are dreptul să umble prin labirintul de cărţi.

Singur el ştie să găsească şi unde să le pună la loc,
numai el răspunde de păstrarea lor.
Bibliotecarul le apără (cărţile), nu numai de oameni,
ci şi de natură, îşi închină toată viaţa lui
acestei lupte împotriva forţei uitării, duşmană Adevărului.

(Umberto Eco)

 

Din amintirile unui bibliotecar din Biblioteca Centrală de Stat, actuala Biblioteca Naţională a României

 

Biblioteca Naţională a României a luat fiinţă în 1836, funcţionând cu suişuri şi coborâşuri până în anul 1901 când a fost desfiinţată definitiv.

Biblioteca Naţională nu a existat pentru Români timp de 54 de ani, până în 25 iunie 1955 când prin prin HCM nr. 1193 s-a înfiinţat Biblioteca Centrală de Stat, continuatoarea Bibliotecii Naţionale desfiinţată în anul 1901, recăpătându-şi numele de Biblioteca Naţională a României, după ianuarie 1990.

Într-un articol din „Cotidianul”, din iunie 2014, am prezentat un istoric al Bibliotecii Naţionale a României. Este bine ca acest istoric al BNaR să fie citit de câţi mai mulţi Români:

Cu toată perioada neagră din istoria culturii române, cele mai multe realizări ale BNaR au fost în această perioadă între anii 1955 – 1989, când Biblioteca Naţională a fost prima în toate! Aceasta, este adevărat, datorită singurului director adevărat pe care l-a avut BCS – BNaR, Angela Popescu – Brădiceni.

Se ştie că în România cenzura a fost realizată prin DGPT – Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor înfiinţată în 1949, după modelul Glavlit, instituţia sovietică. Astfel, vorbim şi în Biblioteca Naţională a României de Fondul de carte „S” – Fond Secret sau Fond Special, aşa cum era cunoscut. Este vorba de un Fond de publicaţii din Biblioteca Centrală de Stat, care era interzis publicului larg. Cărţi supuse unui control arbitrar, de fapt o cenzură, o manipulare care făcea ca un număr de publicaţii să fie interzise. Cărţi interzise, cărţi cenzurate dintr-un depozit aparte care până în anul 1990 nu erau la dispoziţia tuturor utilizatorilor ei, în Biblioteca Centrală de Stat, până când denumirea bibliotecii s-a schimbat în Biblioteca Naţională a României.

Rândurile mele despre Fond „S” sunt mai mult din amintirile mele, de bibliotecar în BNaR, din ceea ce am putut observa eu, din afara acestui serviciu, dar şi din povestirile altora, încercând să redau totul cât mai aproape de adevăr.

Aşadar, nu este vorba de un studiu ştiinţific. În primul rând pentru că am fost bibliotecar începând cu sfârşitul anului 1968, adică la peste douăzeci de ani de după indicaţiile clare de cenzurare a cărţilor în biblioteci.

În anii ’70 viaţa în BCS – BNaR era mult mai relaxată datorită, aşa cum spuneam, directorului instituţiei, Angela Popescu – Brădiceni, om de o cultură cu adevărat care impunea şi politrucilor din Consiliul Culturii.

Deşi nu am fost membră a PCR, am simţit că viaţa de partid din BCS era destul de relaxată, chiar şi secretara de partid – deşi trimisă special ca să impună anumite norme de partid în Bibliotecă – se supunea de multe ori hotărârilor directorului Angela Popescu – Brădiceni.

Aceasta punea pe primul loc activitatea de biblioteconomie, venind an de an cu idei noi, cu modificări în organigrama BCS, impunându-se în întâlniri internaţionale prin profesionalism. O auzeam de multe ori pe Angela Popescu – Brădiceni spunând că nimic nu este mai grav decât prostia. „Să nu fim proști!”

Apoi, nu am fost răspunzătoare de acest fond de publicaţii „S”. În acest sector lucrau cei mai îndârjiţi membri ai Partidului Comunist Roman. În BCS la Fond „S” lucrau câteva persoane de sex feminin, cele mai acerbe membre ale PCR, dorind să dea şi impresia unei pregătiri profesionale ireproşabile.

Nu se afirma clar că ar fi fost cenzurate cărţile care intrau în fondul „S”, ni se spunea că era vorba de … un control al cărţii. Chiar dacă prin acest control, de fapt, erau blocate anumite cărţi, alese după criterii „bine stabilite”, existente într-o broşură cu norme şi dispoziţii.

Ar trebui ca în gestiunea BNaR să existe această broşură. Ar fi interesant de văzut astăzi un asemenea „document”. Pe lângă normele şi dispoziţiile precise se vorbea şi de nişte liste tipărite care veneau periodic din partea Consiliului Culturii şi care conţineau criterii de stabilire clară a publicaţiilor care trebuiau să intre în fond „S”. Consiliul Culturii, actualul Minister al Culturii şi Patrimoniului Naţional dădea indicaţii clare şi verifică intrarea cărţilor la „S”.

„Se ştia” şi „securistul” Bibliotecii, care deseori citea la Fond „S” sau împrumuta cărţi din acest fond de carte în interesul propriu.

Nu am auzit după anul 1968, după angajarea mea în BCS, despre o directivă de distrugere a cărţilor epurate de către Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor înfiinţată în 1949. Repet, tot datorită directorului Angela Popescu-Bradiceni. Am să repet mereu şi cred că în BCS au fost multe lucruri bune dincolo de „ochiul” vigilent al cenzurii la nivel de ţară tocmai datorită acestul director.

În regimul comunist, Angela Popescu-Bradiceni a fost directorul care a pus bazele primei biblioteci a României, Biblioteca Centrală de Stat, în anul 1955 şi Biblioteca Naţională îi datorează multe chiar şi astăzi. Este vorba de o personalitate culturală şi care datorită studiilor umaniste serioase a „ţinut cu dinţii” la anumite principii.

Ea îşi făcea munca de bibliotecă, reuşind să facă o mare Bibliotecă, îndeplinind numai anumite acţiuni comandate, pe care nu le putea amâna la infinit sau nu putea convinge de inutilitatea lor domeniul Bibliotecii Centrale de Stat. Dovada ar fi şi numărul relativ mic din Fondul Secret, circa 30.000 Unităţi Bibliografice (UB) existent în anul 1990!

*

Erau criterii generale pentru fondul „S”, aşa cum ar fi toate cărţile care descriau puterea sovietică, despre duşmanii comunismului, contra-revolutionari, condamnaţii din procesele politice, cei care au murit ridicându-se împotriva stabilirii comunismului în România, despre Transilvania, tot ce însemna iredentism, revizionism, şovinism, despre nazism, despre monarhie, discursurile regelui Carol al II-lea, nu trebuia să se ştie nimic despre regalitate sau țar, cărţile religioase, cărţi despre cultele interzise în România, penticostali, martorii lui Iehova, cărţi despre pornografie, lesbianism, homosexualitate, sex, erotism, droguri.

