Cine sunt eu ?

Citind la ce se scrie pe diverse bloguri la rubrica Despre mine mă face să mă întreb oare de ce ne merge nouă atât de rău când după ce citești ce stă scris la Despre mine afli că avem de-a face numai cu oameni corecți, frumoși, buni, înțelepți, care iubesc Adevărul și Dreptatea, toți sunt ambițioși, nu au mințit niciodată, sunt altruiști, nu urăsc, își apreciază sincer colegii mai deștepți, mai întreprinzători, toți iubesc Frumosul, florile, animalele, care ajută mult oamenii, tuturor le place să facă numai lucruri bune, și bineînțeles că toți, dar absolut toți sunt credincioși. Toți cred în Dumnezeu, toți merg la Biserică, toți țin toate posturile creștinătății și chiar foarte strict, toți mărturisesc sincer că reușitele lor se datorează lui Dumnezeu în care cred cu tărie și câte și mai câte citim în aceeași direcție de bunătate și noblețe … …

*
Întâlnim același comportament și în interviuri cu actori, cântăreți, de înțeles oarecum, ei fiind, așa cum se știe histrionici. Ceea ce ne miră și mai mult este că la fel vorbesc și medicii, profesorii, scriitorii, cărora li se ia un interviu. La toți există o tendință de apreciere de sine fără limite. Fără jenă, fără cea mai mica îndoială și aceștia ne spun că sunt cei mai deștepți, cei mai frumoși, cei mai apreciați … cei mai … cei mai … Cum au reușit ei fără nici un ajutor, fără a sabota pe nimeni, cât sunt ei de buni, frumoși, înțelegători la tot, cât sunt de corecți, cât știu ei să-i asculte pe alții, cum acționează ei numai în sprijinul dreptății și al adevărului, fiind loiali cu toți colegii, egali cu toți, apreciind activitățile altora, fără să fure idei, proiecte …

*
Cât sunt ei de curajoși si … ei, da, toți, dar absolut toți care au avut o carieră solidă înainte de 1989, nici unul nu a zis vreodată „Trăiască Ceaușescu”. Îi putem crede ? Ce-ți spun ei ? Cum l-au combătut ei pe Ceaușescu, cum s-au opus ei regimului, cum invitați la Comitetul Central au avut o atitudine de frondă, chiar acolo, în fața lui Ceaușescu, cum și-au arătat ei indiferența chiar și ura, acolo, direct, în fața secretarului general … Minciuni și iar minciuni.
Erau fericiți să fie chemați la CC, erau fericiți să-i zâmbească și să-l aprobe pe Ceaușescu … Se înghesuiau la elogii, se luau la întrecere ca să fie cât mai vizibil. Se lăudau cu întâlnirea înaltă la care au participat. Iar, după aceea îl lăudau pe Ceaușescu permanent că li se cerea sau nu. Mai mult după o asemenea întâlnire încercau să te convingă cât de deștept era conducătorul țării …
Astăzi nici unul nu-ți mai amintește, nimeni n-a făcut-o.
Unde sunt toți aceștia ?
Celor care nu știu nimic despre ceva la care au luat parte chiar foarte des că trebuia sau nu, li se potrivește de minune expresia românească: “nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase”.
Iar dacă te duci la unul dintre aceștia cu o problemă, cât de mică, dar in direcția celor spuse într-un interviu, te lămurești imediat ce fel de om este cu adevărat și nu găsești nici una din însușirile etalate pe blog sau în interviuri.
Numai vorbe înșiruite care să dea bine.
Clișee banale, învechite care devin chiar dizgrațioase.

*
Cine sunt eu ?
Sunt mamă a patru copii minunați, toți au studii superioare, mândria mea și a profesorilor lor ținând cont de performanțe în toate nivelurile de învățământ. Fără proptele și fără meditații, în toți anii de învățământ au fost mereu primii așa încât unii colegi se întrebau ce program de lecții ar avea frații Constantinescu pentru asemenea reușite. A nu lua nici o oră de meditații, la nici o materie și fiind mereu primii, urmând numai învățământul de Stat din România cred că este un lucru mai rar.
Cred sincer că mai sunt și alți copii la fel ca ai mei și de aceea se poate afirma fără să greșim că este o specie rară …

*
Am lucrat o viață de om în Biblioteca Națională a României cu mult drag pentru Carte și munca nobilă de Bibliotecar. M-am implicat în multe legate de profesie în toți cei 42 de ani de muncă în această instituție uitată de toți guvernanții României de după 1989 de parcă nici nu ar exista. În urma facultății absolvite și a dorinței mele dintotdeauna ar fi trebuit să fiu profesoară de limba franceză. Cât mi-am dorit ! Nu am reușit și am rămas numai profesorul copiilor mei : în educație, învățătură.

*
Mi-am creat acest blog la îndemnul lor, al copiilor mei, dar și pentru că unii cunoscuți mi-au lăudat stilul. Toți m-au îndemnat să scriu.
Îmi place să scriu, doresc să mai spun și altora din ceea ce am trăit, din ce știu.

Vor apărea aici și multe materiale care îmi aparțin și sunt împrăștiate prin on-line. Pe lângă unele materiale actuale, voi aduna aici tot ce am scris și prin alte locuri. Vor fi  toate în Blogul (meu) de-o Viață !

*
Ca oricare om din țara aceasta sunt și eu interesată cel mai mult de viața Românilor.
Aș dori ca oamenii să fie cu adevărat mai buni, mai sănătoși, mai veseli. Mă uit prin București și văd oameni cam triști, cam cenușii – îmbrăcăminte și comportament – mereu puși pe arțag, umplând farmaciile cu cererile lor.
(cât despre arțag, aceasta, parcă a devenit o trăsătură definitorie a Românilor, existând la toate nivelurile, de la cel mai simplu om până la cei cu funcțiile cele mai înalte).
Mă interesează viața pe care o lăsăm copiilor noștri.
Educația, încotro ?
Sănătatea națiunii noastre unde e ?

*
În această perioadă de debusolare totală a tuturor Românilor, dar în special a tinerilor țării care după 1989 au pierdut noțiuni de bază care să-i ajute : familia, morala, religia, învățământul, acum, când se pune semnul egal între Valori și vip-uri, când Inteligența este confundată cu șmecheria, când a fi Onest înseamnă că ești prost este nevoie de mai multă morală, bun simț și modestie, este nevoie de mai multă Iubire, așa cum spune religia creștină, este nevoie de Morală, de Credință adevărată, de Educație, de Sănătate.