Vietnam

”Satul” de mătăsuri – Hanoi – Vietnam

În 6 martie 2020 am vizitat în Vietnam minunatul ”Sat de mătăsuri”.

I-aș spune chiar Satul de mătase!

Este la marginea Hanoiului.

Așa cum o arată piatra de temelie de intrare în ”Sat” realizezi că aici era un sat alipit actualei capitale Hanoi.

În zilele noastre ”Satul” ete parte integrantă a orașului Hanoi. Este doar la marginea capitalei.

Ce minunății prezintă Satul! Am fost încântată.

Nu pot uita. Priveam uimită la magazinele cu vânzare, la mărfurile frumos prezentate, fie că erau pentru femei, copii sau bărbați. Mătăsuri, rochii, bluze, fuste, genți, mărgele – confecționate din mătase, fulare, cravate bărbătești, tot felul de genți-gentuțe -portmonee din mătase, multe, multe și de toate…

Dar, aici există pe lângă magazine și o întreagă fabrică  de produs mătasea.

Văzând  războaiele de țesut mătasea, parcă, am coborât într-o altă lume.

Era atât de frumos! M-am uitat minute în șir…

O, Doamne… nu mă săturam privind… Aș fi vrut să am alături mai mulți de-ai mei. Parcă îmi părea rău că eram singură și nu aveam cu cine să vorbesc.

Alături de războaiele de țesut erau expuse baloturi întregi de mătase proaspăt prelucrată.

După mulți ani, așa cum vedeam pe câte o prispă a unei bunicuțe din satul părinților mei – Murgași, Dolj – am zărit viermii de mătase. În mod sigur Vietnamezii au metodele lor, după mii de ani de prelucrare a mătăsurilor atât de frumoase.

Mătasea, războaiele de țesut mătasea și viermii de mătase…

Vizitatorilor ”satului” de mătăsuri  trebuia să li se dea tot procesul… poate în ordine inversă, dar nu era indicat… comerțul în prim plan și aici…

Creșterea viermilor de mătase era odată o activitate  prețuită și pe care o întâlneai destul de des și în România mea. Acum, această îndeletnicire  este pierdută sau rar întâlnită. Ea trăiește în amintirile mele și mi-am împrospătat-o aici, în Vietnam, Satul de mătase – ”sat” de poveste.

Sigur că ”satul” nu se dezminte și după umblete de ore întregi, am putut bea o cafea sau un suc în Cafe-ul din interiorul minunatului complex de mătăsuri.

Biblioteci

BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI la CEAS ANIVERSAR – 25 IUNIE 2021

LA MULTI ANI,

BIBLIOTECA  NAȚIONALĂ  A  ROMÂNIEI

La 25 IUNIE 1955 Biblioteca Nationala a fost RE-înființată.

Pentru că:

Biblioteca Naţională a României  a luat fiinţă în 15 OCTOMBRIE 1836.

(probabil că de aceea nu s-a amintit pe nicăieri de această zi, în acest an 2021, de 25 IUNIE  ca o zi importantă  pentru BNaR, urmând  a se sărbători întotdeauna în 15 octombrie – adevăratul ”certificat de naștere” al Bibliotecii Naționale a Românilor. Ar fi bine să fie așa.)

Așadar, acum, în 25 IUNIE 2021,

Biblioteca noastră Națională sărbătorește 131 de ANI  de funcționare efectivă

  • 15 OCTOMBRIE 1836 – MARTIE/APRILIE 1901 =  65 de ANI
  • 25 IUNIE 1955 – 25 IUNIE 2021 = 66  de  ANI

Iar în 5 februarie 1990  prin  HG nr. 476  Prima  Bibliotecă a țării își recapătă denumirea de drept,  Biblioteca Naţională a României.

Sunt și

  • 185 de ANI de la înființarea BNaR în 15 OCTOMBRIE 1836.

  Au fost și

  •  54  ANI  NEGRI  între 1901-1955  când  BIBLIOTECA  NAȚIONALĂ

 A fost desființată  chiar de către conducătorii ei. Unic în istoria oricărei țări!

În 28 MARTIE  1901, Senatul şi în 15 APRILIE 1901 Adunarea Deputaţilor

au votat DESFIINȚAREA  Bibliotecii Centrale a STATULUI şi trecerea tuturor colecţiilor în patrimoniul Academiei Române.

Spunea Angela Popescu-Brădiceni, singurul Director  autentic al  BNaR între anii  25 iunie 1955 – decembrie 1989:

Judecând după entuziasmul cu care Românii îşi înfiinţau biblioteci publice cu funcţii de biblioteci naţionale, întotdeauna a fost o mirare cum de a fost posibil actul din 1901 prin care s-a desfiinţat Biblioteca Centrală a Statului”. Proiectul de lege spunea :

Art. 1 : Toate cărţile, manuscreptele, stampele, mobilierul şi orice aparţine Bibliotecii Statului din Bucureşti se cedează cu începere de la 1 aprilie 1901, Academiei, care le va încorpora în propriile ei colecţii; Art. 2 : Academia Română va pune la dispoziţiunea publicului, cărţile şi alte materiale ştiinţifice după regulile stabilite prin regulamentul ei”.

Un singur deputat D.M.Vlădescu, a fost cam singur împotriva acestei legi, considerând motivul economiei ca insuficient.

Marele Spiru Haret a fost nedrept, susținând proiectul.

Abia în 24 aprilie 1945, N. Georgescu-Tistu, conferenţiar în bibliologie la Facultatea de litere din Bucureşti  a adresat un memoriu preşedintelui Academiei Române, cu câteva propuneri clare de creare a unei adevărate Biblioteci Naţionale a României, subliniind lipsurile evidente legate de inexistenţa unei asemenea biblioteci.

Și abia în 25 iunie 1955 s-a RE-deschis Biblioteca Națională…

10 ANI au trebuit pentru a se urni lucrurile în legătura co RE-înființarea, Bibliotecii Naționale a României!

Aici descriu situația tragică a Bibliotecii Naționale a României:
http://www.cotidianul.ro/avatarurile-unei-institutii-nationale-biblioteca-nationala-241088/

Este cu adevărat un  act unic în istoria unei țări  pentru că  este nepermis ca tocmai Guvernanții să desființeze cea mai importantă instituție de cultură pentru patrimoniul scris al unei țări.