Toate publicaţiile cu şi despre membrii partidelor fostelor partide de dinainte de 1948 erau interzise, precum şi tot ce se scria despre mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu dar şi despre Maria Antonescu, soţia mareşalului.

Pe lângă aceste criterii, aşa zis generale, erau şi altele, care ne apar azi mult mai aberante. Este vorba de publicaţii care dacă aveau şi numai un cuvânt sau numai câteva fraze despre obârşia Românilor, despre teritorii, graniţe, Basarabia, Cadrilater, toate erau trecute la „S”.

Numai dacă exista un singur cuvânt precum monarhie, sau era menţionată „Doina” lui Eminescu, să zicem, într-o enumerare de poezii – Eminescu, totul mergea la „S”. Dacă exista şi o singură frază despre binefacerile Occidentului, cartea respectivă trecea la „S”. Dacă într-o revistă era un articol care ar conţine un cuvânt rău despre regimul din România, revista respectivă era imediat trecută la fond „S”.

Astfel, era la Fond „S” şi Simion Mehedinţi – marele geograf numai pentru că vorbea de fostele graniţe, teritoriile pierdute în 1940, existau hărţi cu acestea în cărţile sale.

Era la fond „S” opera monumatala a lui G. Călinescu „Istoria literaturii Romane dela origini până în prezent”, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru literatură şi artă, 1941.

Existau la Fond „S” toate volumele de Istorie a Românilor ale marilor noştri istorici, Nicolae Iorga, Alexandru D. Xenopol, Constantin C. Giurescu.

Erau la „S” marii noştri scriitori care aveau opera ciuntită, pentru o poezie, precum, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, etc.

Dacă un scriitor, în urma vizitei în Occident, nu se mai întorcea în România, toate operele lui erau trecute imediat la „S”. Şi au fost câţiva care trebuiau cunoscuți.

*

Depozitul fondului „S” era în afara sediului Bibliotecii Naţionale din strada Ion Ghica nr. 4, având şi Catalog separat de Catalogul General al BNaR. Acest depozit de fond „S” se găsea în Bucureşti, la subsolul barului „Atlantic” din centrul orașului Bucureşti.

În depozitul acela mişunau şobolanii încât colegele care lucrau acolo trebuiau să meargă printre rafturi bătând din picioare, plesnind cu câte o line în rafturi ca să-i sperie pe intruşi. Cu toate acestea le mai sărea în faţă câte un şobolan, mai speriat chiar decât bibliotecarele noastre, probabil „îngrozit” şi el de minunăţiile care zăceau pe rafturi fără a putea fi cunoscute de Români din cauza cenzurii comuniste venită de după 1948.

La acest depozit, erau desemnate ca depozitare, bibliotecare cu studii superioare care lucrau în condiţii îngrozitoare, fără lumină de zi, fără aerisire şi cu „musafiri” nepoftiţi, şobolanii. A se înţelege că aceste bibliotecare primeau cărţile repartizate pentru acest fond de cărţi de către colectivul specializat care tria, cenzura …

Cărţile depozitului Fond „S” au fost aduse în 1990 în sediul BNaR din Ion Ghica nr. 4, dar mre parte din ele erau ronţăite de şobolani, mucegăite, în mare parte, distruse.

Notarea cărţilor care făceau parte din Fondul secret aveau fie un „S” scris cu un creion de culoare roşie lângă cota cărţii, fie litera a mic de mână, tot lângă cota cărţii. Nu cunosc raţiunea acestei notări, cu „a“.

Cărţile intrate în Depozitul General aveau fișă în Catalogul general al BCS, iar dacă după „controlul” cărţii erau eligibile pentru Fond „S” rămâneau pe loc, în depozitul general şi primeau notaţiile de Fond „S”. Astfel, văzând notaţia de lângă cota cărţii, depozitarele nu dădeau cititorilor aceste cărţi, în caz că erau cerute.

Din când în când, cota fiind găsită în Catalogul general, depozitara mai scăpa către cititori câte o carte de fond „S”, din greşeală, la numărul mare de sute de cititori zilnic în BCS. La restituire, depozitara vedea ce greşeală făcuse şi venea să discute cu custozii să păstreze secretul… secretul fericirii unui cititor care apucase să vadă o carte interzisă.

În Catalogul Topografic – evidența clară a oricărei biblioteci, deci şi a Bibliotecii Naţionale, pe spatele fișei tipărite, de catalog clasic – are atât lângă cota cărţii, dar şi alături de numărul de inventar, această notare ”S” sau ”a” mic de mână.

Regretul meu este că din Biblioteca Naţională a României nimeni nu s-a gândit în toţi aceşti ani de după 1990, la realizarea unui material despre fondul „S”. Ar fi fost un studiu interesant, ar fi fost o bibliografie mare şi bună, dar, din păcate, cursul Bibliotecii Naţionale de după 1990 a fost grav deturnat …

Din păcate, şi astăzi, în anul 2015 Biblioteca Naţională a României are milioane de publicaţii fără acte financiar-contabile, iar peste un milion de cărţi, deşi sunt catalogate nu pot fi servite publicului larg şi BNaR nu are un catalog on-line complet.

Întrucât, în anul 2015, atâtea publicaţii, cărţi, reviste, ziare, etc. nu se pot consulta de către utilizatorii de astăzi, fără să greşesc, pot spune că încă în România exista milioane de publicaţii la „S”.

Milioane!

Un Fond „S” implicit şi mult mai arbitrar şi eficace în im-prostirea Românilor, decât acel Fond „S” care îi „ferea” pe Românii (intelectuali autentici) de a afla adevărul. Oricum, aceştia aflau ceea ce îi interesa…

Circulau între noi, cărți, articole, poezii, care erau la „S”. Uneori și fotografii despre România sau conducătorii ei surprinși în anumite ipostaze. Circulau între noi, cumpărând aceste materiale care erau scoase, fie la mașina de scris, fie într-o formă de xerox rudimentar. Ne bucuram că puneam mâna pe așa ceva, le duceam acasă și pentru familie.

În acea perioadă, în Biblioteca Centrală de Stat circula într-o formă de xerox primitiv „Istoria literaturii Romane dela origini până în prezent” de G. Călinescu, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru literatură şi artă, 1941.

Deţin chiar eu din perioada fondului „S” un exemplar din Istoria literaturii din 1941, a lui G. Călinescu.

Un alt exemplu: soţul meu, cititor înverşunat a putut citi într-un an întreg, 1976, toate volumele de Istorie a Românilor ale lui Iorga, Xenopol, C. C. Giurescu, pe care i le-am putut scoate din depozitul fondului „S” . Prin aceasta doresc să spun că atmosfera din BCS de după 1970 era propice cititului, puteam păcăli vigilenta celor de la „S” …

Fondul „S” din BCS – BNaR era în anul 1990 de maximum 30.000 UB.

*

Acum, în anul 2015, „Fondul S” – implicit, neoficial – este de milioane de cărţi! Publicaţiile fondului „S” de dinainte de anul 1990 se puteau consulta în urma unei cereri, astăzi în 2015 nu există această posibilitate. Când era cenzura mai mare?

Şi înainte de 1990 exista o scuză, prostia comunistă, indicaţii date de politruci, astăzi cum putem explica această „cenzură” modernă ? În mod sigur, exista politruci de Stil Nou, ascunşi bine …

Sunt multe greşeli, lipsuri, mari disfuncționalități şi astăzi în Biblioteca Naţională a României. Iar scuza de astăzi că nu sunt angajați mai mulți, pentru mine, o frază arhicunoscută din timpul perioadei comuniste nu este valabilă.

De ce nu se angajează? Ce au făcut directorii ca să aibă mai mulți salariați? Nu se știe!

Toată lumea se vaită ”Nu avem oameni!” Cu văitatul nu se rezolvă problema personalului într-o bibliotecă națională în secolul 21. Și aici suntem depășiți de toate țările Europei, chiar și de cele din fostul lagăr socialist. Cum se întâmplă acest lucru numai în România?

Chiar legat de acest Fond „S”. În 1990 toate publicaţiile fondului „S” au fost introduse în depozitul general. Perfect. Un lucru bun. Dar, multe fișe de catalog de Fond „S” nu existau în catalogul general. Cum publicaţiile şi-au căpătat locul în depozitul general, sunt multe cărţi care neavând fișă în catalogul general chiar dacă sunt la un loc cu toate cărţile, nu ai cum să găseşti fișa unora dintre cărţile din fondul „S”. Nu se poate găsi cota cărţii chiar dacă există cartea dorită, din fostul fond „S”, în depozitele BNaR. Deci Fondul „S” Comunist este în continuare, iar Fondul „S” Democratic este şi mai mare, mult mai mare …

Cum am mai spus au fost două situaţii:

1. Cărţi care erau deja în depozitul general şi care prin „S” sau „a” lângă cota cărţii NU se serveau cititorilor.
2. Cărţi care de la început au fost repartizate fondului „S” , având fișa de catalog în catalogul special al fondului „S”, fără a se dubla cu o fişă şi în catalogul general.

Ori, sigur cărţile au intrat în depozitul general, dar catalogul special al fondului „S” s-a „distrus” după mutarea în noul sediu şi este clar că anumite cărţi pe care le-am bănui ca existente în BNaR nu mai avem cum să le găsim!

Ar mai fi fost o posibilitate de găsire a tuturor cărţilor Bibliotecii, inclusiv a cărţilor din Fond „S” prin consultarea Catalogului Topografic, ştiindu-se că singura evidență clară a tuturor publicaţiilor Bibliotecii o constituie Catalogul Topografic. Ori, nici acesta nu există, cel puţin, nimeni nu mai ştie de el.

Şi atâta timp cât tot existentul BNaR nu este în on line şi aceste cataloage nu se mai găsesc, gestiunea Bibliotecii Naţionale a României este pierdută pe vecie. 

UN FOND „S” DE MILIOANE DE PUBLICAŢII LA BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI ÎN ANUL 2015!

Toate acestea se întâmplă din cauza lipsei de EDUCAŢIE! Un popor educat e mai deştept nu numai pentru el, ci pentru ţara lui. Ori, Biblioteca ajută la educarea unui popor. Alături de Învăţământ, Biblioteca Naţională ar schimba faţa României dacă i s-ar acorda atenţia şi sprijinul necesare.

De aceea şi rolul Bibliotecii Naţionale a României, cu un sediu nou, destinat unui biblioteci naţionale nu ar trebui să se rezume la întâlniri de tot felul neglijându-şi principalele functiii descrise în Legea 334 2002 actualizata, Legea bibliotecilor.

„ART. 12 Biblioteca Naţională a României îndeplineşte următoarele funcţii specifice:

a) prezervă, conservă, cercetează, dezvoltă şi pune în valoare documentele deţinute în colecţiile sale;

c) identifică, colecţionează, organizează, conservă şi pune în valoare Fondul Romanica, alcătuit din tipărituri şi alte categorii de documente apărute în străinătate, referitoare la România, la poporul român şi cultura română, publicaţii ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicaţii în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate;”

Chestiuni identice scrise şi pe site – Biblioteca Naţională a României – Misiunea Bibliotecii Naţionale a României: „Biblioteca Naţională a României are ca misiune identificarea, dezvoltarea, organizarea, conservarea, cercetarea, comunicarea şi punerea în valoare a patrimoniului documentar naţional, precum şi a fondului Românica, fond ce reuneşte documente apărute în străinătate, referitoare la România şi la poporul român, publicaţii ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicaţii în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate”.

Vali Constantinescu, bibliotecar în Biblioteca Naţională a României timp de 42 de ani, aproximativ 21 de ani înainte de 1990 şi tot vreo 21 de ani după 1990


În continuare voi da câteva titluri de studii serioase ale unor persoane de un înalt profesionalism care s-au documentat şi au făcut un lucru extraordinar în acest domeniu care nu trebuie să rămână necunoscut. Face parte din istoria Culturii din România şi trebuie cunoscut şi pentru a şti ceea ce a fost dar şi pentru a nu mai repeta. Oare, se poate să nu mai repetăm? Să învăţăm din greşeli?

1. IONUŢ COSTEA, ISTVAN KIRALY, DORU RADOSAV: Fond Secret. Fond „S” Special. Contribuţii la istoria fondurilor secrete de bibliotecă din România – Studiu de caz. Biblioteca Central Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca EDITURA DACIA CLUJ-NAPOCA 1995, 362 p.

Aici există şi descărcare gratuită a cărţii lui Ionuţ Costea, Istvan Kiraly, Doru Radosav : FOND SECRET FOND „S”

2. LILIANA COROBCA – „Controlul cărţii. Cenzura literaturii în regimul comunist din România“, Polirom Editura Cartea Românească, 2014, carte în format digital, e-book pe care o aveţi aici.

3. ISABELA VASILIU-SCRABA ne prezintă rezumatul cărţii «Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. România 1945-1989» coordonator Paul Caravia, prefaţa Virgil Cândea, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000, sub un titlu sugestiv, O NOUĂ RUBRICĂ A CENZURII. Spunea autoarea de la început că este vorba de « Manevre de subminare a identităţii culturale romane prin liste de cărţi interzise după 1945 de ocupantul sovietic. Memorie culturală «contaminată»: cenzura într-o carte divulgând cenzura. Intoleranţii adoră toleranta celorlalţi şi abuzează sistematic de ea (apud. Lucian Blaga)».