Degeaba cuvinte mari.

Degeaba venim cu  Viziune – Misiune – Funcție patrimonială – Să vorbești despre identitate  instituțională  când mereu sunt unii care tooot… vor să desființeze  tocmai ce ne dă adevărata IDENTITATEA NAȚIONALĂ!

Funcția patrimonială  pentru BNaR există numai în VORBE,  pe hârtie, chiar și astăzi, în anul 2021 din moment ce sunt publicații care stau stivuite, sub lacăt – la propriu!

A nu avea în ordine toate milioanele de publicații, a accepta să nu existe numele instituției pe frontispiciu  sau din moment ce s-au acceptat ca  alte instituții să ocupe din spațiul necesar Bibliotecii Naționale, atunci  DE CE ne-am mira că ni se ia din spațiu?

*

Am greșit,

Actul  din 1901 de desființare a Bibliotecii Naționale a Românilor  NU a fost un act unic, singular…

PENTRU ADUCERE AMINTE…  și  PENTRU NECUNOSCĂTORI…

Situația din anul 1901 de  DESFIINȚARE a Bibliotecii Naționale  a fost atât de aproape  și în  IUNIE 2002

Era gata-gata desființarea definitivă, de data asta, a Bibliotecii Naționale.

Guvernul PSD  prin HG nr.  578/13.06.2002  prevedea ca sediul Bibliotecii Naționale a României, din Bulevardul Unirii nr. 22, aproape gata în anul 1990, să fie dat Guvernului României.

Aplicarea HG din 13 iunie 2002 însemna, de fapt,  distrugerea definitivă a Bibliotecii Naţionale a României.

Nu voi înceta să repet că DACĂ intra în vigoare HG 578/13.06.2002, Biblioteca Naţională era desfiinţată precum Biblioteca Pedagogică mai târziu,  în anul 2014 ( nici o forță nu a reușit să oprească distrugerea Bibliotecii Pedagogice).

Trecuseră două săptămâni  de când apăruse ucigașa Hotărâre de Guvern nr. 578/13.06.2002 şi în Biblioteca Națională era o tăcere de neînțeles din partea conducătorilor ei.

Se aştepta… efectiv… se aștepta intrarea în vigoare a HG dată de către Guvernanții Români chiar în 13 IUNIE!

Nimeni nu făcea nimic. Așteptam mutarea…

Unii, poate știau că așa trebuia să se întâmple. Se preconiza, în cel mai bun caz,  crearea unei mari BIBLIOTECI  POPULARE.

De necrezut ce se dorea în anul 2021 pentru România… dispariția  oricărei Biblioteci NAȚIONALE și acceptarea unei denumiri perimate,  de mare Bibliotecă POPULARĂ!!!

Toți Bibliotecarii erau disperați, iar cei mai în măsură să vorbească, șefii, directorii tăceau, înălțau din umeri la întrebarea simplă:  Ce vom face?!… se  vedea ca sigură împrăștierea bibliotecarilor pe la alte biblioteci, iar publicatiile – cele trei milioane deja depuse la nivelul 7 al actualei clădiri (NU erau scări/etaje încă)  urmau să fie extrase cu macaralele și mutate în containerele din Popești- Leordeni. Ni se spunea că și celelalte publicații ale Bibliotecii vor fi mutate în containerele din Popești-Leordeni pentru că acolo era o climatizare perfectă și astfel  toate vor fi păstrate în condiții optime  până se va găsi un local pentru Biblioteca Națională.  Aproape că trebuia  să mulțumim Guvernului pentru o asemenea grijă! Realizați nebunia?

ODATĂ PENTRU  TOTDEAUNA  SE ÎNȚELEGE  CĂ  DACĂ SE ÎNFĂPTUIA  ACȚIUNEA  ACEASTA,  ASTĂZI  NU MAI  EXISTA  BIBLIOTECA NAȚIONALĂ?!

REALIZAȚI  CĂ ASTĂZI  MULȚI  DINTRE  ANGAJATII  BNaR   DE DUPĂ 2002 NU AR FI AJUNS  ÎN  ACEASTA  INSTITUȚIE?

Așa că în 26 iunie 2002, am pregătit un material pentru ziarul ”Adevărul” – director Tinu și am bătut pe la toate ușile șefilor Biblotecii sa semneze alături de mine prezentarea făcută  împotriva  Hotărârii nr. 578.  NU eram sigură că jurnaliștii de la ”Adevărul” vor accepta  materialul meu. Mă gândisem că dacă erau mai multe semnături aveam  mari șanse să apară un articol in ziar.

NIMENI  din Biblioteca Națională NU a vrut să semneze cu excepția celor 6-7 colege din serviciul meu, Clasificare/Indexare.

Alți Bibliotecari, șefi, directori, toți m-au refuzat. NU au vrut să semneze memoriul meu în care descriam pentru un ziar situația și ”prăpădul” care  ar fi urmat pentru patrimoniul scris al României dacă HG. Nr. 578/13.06.2002 ar fi intrat în vigoare.

Împreună cu soțul meu am ajuns la redacția ziarului ”Adevărul” , am și explicat verbal jurnalistei  Cristina  Modreanu (aceasta trăiește, poate fi întrebată)   care  este situația, i-am înmânat materialul  scris de mine. Era joi 27 iunie 2002, iar sâmbătă 29 iunie 2002 a apărut un articol bubuitor după datele transmise de mine,  cu  multe citate din materialul meu despre situația BNaR si HG 578/13.06.2002.

Directorul  nostru  stătea pitit și mi-a rupt  Protestul scris spunându-mi textual că el nu trebuie să știe nimic și să fac ce cred eu sau Asociațiea de bibliotecari?!

Șefii, nume cu rezonanță în Bibliotecă și sfătuitorii apropiați ai directorului se fereau din calea mea, iar după reușită își făceau semnul Victoriei între ei, fără să spună, măcar, un simplu : ”Mulțumim, Vali.  Ne-ai salvat!”