4. Monica Gheţ, Sub semnul lui Creon. Cenzura între spaţiul public şi spaţiul privat din România

5. Din COROBCA’S BLOG, Puteam citi despre instituţia cenzurii în diverse țări, în Bulgaria unde se numea Glavlit, la fel ca în URSS, în Cehoslovacia.
Cititm şi despre cenzura din România, despre cartea „Epurarea cărţilor în România. Documente (1944-1964)”, Liliana Corobca , Ed. Tritonic, 2010, despre Pavel Reifam (1923-2012) şi cartea electronică „Din istoria cenzurii ruseşti, sovietice şi postsovietice” , un curs universitar ţinut masteranzilor şi doctoranzilor filologi din Tartu în perioada anilor 2001-2003, după cum suntem informaţi din acest Blog, despre Decret-Lege nr. 364 din 2 mai 1945. Iată un fragment din acesta:

„Comisia pentru aplicarea Art. 16 din Convenţia de Armistiţiu, a decis până la 1 August 1945 scoaterea din circulaţie a publicaţiilor enumerate în această broşură {Publicaţiile scoase din circulaţie până la 1 August 1945, Bucureşti, Ministerul Propagandei, 1945, pp. 3-6. }, care serveşte tuturor librarilor, chioşcarilor, debitanţilor şi bibliotecarilor din întreaga ţară, drept călăuză pentru a proceda la imediata îndepărtare din comerţ şi din uzul public al cărţilor, revistelor, hărţilor, precum şi al diferitelor reproduceri grafice ori plastice, care contravin bunelor relaţii dintre România şi Naţiunile Unite, conform legii nr. 364 din 2 Mai, publicată în Monitorul Oficial Nr. 102 din 4 Mai 1945 …”

 

Reclame
Biblioteci

Gazeta de Transilvania 2 iulie 1838- articol despre infiintarea Bibliotecii Nationale

In 2 iulie 1838 Gazeta de Transilvania publica un articol despre
infiintarea Bibliotecii Nationale : „Țara Românească.Eforia școalelor Naționale.
Potrivit cu dispozițiile Regulamentului școalelor, așezându-se în colegiul din Sf. Sava, o bibliotecă națională compusă din cărțile ce s-au aflat la Mitropolie, și din altele ce s-au mai cumpărat cu banii din casa școalelor, și săvârșindu-să acum catalogul cărților celor franțozești, să deschide publicului deocamdată numai această parte a Bibliotecii, rămâind a să lucra necontenit și catalogul celorlalte cărți, Latinești, Italienești, Grecești, Nemțești, Englezești și Românești, spre a să da și acelea cât mai curând în întrebuințarea obștească.
De astăzi dar, Biblioteca Colegiului va fi deschisă publicului în toate zilele, de la zece ceasuri înainte de amiază, pănă la trei după amiază.
În sala de citire întrând cineva și adresându-se către bibliotecar, va cere orice carte va vedea că să coprinde în catalog, și îndată i să va da acea carte, cu care așezându-se la masă, va putea citi sau scrie dintr-însa ceea ce-i va plăcea, având toată liniștea și comoditatea trebuincioasă la asemenea îndeletnicire.
Pe lângă masa de citire, se află așezate la îndemână toate obiectele ajutătoare, precum, dicționare în limbile cele mai cultivate, harte de multe feluri, globuri cerescu și pământesc;
Deosebit să află în sala de citire toate gazetele cele românești și unele din cele literare franțozești.
Cu cumpărătoarea ce să face pe tot anul de cărți nouă, din fondul ce este legiuit pentru aceasta prin Regulamentul școalelor, precum și cu daniile ce să fac în deosebite cărți, de unele persoane voitoare de binele obștesc, numărul cărților să va adăoga din ce în ce mai mult.
Acum dar, cea mai neapărată a Eforii datorie este, să îngrijască pentru buna păstrare a cărților și altor obiecte, ce se află aici așezate, și care să vor mai aduna de acum înainte; de aceea Eforia luând în băgare de seamă, că Biblioteca numai atunci să va putea păstra bine, când nu să vor da cărți nimunui afară din Bibliotecă, a așezat drept regulă obștească, ca bibliotecarul să nu fie slobod a da nimului vreo carte afară din Bibliotecă cu nici un cuvânt; pentru că de se vor da cărți și pă afară, nu numai că persoanele, care vor veni să citească acele cărți în bibliotecă, vor fi lipsite multă vreme de citirea lor, ci încă acele cărți aruncate pă fie unde, să vor dărăpăna mai mult, și poate să vor și pierde de tot, rămâind a întra Bibliotecarii în judecată cu persoane însemnate pentru plata cărților răpuse; îndestulă pildă pentru aceasta este dărăpănarea Biblioteci(i) de la Mitropolie, în care puține uvrajuri s-au găsit, fără a lipsi câte unul sau mai multe volumuri.
Pentru paza liniștii în sala Bibliotecii, singur publicul iubitorul de citire este interesat; prin urmare să socotește de prisos a se recomanda cu deosebite reguli strașnice apărarea de toată turburarea ce s-ar putea pricinui cititorilor cu vorbă tare, cu dispute, sau cu tropoituri sgomotoase.

De aceea, Eforia lasă în dispoziția fieș-căruia iubitor de citire să prețuiască liniștea ce trebue a păzi în conversarea ce va face cu autorul său, și nădăjduește că nimini nu va întra în sala de citire ca să distreze pă cineva, ci ca să respecteze sfințenia acei adunări și să se folosească de înlesnirile ce dă acest așezământ obștesc.”

Sursa: Biblioteca digitală Transilvanica.

 

Biblioteci

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – ISTORIC

Prezentarea istoricului BNaR va arăta vicisitudinile unei instituţii naţionale sabotate cu îndârjire, sub toate regimurile politice scurse peste România de dupa anul 1831.

Acest Istoric al Bibliotecii Nationale a României face parte dintr-un material mult mai cuprinzator despre Prima Biblioteca a tarii, publicat in ziarul „Cotidianul” in 9 iunie 2014 sub titlul: „Avatarurile unei instituţii naţionale – Biblioteca Naţională” si semnat de Vali Constantinescu bibliotecar timp de 42 de ani in Biblioteca Naţionala a României –1968 – 1 martie 2010

Am realizat acest Istoric al Bibliotecii Nationale a României realizat după zeci de pagini scrise de fostul director al BNaR – Angela Popescu-Brădiceni (1955–1989), după articolul fostului director (1990–1996), al BNaR, Gheoghe Bercan publicat în Revista Bibliotecii Naţionale nr. 1/1996, după istoricul BNaR prezentat în „Revue de l’Association des bibliothécaires” de France nr. 67/mars 2013 la rubrica specială îngrijită de Hermina Anghelescu, „Panorama des biblothèques roumaines, pag. 20-23.
Istoricul Bibliotecii Nationale a României este cunoscut de mulți, doar că nu a fost publicat corect, în întregime, niciodată.
Istoric BNaR:
1836-1901 = 65 ani de Biblioteca Naționala
1901-1955 = 54 ani, ani negri pentru Biblioteca Naționala desființata de conducătorii ei. Unic in istoria oricărei tari.
1955 – 2018= 63 ani de Biblioteca Naționala.