Sau să tacă sau să se ferească din calea mea cum făcuseră cu câteva zile înainte.

Un minim respect pentru o realizare a altuia. Se putea?  DA!  

Minima moralia! NU a existat! 

Până si pancarta de protest a făcut-o fiul meu Mihai…

Eu am anunțat toate ziarele, eu am trimis FAX-uri – la acea dată emailurile funcționau mai puțin în BNaR  din lipsa unei Automatizări  la timp– tuturor bibliotcilor din țară care s-au alăturat protestului Bibliotecarilor de la Națională…

NUMAI  după apariţia în 29.06.2002, în pagina de Cultură  a „Adevărului” a articolui semnat de Cristina Modreanu, au început acţiunile de stradă ale bibliotecarilor, urmând intervenţiile altor jurnalişti şi a câtorva oameni de cultură români, a sindicatelor. Se înțelege?  După… După…

Acesta este Adevărul de necontestat și astfel a început tăvălugul și anularea Hotărârii Guvernului PSD.

DA, îmi amintesc de cum s-au manifestat unii, cum se înghesuiau la interviuri în timpul protestului, eu nici nu existam… iar după ”căderea” HG au apărut  colegii  ”curajoși” sau lași – cum vreți să fie numiți – pe la televiziuni, pe la GDS, ca mari înfăptuitori… dar numele lui Vali Constantinescu ca și TĂCEREA  / INEXISTENȚA  lor timp de două săptămâni ignorate total…

Era frica colegilor mei să spună adevărul ? DE CINE ? DE CE?

Sau dorința lor de a se remarca și se cățărau acum vitejește?!

Cum se pot numi oamenii care nu-și recunosc neputința, frica, impotența anterioară unei acțiuni?

Se pot numi ei oameni după uitarea momentului  și mai mult, arogându-și  calitatea de realizatori?

Nici acum după zeci de ani nu se recunoaște că sediul BNaR si chiar instituția Biblioteca Națională există datorită lui Vali Constantinescu.

Dacă nu din etică, moralitate, măcar și pentru că toți Bibliotecarii sunt creștini.

Până la căderea Hotărârii de Guvern am însoțit în mai multe dăți pe reporterul ziarului „Adevărul”, Ion Gheoghiţă Aurelian şi pe fotograful cotidianului „Adevărul” pentru documentare la sediul nou al BNaR din Bdul. Unirii nr. 22, la sediul Bibliotecii Naţionale din Piaţa Romană, pe la unele depozite din afara celor din sediul central din str. Ion Ghica nr. 4, la sediul „Laboratorului de patologie” al BNaR .

Dacă s-ar fi citit atent acest interviu

dar si alte zeci de articole sau comentarii ale lui Vali Constantinescu în presa on-line, s-ar vedea  clar Realitatea și am avea curajul de a spune lucrurilor pe nume, măcar și o singură dată. Ar fi atât de frumos, dar mai ales corect!

PENTRU ADUCERE AMINTE…  și  PENTRU NECUNOSCĂTORI…

Am scris de zeci de ori și despre lipsa  însemnelor de pe clădirea Bibliotecii Naționale.

O clădire oarbă – pe Bulevardul Unirii nr. 22 – București!

Într-un târziu a apărut acea firmă pe… da, da, pe trotuarul de pe Bulevardul Unirii,  cât mai jos, să nu se observe, de parcă ne-ar fi  rusine de numele instituției noastre.

Eu spun că rușine este că  s-a scris numele Bibliotecii Naționale, acolo, pe jos, la glezna piciorului…

Și asta într-un târziu, după ce s-a întipărit bine în mințile oamenilor ca acolo este o clădire SAMSUNG cu ceva electronice…

http://arhiva.formula-as.ro/2012/1035/sub-lupa-41/biblioteca-nationala-samsung-15497

”…pri­­veam către noua clădire de sticlă de­venită sediul Bi­blio­tecii Naţionale a României din Piaţa Uni­rii, în care sta­tul a investit câteva zeci de mi­lioa­ne de euro. Pe faţada prin­cipală, vizibilă probabil şi din avion, nu scrie, cum te-ai aştepta, „Bi­blio­teca Naţională”, ci… „Sam­sung”. En­glezoaicele tocmai admirau şi ele clă­direa, în tre­cere, spu­nând: „Vezi ce frumos sediu are Sam­sung în Bu­cu­reşti? Au câş­tigat enorm de pe urma telefoa­nelor inte­ligente, i-au depăşit pe ame­ricani”. Vasăzică, turiştii stră­ini cred, după toate aparenţele, că una dintre cele mai impor­tante instituţii cultu­rale ale Bucureştiului, Bi­blioteca, este sediul unei cor­po­raţii străine……………………………………… …Unde Biblioteca unei naţii îşi ascunde faţa sub numele unei mărci de telefoane străine…”

Abia și mai târziu a apărut pe un cearceaf alb si numele săracei noastre Biblioteci Naționale…

Firmă pe cearceaf dispărută  definitv  și acum!

Sediul BNaR – în locul unei firme luminoase care să o reprezinte vedem un cearceaf alb! Bine că nu este negru – culoare cu o semnificație dureroasă la Români.

Poate, ca o premoniție că dacă această clădire nu are nume DE CE nu i s-ar mai lua și din spațiul ei?!

Și apoi cu atâtea instituții stabilite deja în clădirea destinată BNaR de ce nu s-ar numi MALL CULTURAL…  cum, de altfel,  se mai propusese… diferența nu este mare până la Bibliotecă POPULARĂ…  cum  se dorea.

Trebuiau de la început să nu fie admisă nici o altă instituție în incinta acestui sediu.

Era sediul destinat Bibliotecii Naționale a României!

Directorii Bibliotecii NU trebuiau să devină martiri, trebuiau să fie numai adevărați lideri sau să plece…

NU vor unii sa avem Biblioteca NAȚIONALĂ, iar cei care trebuie să răspun

dă se complac.

Tot  pentru  a se întipări  în mintea oamenilor numele Bibliotecii noastre Naționale  am scris Primăriei – București precum și RATB  să denumească stația autobuzelor  de pe Bulevardul Unirii cu numele  Bibliotecii NAȚIONALE.

Aceștia au fost de acord cu propunerea mea. Am răspunsul semnat, parafat de RATB că au respectat promisiunea de a schimba fosta denumire a stației de pe Bulevardul Unirii cu numele Bibliotecii noastre NAȚIONALE. Mulțumesc si pe aceasta cale RATB!

Sincer, chiar am reușit!

Prin  anunțul vocal al stației din fiecare autobuz de pe acest traseu, precum și apariția numelui Bibliotecii pe Display – urile din autobuze am reușit să se întipăresaă numele Bibliotecii pentru mulți Bucureșteni și nu numai…

Mi s-a în tâmplat de multe ori ca fiind într-un autobuz să aud câte un copil spunând: ”mama, auzi, aici este Biblioteca Națională” sau: ”DA, să coborâm, am ajuns la Biblioteca Națională!” Foarte frumos!

Am reușit, era exact așa cum scria ziaristul Ion Popescu Longin cu englezoaicele si firma SAMSUNG. Dacă nu firmă luminoasă pentru Biblioteca Națională, măcar și denumirea stației să  le amintească  Românilor  ce se află în acest loc minunat din București.

*

DE remarcat trei chestiuni importante pentru Istoricul Bibliotecii Naționale a României. Aceasta pentru aceia care neagă Istoricul de drept al  BNaR.

I

În 23 octombrie 1864 prin „Regulamentul pentru bibliotecile publice” emis de Nicolae Kreţulescu, Domnitorul Alexandru  Ioan Cuza schimbă denumirea Bibliotecii NAŢIONALE în Biblioteca Centrală a STATULUI.

Până în 23 octombrie 1864 se recunoștea denumirea de Bibliotecă NAȚIONALĂ! 

Domnitorului Cuza i s-a părut mai firesc termenul  de Biblioteca Statului, adică Biblioteca ȚĂRII!

Menționarea cuvântului  (Biblioteca) STATULUI – cuvânt existent în documente  și care, uneori, este înlocuit cu public.  

Dacă ne gândim puțin, ar trebui să înțelegem că este vorba de o Bibliotecă de STAT/ȚARĂ,  de fapt chiar asta înseamnă național, BIBLIOTECA   ȚĂRII.

Era doar mijlocul secolului 19, o Biblioteca a țării finanțată de STAT,  așa cum se finanțau toate bibliotecile.

Chiar dacă unii vor spune că statul Român modern nu era format, totuși, nu trebuie uitat că la Români conştiinţa naţională, conştiinţa identităţii de tradiţii, istorie, limbă şi cultură a Românilor a existat cu mult înaintea formării statului Român modern chiar dacă nu era precizată… Conştiinţa naţională care a apărut mai întâi la elitele societăţii şi apoi la alte categorii sociale, ceea ce nu se întâmplă astăzi, am putea spune chiar că se întâmplă exact invers…

II

Funcția de Depozit legal a fost îndeplinită permanent de la înființare, din octombrie 1836 de către Biblioteca Națională – Biblioteca STATULUI.

După octombrie 1836, anul de constituire a Bibliotecii Naţionale au fost nenumărate donaţii, cumpărături și prin Depozitul Legal constituit ca obligatoriu  numărul publicaţiilor Bibliotecii Naţionale creștea mereu.

III

Aproape toate publicațiile trecute la Biblioteca Academiei prin Hotărârea nedreaptă din  anul 1901 au revenit  Bibliotecii Centrale de Stat după anul RE-înființării sale, adică după 25 IUNIE 1955. Publicațiile s-au întors unde era de drept, de unde îi fuseseră confiscate,  la BCS. 

Totuși Biblioteca Academiei a reținut și multe publicații deosebite, precum anumite manuscrise/carte rară. Pentru nerestituirea tuturor publicațiilor au fost discuții în zeci de ani între cele două conduceri, Biblioteca Centrală de Stat – actuala Bibliotecă Națională a României  și Biblioteca Academiei!

 *

Un amănunt nostim, dacă nu ar fi dureros în legătura cu Palatul Bursei acolo unde a funcționat Biblioteca Națională a României  timp de 54 de ani, din anul 1957 până în noiembrie-decembrie 2011.

Biblioteca Naţională a funcţionat în Palatul de Justiţie, între anii 1955-1957, a ocupat jumătate din el, după care, Ministerul Justiţiei recăpătându-şi localul, biblioteca a trebuit să se mute. Atunci i s-au oferit trei localuri la alegere.

Aripa fostului Palat Regal, care fusese bombardată de nemţi la retragerea lor, în august 1944 şi era în curs de reconstruire, Palatul CEC şi Palatul Bursei.

Palatul Bursei era mai potrivit, decât celelalte două localuri oferite, avea o serie de săli care permiteau organizarea de săli de lectură pe domenii de cunoştinţe.

Palatul Bursei a fost construit în anul 1907, de către arhitectul român Ştefan Burcuş, care a câştigat concursul internaţional instituit pentru proiectarea acestui Palat.

Concursul a fost câştigat datorită talentului său, dar mai mult, datorită ingeniozităţii sale, păcălind Comisia.

Amănuntul acesta ne-a fost povestit de către singurul Director autentic pe care l-a avut Biblioteca Naţională a României, Angela Popescu-Brădiceni (director între 1955 –1989).

Este un amănunt interesant pe care doresc să-l amintesc pentru ca spune mult despre felul în care poţi reuşi în România, indiferent de epocă.

Parcă, dintotdeauna, în România, concursurile au fost la fel, trucate, aranjate … iar alţii, atunci, ca şi acum, cocoţaţi pe un Curriculum Vitae răsunător pe hârtie, îşi folosesc funcţia numai in interes propriu, uitând prea repede cine sunt şi de unde au plecat.

Cu ani în urmă fusese un mare scandal în legătură cu concursul deschis pentru proiectarea Palatului de Justiţie, preferându-se, se pare, doi străini.