Putem spune fără să gresim ca Biblioteca Naționala a României are 182 de ani de existentă, cu o pauză de 54 de ani din vina conducătorilor României din anul 1901 …

Bibliotecă Naţională a luat fiinţă în 15 octombrie 1836.
Ideea unei Biblioteci Naţionale pentru tot poporul a venit cu mult inaintea ÎNFIINŢĂRII Bibliotecii Academiei–6 august 1867
„Ideea şi nevoia creării de biblioteci publice datează in România de la începutul secolului al XIX–lea, afirmându-se tot mai pregnant în procesul de transformare socială şi în lupta pentru libertate şi unitate naţională care avea loc în ţările române în acei zori de veac”.

La 1 iulie 1831, din dorinţa unor oameni cu dragoste de ţară, care au realizat că pentru o dezvoltare benefică pentru Principatele Române este nevoie de biblioteci, au prevăzut în „Regulamentul Organic al Valahiei” alocarea unei sume anuale de lei pentru „ţinerea şcoalelor publice în Capitală şi în celelalte oraşe ale Principatului, a tipografii, a bibliotecii …”
În 1833, ţinând cont de „Regulamentul Organic al Valahiei”, Petrache Poenaru, în „Regulamentul pentru organizarea învăţământului” vorbeşte de crearea a două mari biblioteci publice, una la Bucureşti, în cadrul Colegiului Sfântul Sava şi cealaltă la Craiova, în incinta Şcoalei Centrale. Au fost fixate anumite sume de bani pentru cumpărarea de cărţi. Ceea ce este foarte important, este vorba de anul 1833, subliniind că încă de atunci se vorbeşte de înfiinţarea Depozitului Legal în Biblioteca Naţională din Colegiul Sfântul Sava, funcţie esenţială a unei biblioteci naţionale.
Se specifica obligaţia autorului sau editorului de a da cinci exemplare pentru Biblioteca Naţională din Bucureşti şi trei exemplare pentru Biblioteca din Craiova. De asemenea redactorii de ziare, periodice, în general, erau obligaţi să repartizeze câte un exemplar acestor două biblioteci.

În 10 august 1836, Timotei Cipariu scria despre Biblioteca Naţională de la Sfântul Sava care avea 8000 de cărţi, 2 odăi … (Vasile Netea, în „Studii, 9, nr 1/1988 – „Timotei Cipariu şi George Bariţiu, călători prin Ţara Românească în 1836”).

15 octombrie 1836 este anul în care s-a înfiinţat Bibliotecă Naţională din ţara noastră, prin Ordinul emis de Eforia Şcoalelor, de infiintare a primei mari biblioteci publice, a primei biblioteci nationale a Romanilor. Ea va funcţiona în incinta Colegiului Sfântul Sava.
Din aceasta instituţie culturală deosebită, vor lua naştere mai târziu trei instituţii, Biblioteca Centrală a Statului, Imprimeriile Statului, Muzeul Naţional de Antichităţi.
Stanislas Bellanger a observat cărţile deosebit de valoroase pe care le deţinea Biblioteca Naţională de la Sfântul Sava pe care a vizitat-o, scriind despre aceasta în „Le Kéroutza; voyage en Móldo-Valachie”, vol II, Paris, 1846 (carte digitizată de Google)
După octombrie 1836, anul de constituire a Bibliotecii Naţionale se remarcă un interes deosebit din partea oamenilor de cultură pentru această instituţie. Eforia Şcoalelor a iniţiat acţiuni de strângere de cărţi şi periodice. Au fost nenumărate donaţii, cumpărături, apoi prin Depozitul Legal constituit ca obligatoriu, creştea numărul publicaţiilor Bibliotecii Naţionale.
De la Mitropolie au fost transferate circa 7000 lucrări ştiinţifice şi literare, vorniceasa Safta Rali a donat 280 de cărţi în limba română precum şi în limbile franceză şi greacă, sărdarul Costache Brăiloiu a donat 42 de cărţi în limba franceză, August Treboniu Laurian, Mihail Kogălniceanu, Ştefan Golescu, Alexandru Filipescu şi mulţi alţii, din patriotism şi dorinţa de a exista o bibliotecă naţională făceau mereu donaţii îmbogăţind fondurile bibliotecii.

Anul 1836 marchează primul catalog general al bibliotecii naţionale realizat de Iosif Genilie.
Primul bibliotecar-conservator al Bibliotecii Naţionale a fost profesorul Gheorghe Ioanid.
Aceste două mari nume sunt menţionate prin diverse documente. Vezi şi: http://www.juridice.ro/197642/despre-biblioteca-nationala-a-romaniei.html

În iunie 1838 Biblioteca Naţională deţinea 10.000 de volume şi tot atunci s-a deschis sala de lectură. Ziarele vremii consemnează că pe masa de lectură erau dicţionare, hărţi, globul ceresc, globul pământesc, etc.
După opt ani de la înfiinţare, colecţiile bibliotecii naţionale ajunseseră deja la 14.000 de volume.
Între 1847 – 1850, activitatea Bibliotecii Naţionale a fost mai slabă, s-au alocat mai puţini bani, Revoluţia de la 1848, dar şi ocupaţia rusească au împiedicat dezvoltarea firească a bibliotecii.
Situaţie care s-a menţinut până pe la 1860 când Ioan Maiorescu, la sfârşitul anului şcolar a vorbit despre lipsa de grijă pentru singura bibliotecă a statului din care lipsesc opere clasice, antice şi moderne …
În anul 1859 August Treboniu Laurian a ajuns directorul Bibliotecii Naţionale si, împreună cu Mihail Kogălniceanu subliniau rolul important al Bibliotecii Naţionale în cercetarea istoriografică. August Treboniu Laurian vorbea despre „o colecţiune de toate broşurile şi toate cărţile publicate asupra Principatelor Române” („Studia bibliologica”, vol. II, 1967, p.334 „Prima biblioteca naţională din România” de Corneliu Dima-Drăgan).
Anul 1859 este anul reorganizării Bibliotecii Naţionale după principiile biblioteconomiei moderne de către o comisie formată din August Treboniu Laurian, Cezar Bolliac, Erich Winterhalder, Costache Aristia.
Biblioteca înfiinţată în colegiul de la Sfântul Sava, în 1836 şi deschisă în anul 1838 este Biblioteca Centrală a Statului.
Perioada anilor 1859 – 1860 a Bibliotecii Naţionale este relatată în câteva articole ale lui Corneliu Dima-Drăgan, „Contribuţii la istoricul Bibliotecii naţionale de la Colegiul Sf. Sava”, apărut în „Revista Arhivelor”, Bucureşti, 1965, 8, nr.2 şi articolul „Prima bibliotecă naţională din România”, apărut în „Studia Bibliologica”, vol. II, 1967. Redau un fragment deosebit de frumos : „Librari şi Cărturari din Franţa, Germania, Suedia stau în permanente relaţii comerciale şi ştiinţifice cu Biblioteca din Bucureşti, iar călători străini oferă – prinos de recunoştinţă – scrierile lor”.
Napoleon al III-lea a donat câte o ediţie bibliofilă a operelor epigrafistului italian Bartolomeo Borghesi principalelor biblioteci din Europa, printre acestea era menţionată şi Biblioteca Naţională din Bucureşti.