De aceea, lui Ştefan Burcuş i-a venit ideea ca plicul care conţinea proiectul său pentru Palatul Bursei să fie trimis prin poştă direct din Paris de către un prieten care tocmai pleca în Franţa. Deoarece concursul era secret, mare a fost uimirea comisiei când au aflat că „străinul”, mai precis „francezul” care câştigase concursul nu era altcineva decât … arhitectul român Ştefan Burcuş”

*

Se aude că Ministerul Culturii ar dori ceva spații – multe… din sediul nou al BNaR din Bulevardul Unirii.

Când oamenilor din Conducerea Bibliotecii nu le pasă că nu au frmă și un an întreg Biblioteca Națională a României avea ca firmă luminoasă SAMSUNG, de ce ne-ar mira acum dorința Ministerului Culturii?

Și altceva, daca directorii noștri s-ar fi gândit puțin, numai puțin, atunci, în anul 2011 când s-a făcut mutarea în noul sediu să păstreze pentru  colecțiile de Artă ale Bibliotecii Naționale și vechiul sediu – acesta, Palatul Bursei  din strada Ion Ghica nr. 4…  foarte potrivită clădire pentru  Colecțiil de Artă și sectorul de Muzică al BNaR.

Această clădire stă  și astăzi aproape neutilizată.

Au fost aici niște filmări, niște vânzări de mărunțișuri sau, mai nou, un restaurant vietnamez…

Camera de Comerț are o clădire nouă și  a spus-o clar nu se va muta vreodată în clădirea arhitectului Burcuș, prea puțin are nevoie de acest local.

Este o clădire de patrimoniu, de dărâmat nu este voie…

Ce bine ar fi stat in această clădire Colecțiile de artă și secția de Muzică.

Atunci, chiar putea Biblioteca să mai cedeze din spațiile ei și altora…

Dar strategia nu a funcționat pentru că nici nu s-a dorit, dar nici nu s-a gândit!

Există numai interesul propriu și o bifare că ai fost directorul Bibliotecii Naționale a României.

Jurnal

NU CRED!

Cine poate să mai creadă în noul sistem de pensii propovăduit îndelung,  stăruitor  de către Ministrul Muncii – PNL, doamna Raluca Turcan?

NU cred în sistemul de pensii de care ni se tot vorbește că va fi realizat de către actuala guvernare din România.

NU cred în zicerile doamnei Ministru Raluca Turcan despre pensiile Românilor.

Prea dese aparițiile TV ale doamnei Ministru, prea multă vorbă, explicații care nu răspund durerilor pensionarilor Români, prea multă siguranță  de cât de bine va fi… Prea multe încercări de convingere  că ceea ce era înainte era foarte rău și acum cu noua Lege a pensiilor se va îndrepta tot…

Cred că doamnei Turcan îi place să se audă vorbind, îi place să apară zilnic la TV.

Chiar așa, zilnic are ceva de spus. Oare când mai și muncește?

Cum deschide gura despre pensii, ne-am obișnuit deja… imediat auzim cuvântul  contributivitate… Ca și cum o chestiune de normalitate  ar fi o mare găselniță a Domniei sale. Apoi mai urmează și predictibilitate… urmate de  un firav sper…

NU cred într-un proiect despre care ni se vorbește, acum,  la începutul anului  2021 și care urmează a fi dezbătut tocmai la sfârșitul anului 2022… așa că ”eu sper – zice doamna  Ministru … să se aplice pe la sfârșitul anului 2023.

Spunându-ne că se ocupă  de acest proiect o echipă extraordinară, cei mai, cei mai… profesioniști… Atunci, de ce oare să dureze câțiva ani pentru o Lege atât de importantă?

NU cred că se va face ceva pentru pensionarii Români atâta timp cât actuala Guvernare din România vine cu proiecte realizabile în ani de zile, o Lege a pensiilor  care  nu se știe dacă se va aplica nici în anul 2023.

NU cred că se va face ceva pentru pensionarii Români pentru că până la sfârșitul anului 2023 – după cum o spune chiar vorbăreața doamnă Ministru – actualul Guvern poate să nu mai existe… și așa precum zicea un cunoscut cărturar român se va lua totul da’capo – cusurul Românilor!

NU cred că este corect ca în viitorii 2 chiar 3 ani pensiile Românilor să se majoreze doar cu inflația. Persiflare!

NU cred că va face ceva pentru pensionarii Români actuala Guvernare  din România atât timp cât această Guvernare

NU a mărit pensiile Românilor cu procentul de 40% cât era menționat în vechea LEGE a pensiilor… Oricum ar fi fost, era o Lege care trebuia respectată.

Deficit? Nesustenabil? Gogorițe! Au fost și sunt bani, dar NU s-a dorit majorarea deja aprobată de Parlamentul României!

NU cred într- un viitor sistem de pensii  corect al actualei Guvernări atâta timp cât același Guvern a majorat  pensiile  cu 14%  și o spune infatuat  ca și cum ar fi meritul lor! Nicidecum!

CUM au realizat această majorare de 14%?

Călcând în picioare o  LEGE existentă votată de aleșii Românilor – Parlament!

CUM au realizat această majorare de 14%?

Lăudându-se în Campania electorală  și chiar după alegeri că se va ține cont de lege si procentul de 40% va fi aplicat. Pensionarii Români și toți cetățenii țării au fost mințiți luni întregi. Exact acum un an, în 10 aprilie 2020, fostul  Ministru al Muncii – PNL, Violeta Alexandru, spunea: ”Rolul meu ca ministru al Muncii este să lupt ca legea (creșterii pensiilor, n.r.) să fie pusă în aplicare”.

NU cred că se va face ceva pentru pensionarii Români atâta timp cât actuala Guvernare  din România  modifică o Lege a pensiilor votată în Parlamentul României și de actuala Guvernare…  Au călcat în picioare singura Lege a pensiilor de după 1990 din România prin care pensionarii primeau ceva mai mult.

NU cred că se va face ceva pentru pensionarii Români atâta timp cât actuala Guvernare  din România  nu a rezolvat nici un singur Dosar al vreunui pensionar nedreptățit deja cu Legea pe care PNL o consideră proastă și deci o modifică.

Până la o viitoare Lege a pensiilor DACĂ ești un Ministru corect începi să rezolvi  și din Dosarele cu probleme  ale unor pensionari. Acțiune care trebuie făcută  în paralel cu viitoare proiecte care durează, oricum, mult prea mult.  

NU cred ca doamna Ministru Raluca Turcan care vorbește pe toate  canalele media despre îndreptarea nedreptăților pensiilor din România va rezolva un singur dosar de pensie prin noul sistem pe care-l laudă deși nimic nu este clar încă.

De altfel, cred că explicația de durată atât de mare a proiectului noului sistem de pensii este și din cauza mult prea deselor apariții ale Doamnei Ministru la TV, pe Facebook, în conferințe de presă… Când mai are timp Domnia sa să mai supravegheze /vizualizeze munca la proiect?

Până se va implementa un nou sistem de pensii, pe la sfârșitul anului 2023  mai mor câteva mii de pensionari, dacă nu chiar milioane  si astfel se ajustează cel mai bine noul sistem de pensii prevăzut de Guvernul Liberal si actualul Ministru.

Crede cineva în refacerea totală a sistemului de pensii așa cum debitează aproape zilnic doamna Ministru Turcan? Crede cineva? Naiv trebuie să fii ca să crezi!

Folosindu-se cuvinte mari ni se dau doar vorbe, vorbe și atât… Proiecte care vor veni… dacă vor veni…

NU cred în verificarea cuantumul pensiei fiecărui pensionar de la depunerea dosarului de pensionare printr-un nou sistem de pensii!

Mai ales că așa cum spuneam este foarte posibil ca nici să nu aibă loc aceste schimbări în sistemul de pensii… se schimbă Guvernul, dispare acest Ministru al Muncii, deja ni se amintește subtil că va veni puhoiul de decreței care va da peste cap sistemul de pensii…  Ni se va spune din nou că nu sunt bani, că s-a dorit, dar nu se poate… vor fi alte noi motivații false.

NU cred în noul sistem de pensii și pentru faptul că doamna Ministru ocolește cu dibăcie răspunsul despre pensiile speciale. Nici numărul lor exact nu-l spune. În schimb ni se spune clar că nu ar conta banii acestor pensii dacă ar reveni noului sistem de pensii. Să credem când totul legat de acest subiect este prezentat confuz?

NU cred că PNRR va rezolva ceva. PNRR este cum spunea un ziarist ”un exercițiu de bifare politică al UE și o gafă de pierdere de și mai multă suveranitate a României prin componenta de împrumuturi”.

Mă gândesc cu groază  la ce vor face toți Românii, nu numai pensionarii cu PNRR. Sărăcie cumplită cu atâtea împrumuturi! Cum va fi cu deficitul și ne-sustenabilul?

Ca să nu mai vorbim de aberațiile vârstei de pensionare la 70 de ani sau despre pensionarea anticipată. Aberații… Aberații…

NU cred că digitalizarea dosarelor de pensie va fi in favoarea pensionarilor Români. În favoarea pensionarilor?! O mare gogoriță și digitalizarea!

Digitalizarea de o sută milioane euro?

”Prin PNRR, vom avea finanțare de 100 de milioane euro pentru a susține atât procesul de digitalizare a dosarelor de pensii aflate în plată, cât și dotarea cu echipamente și servicii electronice a Casei Naționale de Pensii Publice și a structurilor teritoriale, ceea ce va facilita atât relația cu beneficiarii, cât și accesul acestora, online, la toate informațiile din propriul dosar de pensie”, a explicat Raluca Turcan, pe pagina de Facebook.

Să cheltuim niște bani  pe digitalizare  ca să ne vedem Dosarul de acasă?

Oare pe cine va îmbogăți această digitalizare?

Vom afla după ce se vor duce banii. Sau digitalizarea va contribui sigur la amânarea cu câțiva ani a noului sistem de pensii spunându-ni-se că nu se puteau face amândouă?! Ei rămân cu banii, noi cu… vorbe!

Cu toată digitalizarea ni se va spune deseori că sistemul informatic nu poate prelua ce-i spune o Sentință definitivă! Iar de creion și hârtie se va uita cu desăvârșire…. totul e digitalizat… Ni se va spune că Sistemul e sfânt!

NU cred că un pas important în majorarea pensiilor îl reprezintă digitalizarea dosarelor.  Că ar fi  250.000 de dosare cu șină în România. Chiar contează 250.000 de dosare cu șină (din nou vorbe prețioase) pe lângă cei 4.500.000-5.000.000 de pensionari? DE CE este nevoie  de digitalizarea tuturor dosarelor de pensie putea a se majora toate pensiile? „Cum puteau fi operate modificări pe dosare cu șină? Să ne răspundă cei care au vândut iluzii ani la rand.” – Oare chiar așa să fie? Vorbe…

Până la un nou sistem de pensii în România, mai bine s-ar rezolva ce se poate rezolva acum pentru oricare pensionar din România. Așa cum este situația kafkiană prin care trec eu, o pensionară din România și asta de 5 ani… Încă de la depunerea Dosarului meu de pensionare din august 2009 s-a pornit greșit. Dar, în urma unui proces care a durat aproape 2 ani s-a hotărât  să mi se modifice cuantumul pensiei în favoarea mea doar pe ultimii 2 ani. Or, nici așa cum a stabilit Sentința definitivă,  modificarea pensiei mele, doar din anul 2016, nu s-a întâmplat. Din anul 2018 sunt dusă cu vorba, mințită, mi se dau din partea Casei de pensii a sectorului 3 – București  sau CNPP  adrese cu date/cifre mincinoase, false, adrese care diferă de la o dată la alta în loc să se pună în aplicare corect, profesionist Sentința definitivă a Tribunalului București.

Și acum o prezentare, în rezumat, dintr-un caz concret, cu o Sentință Judecătorească definitivă și NE-respectată de către Casa de pensii a sectorului 3 – București.

Este cineva în țara aceasta care poate rezolva conform Legii situația?

Eu, pensionara Constantinescu Vasilica am o Sentință Judecătorească definitivă din mai 2018 si mă rog de mai marii peste pensiile Românilor să respecte Legea!