În anul 1861 Biblioteca Naţională a fost mutată în localul Universităţii din Bucureşti.
În 23 octombrie 1864 prin „Regulamentul pentru bibliotecile publice” emis de Nicolae Kreţulescu şi aprobat de către domnitorul Al. Ioan Cuza schimbă denumirea Bibliotecii Naţionale în Biblioteca Centrală a Statului.
În continuare si intre anii 1864 – 1901, Biblioteca Centrală a Statului va îndeplini funcţiile majore ale unei biblioteci naţionale.
Biblioteca Centrală a Statului înfiinţată în anul 15 octombrie 1836 a purtat această denumire şi după Unirea Principatelor, până în anul 1901, când a fost DESFIINŢATĂ cu totul, iar, colecţiile ei au fost încorporate în patrimoniul Bibliotecii Academiei.

În 28 martie 1901, Senatul şi în 15 aprilie 1901 Adunarea Deputaţilor au votat desfiinţarea Bibliotecii Centrale a Statului şi trecerea tuturor colecţiilor în patrimoniul Academiei Române.
Spunea Angela Popescu-Brădiceni (director BNaR 1955 – decembrie 1989) :
„Judecând după entuziasmul cu care Românii îşi înfiinţau biblioteci publice cu funcţii de biblioteci naţionale, întotdeauna a fost o mirare cum de a fost posibil actul din 1901 prin care s-a desfiinţat Biblioteca Centrală a Statului”.
Proiectul de lege spunea :
„Art. 1 : Toate cărţile, manuscreptele, stampele, mobilierul şi orice aparţine Bibliotecii Statului din Bucureşti se cedează cu începere de la 1 aprilie 1901, Academiei, care le va încorpora în propriile ei colecţii; Art. 2 : Academia Română va pune la dispoziţiunea publicului, cărţile şi alte materiale ştiinţifice după regulile stabilite prin regulamentul ei”.
Deputatul D.M.Vlădescu, a fost cam singur împotriva acestei legi, considerând motivul economiei ca insuficient, mai ales că era vorba despre o bibliotecă creată cu banii Statului.
Spiru Haret a susţinut şi el cu tărie Proiectul de lege.
Biblioteca Academiei n-a deschis niciodată porţile publicului. Ea era destinată numai academicienilor şi cercetătorilor. Biblioteca Academiei a rămas zeci de ani, în ceea ce priveşte accesul, o bibliotecă savantă, cu acces limitat.
Nicolae Iorga, spunea la 28 decembrie 1923: ”Câte biblioteci aveţi dvs. în Bucureşti? Una la Academia Română pentru care trebuie să dăm noi iscălituri ca să intre cineva. Capitala Ţării Româneşti întregite cu o populaţie aşa de mare fără o bibliotecă publică. O ruşine cum nu se mai întâlneşte în nici o ţară din lume.”
La rândul său, bibliologul român Barbu Teodorescu, care a fost şi unul dintre secretarii profesorului Nicolae Iorga, în lucrările sale, înaintea celui de-al doilea război mondial, scria despre situaţia nedreaptă ca Ţara Românească să nu aibă o bibliotecă pentru publicul larg.
Prin desfiinţarea Bibliotecii Centrale a Statului, Biblioteca Academiei a preluat şi toate funcţiile de bibliotecă naţională, elaborarea Bibliografiei naţionale, servicii specializate, asistenţă de specialitate în domeniul biblioteconomiei, funcţia de Depozit Legal, etc.
În anul 1935 a luat fiinţă Biblioteca Capitalei (actuala Biblioteca Matropolitană) dar nu avea, nu putea si nici nu a îndeplinit vreodată funcţiile unei biblioteci naţionale, aşa cum a făcut-o Biblioteca Centrală a Statului.
În 24 aprilie 1945, N. Georgescu-Tistu, conferenţiar în bibliologie la facultatea de litere din Bucureşti adresează un memoriu preşedintelui Academiei Române, cu câteva propuneri clare de creare a unei adevărate Biblioteci Naţionale a României, subliniind lipsurile evidente legate de inexistenţa unei asemenea biblioteci.
N. Georgescu-Tistu scria :
• Publicaţiile din ţară erau adunate de către Biblioteca Academiei Române pe baza Depozitului Legal, dar nu erau urmărite şi procurate metodic, publicaţiile importante din străinătate în legătură cu România
• Cercetătorii Români nu erau la curent nici cu ce apărea în România şi cu atât mai puţin cu ce apărea în străinătate
• Biblioteca Academiei nu avea decât o sală de lectură, neîncăpătoare şi nici o sală pentru periodice
• Biblioteca Academiei nu avea o sală şi pentru oamenii obişnuiţi care doreau să se instruiască după orele de muncă
• Biblioteca nu avea, nu prevăzuse un Centru de studii de Biblioteconomie, cu aplicări practice. Erau insuficiente informările, îndrumările lui Ion Bianu, Al. Sadi-Ionescu, R. Rosetti
• Necesitatea înfiinţării în cadrul Bibliotecii Academiei a unui serviciu de organizare şi informare despre bibliologia românească
• Publicarea unui Buletin bibliografic lunar, înfiinţarea unui Centru de documentare care să îmbunătăţească activitatea de cercetare din România
Biblioteca Academiei nu şi-a îndeplinit decât parţial funcţiile de bibliotecă naţională. Ea realizase cu succes doar Bibliografia naţională retrospectivă şi Depozitul Legal.
(Sa se înţeleagă foarte clar ca Biblioteca Academiei, ca instituţie, nu a avut vreo vină. Nu este vorba de a învinovăţi Biblioteca Academiei şi oamenii ei cu ceva, dar, acestea sunt datele istorice şi trebuie să le cunoaştem. Să spunem cinstit că s-a simţit lipsa unei biblioteci naţionale timp de 54 de ani.

Mult prea nedrept ca România să nu aibă o bibliotecă pentru publicul larg mai bine de jumătate de secol, între 1901 – 1955).
În 25 iunie 1955 prin HCM nr.1193 se RE-înfiinţează Biblioteca Centrală de Stat.