După mai multe memorii  adresate:

  • Casei de pensii a sectorului 3 – București,
  • CNPP – București,
  • Ministrului Muncii, Raluca Turcan, Cabinet.Ministru@mmuncii.gov.ro
  • Guvernului României,
  • Senatului  României – Comisia de muncă,
  • Camerei deputaților – Parlamentul României,

cu apariția a două articole în presa scrisă cu descrierea situației:

https://evz.ro/scrisoarea-deschisa-a-unei-pensionare-disperate-respectati-sentinta.html

https://www.cristoiublog.ro/buna-ziua-boieri-mari-dati-punguta-cu-doi-bani/  

TOTUL, DEGEABA!

CUM TRATEAZĂ/CALIFICĂ DOAMNA MINISTRU RALUCA TURCAN ACEASTĂ SITUAȚIE?

CE SPUNEȚI DOMNILOR GUVERNANȚI?

TREBUIE RESPECTATE SENTINȚELE DEFINITIVE ÎN ROMÂNIA?

Ce se întâmplă dacă sistemul informatic  nu permite? Se rezolvă cum se dorește de fiecare șef! Tot nu verifică nimeni, așa-i?Sau, poate că la o verificare sunt și felicitați cei care ascultă de sistem?!

Este vorba de Sentința civilă definitivă a TB, nr. 7312/18.10.2017. 

NU s-a respectat Legea, iar memoriile mele,  cereri simple, clare de respectare a Sentinței definitive sunt considerate inutile așa că totul s-a dat la clasat ca și cum situația este rezolvată.

Cele 3 puncte esențiale exprimate atât de simplu si nerespectate de ”specialiștii” din cadrul Casei de pensii a sectorului 3 – București:

1. Stabilirea  cu  exactitate  a  anilor  de  muncă. Casa de pensii a sectorului 3 București  mai adaugă  din când în când câteva luni, iar  după ultima Decizie din 28 ianuarie 2021 s-a găsit chiar un an (!!) de muncă… Mai trebuie căutat încă puțin.

Se înțelege că i s-au furat pensionarei din anii de muncă?

Chiar este o temă bună pentru doamna Ministru care tot îi dă cu Contributivitatea? Ce înseamnă un an lipsă din contributivitate?

Aceasta dacă doamna Ministru ar vrea să verifice puțin și să-i întrebe pe cei de la Casa de pensii a sectorului 3 – București cum de greșesc și tot adaugă câteva luni, din când în când, ba chiar un an găsit acum?

Cum se vede acest an de muncă în cuantumul pensiei din Dosarul de pensie din august 2009 și găsit de către Casa de pensii în anul 2021?

Aceasta pentru că nu este nici o modificare la pensia din anul 2021!

CUM TRATEAZĂ/CALIFICĂ DOAMNA MINISTRU RALUCA TURCAN RESPECTAREA

CONTRIBUTIVITĂȚII ÎN ACEST CAZ?

2. Stabilirea  cu  exactitate  a cuantumului pensiei exact așa cum o cere Sentința civilă a TB, nr. 7312/18.10.2017, adică începând cu 01.02.2016 și cu suma de 1615 lei.

Subliniez: nepornindu-se în recalcularea pensiei de la 1615 lei, ci numai de la 1549 lei toate majorările ulterioare lunii februarie 2016, cu Valoarea Punctului de pensie de 1000.00 la 1265.00 si până la Valoare Punctului de pensie de azi de  1442.00, pensionara pierde imens!

Una este să se porneasca majorările de la 1615 lei din 01.02.2016.

Altceva este să se porneasca majorările de la 1549 lei din 01.02.2016. Aceasta și în contextul în care Casa de pensii a cerut Tribunalului București, în vara lui 2018 să pornească recalcularea pensiei de la 1549 lei și nu de la 1615 lei,  așa cum o cerea inițial Sentința.

Tribunalul București A RESPINS definitiv și irevocabil Cererea Casei de pensii – sector 3 București de îndreptare a erorii materiale (??!!), adică să pornească în calcularea pensiei de la 1549 lei!!!

Și totuși Casa de pensii a pornit în recalcularea pensiei mele tot de la 1549 lei așa cum a dorit!

Se înțelege că NU s-a pus în aplicare o Sentință definitivă a TB?

Se înțelege că NU s-a respectat Legea?

Se înțelege că deși Tribunalul București nu i-a permis Casei de pensii a sectorului 3 București să recalculeze pensia cu o sumă mult mai mică decât cea indicată de Tribunal, totuși Casa de pensii a mers pe suma dorită de ea, bătându-și joc de o Sentință Judecătorească?

Se spune că sistemul informatic  NU a permis preluarea sumei de 1615 lei așa cum o cere Sentința!

Eu le-am propus specialiștilor de la Casa de pensii să foloseasca în acest caz pixul si vor reuși să fie mai deștepți decât Sistemul informatic. NU vor!

CUM TRATEAZĂ/CALIFICĂ DOAMNA MINISTRU RALUCA TURCAN ACEST RĂSPUNS?

3. Restituirea sumei de  111 lei = 30 lei (cass)+81 (imp) – sumă de bani reținută greșit în decembrie 2018. În decembrie 2018 s-a amestecat cuantumul pensiei mele de 1955 lei care NU se impozitează cu diferențele obținute prin recalculare. Adăugând  diferențele de 1983 lei la cuantumul pensiei mele de 1955 lei s-a ajuns la o sumă fantastică de 3938 lei din care s-a oprit CAS si Impozit!!! Or, aceste diferențe trebuiau date pensionarei pe talon gri, separat de pensie. Știu responsabilii de la Casa de pensii de această procedură pentru că s-au mai acordat diferențe de 590 lei și au fost trecute frumos pe talon gri, separat de cuantumul pensiei. De 2 ani si jumătate tot îmi cer cei 111 lei reținuți abuziv și nimeni NU răspunde. Doamnele directori la sectorul PENSII ale Românilor din CNPP Vasilica-Valentina Robu și Daniela Ciobotaru fără să citească cerința mea, clar exprimată, ca la clasa a V-a, îmi explică doct că cei 111 lei reprezintă rețineri Cass și Impozit?! Hilar! Iar, ditamai Directorul CNPP Daniel Baciu habar nu are ce se solicită în acest punct 3, îi dă cu nu știu ce articol din Codul Fiscal?! Este total pe dinafară! Oare, domnul Director CNPP  Daniel Baciu nu o avea vârsta pensionării?! Poate are 70 de ani, a depășit vârsta și nu înțelege anumite lucruri… Pur și simplu NU pricepe cum este cu cei 111 lei…

Se înțelege că s-a impozitat abuziv o pensie de 1955 lei în decembrie 2018?