Între anii 1955 – 1989, Biblioteca Naţională a României era printre cele mai cunoscute şi reputate biblioteci din Europa !
Între 1955 – 1990 – Director Angela Popescu-Bradiceni, a fost cea mai benefică perioadă a Bibliotecii Naţionale a României.
Deşi regim comunist, tocmai in aceasta perioada au fost cele mai multe realizări pentru biblioteconomia romaneasca prin Biblioteca Centrală de Stat/Biblioteca Naţională a României.
Biblioteca Naţională era prima în toate !
Biblioteca Naţională a funcţionat în Palatul de Justiţie, între anii 1955-1957, a ocupat jumătate din el, după care, Ministerul Justiţiei recăpătându-şi localul, biblioteca a trebuit să se mute. Atunci i s-au oferit trei localuri la alegere.
Aripa fostului Palat Regal, care fusese bombardată de nemţi la retragerea lor, în august 1944 şi era în curs de reconstruire, Palatul CEC şi Palatul Bursei.
Palatul Bursei era mai potrivit, decât celelalte două localuri oferite, avea o serie de săli care permiteau organizarea de săli de lectură pe domenii de cunoştinţe.
Palatul Bursei a fost construit în anul 1907, de către arhitectul român Ştefan Burcuş, care a câştigat concursul internaţional instituit pentru proiectarea acestui Palat.
Concursul a fost câştigat datorită talentului său, dar mai mult, datorită ingeniozităţii sale, păcălind Comisia.
Amănuntul acesta ne-a fost povestit de către singurul Director autentic pe care l-a avut Biblioteca Naţională a României, Angela Popescu-Brădiceni.
Este un amănunt interesant care trebuie amintit pentru ca spune mult despre felul în care poţi reuşi în România, indiferent de epocă. Parcă, dintotdeauna, în România, concursurile au fost la fel, trucate, aranjate … iar alţii, atunci, ca şi acum, cocoţaţi pe un Curriculum Vitae răsunător pe hârtie, îşi folosesc funcţia numai in interes propriu, uitând prea repede cine sunt şi de unde au plecat.
„Cu ani în urmă fusese un mare scandal în legătură cu concursul deschis pentru proiectarea Palatului de Justiţie, preferându-se, se pare, doi străini.
De aceea, lui Ştefan Burcuş i-a venit ideea ca plicul care conţinea proiectul său pentru Palatul Bursei să fie trimis prin poştă direct din Paris de către un prieten care tocmai pleca în Franţa. Deoarece concursul era secret, mare a fost uimirea comisiei când au aflat că „străinul”, mai precis „francezul” care câştigase concursul nu era altcineva decât … arhitectul român Ştefan Burcuş”
În anul 1956, s-a obţinut parţial şi Aşezământul Nicolae Bălcescu, de fapt fostul aşezământ Eliza şi I.I.C. Brătianu care dispunea de o frumoasă sală de lectură şi de depozite cu rafturi speciale de metal, unde biblioteca a instalat colecţiile sale cele mai preţioase.
În continuare, pe măsura creşterii numărului colecţiilor sale, Biblioteca Naţională a primit şi a pierdut în acelaşi timp o serie de spaţii care erau neîncăpătoare şi adesea erau, sau deveneau pe parcurs, insalubre.
Între anii 1955 şi 1989, Biblioteca Naţională a dispus de 59 de spaţii de depozitare, din care în anul 1989, mai păstra 28 (17 în Bucureşti şi 11 în provincie).
Astăzi, la aproape 63 de ani de la înfiinţarea din anul 1955 nu există nici o evidenţă a publicaţiilor din aceste depozite, din afara sediului central al BNaR.
În anul 1968 a fost mutarea care a afectat în cel mai înalt grad colecţiile bibliotecii, după evenimentele din fosta Cehoslovacie !
Atunci, Biblioteca Naţională a primit ordin să evacueze de urgenţă subsolurile I şi II din Casa Scânteii (actuala Casa Presei Libere), transformate în depozite ale Bibliotecii, unde cărţile beneficiau de condiţii optime (4 ore pe zi aer condiţionat) şi unde au putut fi organizate după provenienţă şi după număr de inventar. Toată munca depusă pentru această organizare timp de 13 ani s-a pierdut cu ocazia mutării. Subsolurile respective urmau sa fie predate Armatei, pentru adăposturi.
Exemplu clasic de decizii „pe picior” luate de Şefii Comunişti ignari, fie din propria prostie, fie din naivitatea lor din lipsa de educaţie la vreme, exploatată prompt de „Nisipari”.
Existau destule clădiri secrete în Bucureşti, care puteau fi adăposturi.
Bibliotecii Naţionale i s-au oferit forturi dezafectate din preajma Bucureştiului din care musteau apa, apoi i s-a oferit localul fostului cinematograf „Model” din vecinătatea Pieţei Matache.
Publicaţiile nu au fost puse pe rafturi, nici vorbă de vreo organizare. Au fost stivuite în stive de câte 10 metri înălţime.
(Oare este vreo deosebire de cum stau si in 2018 publicatiile BNaR, ținând cont ca din anul 2012 Biblioteca are un sediu nou ?)
Fostul Director al BNaR, Angela Popescu-Brădiceni făcea memorii peste memorii şi i se spunea mereu că nu există spaţii libere, dar că „în curând” se va construi un nou local pentru BCS. Altă formă de Sabotare a BNaR, de către Nisiparii încăpuşaţi pe lângă Şefii Comunişti.
Un alt spaţiu drept depozit pentru periodicele BCS – BNaR a fost subsolul clădirii care adăpostea administraţia Pieţei Crângaşi. Condiţiile relativ bune, subsol din beton, uscat, curat, dar totul compromis grav din cauza defectării instalaţiei de apă care a avut drept rezultat inundarea întregului depozit care a trebuit evacuat de urgenţă cu personalul bibliotecii.
Într-un depozit al BCS în localul unei şcoli dezafectate din Bulevardul Tudor Vladimirescu a fost o spargere. Infractorii erau tineri militari care lucrau pe şantierul din zona 13 Septembrie şi care au aruncat şi distrus o parte din periodicele aflate în prelucrare.
Cărţile au avut de suferit şi în sediul central din localul Bursei. Spaţiile destinate serviciilor şi sălile de lectură nu au avut de suferit, au suferit doar cărţile din depozitul Subsol, cel mai mare depozit al Bibliotecii Naționale.
În frumoasa rotondă de la Subsolul clădirii din strada Ion Ghica nr. 4, unde cândva funcţionase celebrul bar Alcazar, a început să ţâşnească apa. S-a instalat o pompă pentru evacuarea apei, pereţii au început să se umezească şi să se macine.
După cutremurul din anul 1977 pânza de ape freatice a crescut, iar rotonda a fost zidită până la jumătate. Cărţile existente în acest subsol erau compromise.
Cărţile din subsolul clădirii din strada Ion Ghica au stat ani de zile în umezeală şi erau deja mucegăite.
Bibliotecarii mai vechi şi depozitarii BNaR ştiu foarte bine că acesta este adevărul.
După cutremurul din 4 martie 1977, în cuvântarea ţinută la Marea Adunare Naţională, printre edificiile care urmau să se construiască în noul centru civic a fost nominalizat şi localul „Bibliotecii Naţionale a României”.
În 5 februarie 1990 prin HG nr. 476 se înfiinţează Biblioteca Naţională a României.
Se revine astfel, la prima denumire, din octombrie 1936, Biblioteca Naţională a României.
La 1 iunie 1990 era prevăzută inaugurarea noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României din Bulevardul Unirii nr. 22.
Din păcate, timp de mulţi ani după 1990, Biblioteca Naţională a României a funcţionat în virtutea inerţiei, pe baza realizărilor dinainte de 1989, erau multe şi foarte bune.

În această perioadă Biblioteca Naţională a ieşit în evidenţă prin evenimentul nefericit din iunie 2002, când Guvernul României vroia confiscarea sediului BNaR pentru propria folosinţă.

IUNIE 2002
In anul 2002 Biblioteca Naţională a României a primit o „nouă lovitură” prin HG 578/13.06.2002 care prevedea ca sediul Bibliotecii Naționale a României, din Bulevardul Unirii nr. 22, aproape gata în anul 1990, să fie dat Guvernului României.
S-a repetat, în anul 2002 încercarea de desfiinţare a BNaR la fel ca in anul 1901.
Se vroia sa mai existe in istoria Bibliotecii noastre National încă 54 de ani întunecați fără ca Românii sa aibă o biblioteca națională?
Prin aplicarea HG din 13 iunie 2002 însemna distrugerea definitivă a Bibliotecii Naţionale a României.
Nu voi înceta să repet că DACĂ intra în vigoare HG 578/13.06.2002, Biblioteca Naţională era desfiinţată definitiv.
Trecuseră două săptămâni de când, din neștiința sau din răufăcători ai ţării lor, Guvernul PSD dăduse HG ucigașă din 13 iunie 2002 şi nu se întâmpla nimic.
Directorii Bibliotecii Naționale şi bibliotecarii aşteptau cuminți să intre în vigoare Hotărârea de Guvern.
DACĂ nu exista acţiunea curajoasă a soţilor Vali şi Theodor Constantinescu de a prezenta un material în 27.06.2002, redacţiei ziarului „Adevărul”, doamnei Cristina Modreanu, în care era descrisă situaţia groaznică care se ivise pentru sărmana noastră Bibliotecă Naţională,

NU SE MAI VORBEA ASTAZI DE SEDIUL NOU AL BIBLIOTECII NAŢIONALE A ROMÂNIEI !
PENTRU CĂ NU AR FI EXISTAT NICI O BIBLIOTECĂ NAŢIONALĂ.
În BNaR se făceau deja aranjamente de repartizare a bibliotecarilor pe la alte biblioteci, se vorbea de mutarea celor aproape 3.000.000 UB depozitate la nivelul 7 (nu erau scări/etaje) din noul sediu cu ajutorul macaralelor şi al soldaţilor, ni se vorbea de containerele de la Popeşti-Leordeni unde publicaţiile ar fi beneficiat de o climatizare bună (de parcă despre asta era vorba).
NUMAI după apariţia în 29.06.2002, în pagina de Cultură a „Adevărului” a unui articol semnat de Cristina Modreanu după datele prezentate de Vali si Theodor Constantinescu direct, in redacția „Adevărul”, au început acţiunile de stradă ale bibliotecarilor, urmând intervenţiile altor jurnalişti şi a câtorva oameni de cultură români, a sindicatelor, totul contribuind la anularea HG 578/13.06.2002 la câteva zile după 29 iunie 2002.
Niciodată, nimeni din BNaR – Directori, bibliotecari – nu au amintit de episodul IUNIE 2002 si salvarea, practic, a Bibliotecii Naționale a României de către un simplu bibliotecar – Vali Constantinescu sprijinit numai de către soțul ei – Theodor Constantinescu.
Noul sediu al Bibliotecii Naționale a României a fost inaugurat in decembrie 2011 şi respectiv în aprilie 2012, de ziua Bibliotecarului.
Despre starea adevărată, dureroasă a celor 13.000.000 UB (număr vehiculat cu insistenţă prin interviuri din partea conducerilor succesive de după 1990 ale Bibliotecii Naţională a României) nici un cuvânt, ca şi cum nu ar fi o problemă.
Aceasta este principala problemă a BNaR, nerezolvată si despre care nimeni nu vorbește ca si cum nu ar fi o reală problemă.
Vali Constantinescu
Bibliotecar in BNaR intre august 1968 – 1 Martie 2010 – mărțișorul primit in dar de Vali Constantinescu de la un director trecător prin BNaR. Mărțișor special acordat. Tipic dâmbovițean. Putea sa-i  inceteze Contractul de munca  in 4, in 5 Martie 2010 sau chiar 15 Martie 2010, tinand cont de sarbatorile din luna martie a fiecarui an. Un gest de noblete este greu de gasit la unii Romani …
Aceasta după 42 ani de muncă si de slujire cu credință a instituției numită Biblioteca Națională a României.

 

Biblioteci

Noaptea Bibliotecilor – proiect inițiat în anul 2011

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud vorbindu-se despre Biblioteci / Bibliotecari simt o Bucurie imensă.
Am lăudat întotdeauna Noaptea Bibliotecilor – proiect inițiat în anul 2011 – ca o excelentă idee de Noapte Albă, o adevărată Noapte a Culturii.
Mi-ar fi plăcut sa lucrez la un asemenea Proiect. Mi-ar plăcea sa fie o permanență, dar, parcă nu a mai fost totul atât de vizibil după prima ediție a acestui proiect.
Transcriu articolul pe care l-am transmis atunci, în octombrie 2011,  bibliotecarilor României pe site ProLibro: http://prolibro.eu/blog/2011/10/01/ce-faceti-de-noaptea-bibliotecilor/

 

„Noaptea Bibliotecilor” …
De la început mi s-a parut o idee excelentă
Biblioteca, în special Biblioteca Naţională a României (Biblioteca Academiei a Boborului …) ar trebui să aibă o notorietate prin Mass Media,
cel putin egală cu a lui Bianca Drăguşanu et eiusdem farinae de Îmbrăcate-Dezbrăcate şi cu Alde Cătălin Botezatu …
Bine educati, școliti de profesori care au frecventat Biblioteca pentru formarea lor si-i indeamna si pe proprii elevi sa aiba cunostinte solide, acumulate prin studiu personal si serios pe care ti-l ofera Biblioteca, elevii pot fi o Asigurare pentru Viitorul de După Viitorul Imediat, sumbru, se pare …

Citește în continuare „Noaptea Bibliotecilor – proiect inițiat în anul 2011”