Se înțelege  că este vorba de 111 lei furați pensionarei, iar la acest punct  Casa de pensii nu răspunde, CNPP  prin directorul ei îi dă cu Codul Fiscal, iar Comisia de muncă din Senat răspunde că se va rezolva prin noul Sistem de calculare a pensiilor?! Adică se vor restitui acești bani în 2023!

Ce legătură au banii mei câștigați printr-un proces cu viitorul sistem de pensii?

CUM TRATEAZĂ/CALIFICĂ DOAMNA MINISTRU RALUCA TURCAN ACEASTA?

Așadar,  

  • Sentința Judecătorească NU este pusă în aplicare din luna mai 2018
  • La petiții scrise frumos, clar și simplu cu rugămintea de respectarea Legii,

NU se răspunde, pur și simplu!

Sau celor  3 cerințe de mai sus li se dau răspunsuri aiuritoare…

Dl. Daniel Baciu, Președinte CNPP dă două răspunsuri pe lângă Cerere, absolut pe din afară, în două  Adrese cu două răspunsuri diferite pentru aceleași probleme,  iar în a 3-a Adresă  îmi spune că TOTUL SE CLASEAZĂ…

Iar Dl. Ștefan PălărieSenatul României – Președinte Comisia de muncă

trimite Petiția mea spre rezolvare la viitorul sistem de pensii, în anul 2023!

Unde să mă duc spre rezolvare când TOTUL s-a clasat?

CUM TRATEAZĂ/CALIFICĂ DOAMNA MINISTRU RALUCA TURCAN ACESTE REZOLVĂRI DE SPECIALIȘTI PUȘI PESTE PENSIILE ROMÂNILOR?

Acum, când situația este mai relaxată în legătură cu pandemia, doamna Ministru Raluca Turcan poate să se aplece puțin și asupra acestui dosar – caz?

Cine verifică, controlează acest abuz împuțit al Casei de pensii a sectorului 3?

Cum să se dea la clasat o Cerere NEREZOLVATĂ?

DE CE nu se pune în aplicare în mod corect o Sentință definitivă și este nevoit cetățeanul să-și ceară drepturile prin memorii când el are în buzunar  o Sentință definitivă?

Sunt 3 ani de când tot bat pe la toate ușile și rog, implor  să se aplice Legea!

Atât! Să se aplice Legea!

Au trecut 3 ani după un proces care a durat și acela aproape 2 ani…

Chiar nu ajunge? 

 Cât să mai pătimesc?

Cine verifică CUM se dau la CLASAT cererile Românilor? NIMENI!

Constantinescu Vasilica – București

PS. 1

https://www.bzi.ro/vesti-bune-pentru-pensionari-legea-a-fost-promulgata-de-klaus-iohannis 4185974?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery

”Domnul președinte Klaus Iohannis a promulgat o lege care prevede înapoierea banilor la pensionarii cărora statul le-a calculat greșit pensiile și au primit astfel, fără vina lor, pensii reduse timp de ani de zile………………………………………….. Potrivit articolului 107 alineatul (1) din Legea nr. 263/2010, în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. Aceștia vor primi înapoi banii cuveniți indiferent că au trecut 1 an, 3 ani sau 15 de ani de la greșeala funcționarilor care le-au calculat pensia, pentru că termenul de prescripție va fi eliminat. Până acum pensionarii cărora casele de pensii le-au greșit pensiile primeau banii înapoi doar pentru ultimii 3 ani cât este termenul general de prescripție”.

ȘI dosarul de pensie al lui Constantinescu Vasilica a pornit greșit din august 2009, iar Tribunalul București a hotărât recalcularea pensiei doar din 01.02.2016. Prin această Lege promulgată de Președintele României nu se poate reveni si modifica cuantumul pensiei mele de la depunerea dosarului, adică cu 12 ani în urmă?

Pentru o mare nedreptate, pentru ani de chin… ar fi o corectă și fericită rezolvare.

CE SPUNE  DOAMNA MINISTRU RALUCA TURCAN?

POATE INTRA ȘI DOSARUL MEU ÎN REZOLVĂRILE PE CARE SPUNE CĂ LE ÎNTREPRINDE?

SAU TREBUIE SĂ AȘTEPT NOUL SISTEM DE PENSII?

PS. 2

Doresc să adaug câteva cuvinte pentru cei care sunt împotriva pensionarilor sau a majorării pensiilor pentru că știu ei bine că prin aceste majorări economia României se duce de râpă, se creează un deficit îngrozitor că nici nu realizăm… și alte multe se prăbușesc și noi nici nu ne dăm seama…

Mai multă judecată nu ar strica dacă ne gândim că sunt aceiași conducători care-și fac pensii speciale, care ne duc cu vorba în multe promise în Campania electorală și după ce își obțin votul uită tot. Orice nedreptate trebuie susținută și nu să ne atacăm între noi.

Chiar nu se realizează că aleșii de abia se bucură când ne ”sfâșiem” între noi în loc să susținem orice cauză dreaptă a tuturor cetățenilor?!

PENSIA:

  • este o ”boală” care se ia, vrem, nu vrem  și vine al naibii de repede. Ea, pensia va avea și în viitor aceeași soartă dacă Românii consideră că pensionarii nu merită pensii majorate, corecte muncii lor.
  • în legătură cu economia, subminare, cuvinte prețioase… sunt aberații care convin guvernanților… pensiile Românilor  sunt plătite cu asupra de măsură din activitatea lor în zeci de ani de muncă.
Cultură

De ce minți domnule, Dan Tomozei? – titlu sugerat

https://www.cristoiublog.ro/drept-la-replica-vali-constantinescu-lupeanu/?fbclid=IwAR3CXeTjbJUnxabXNEsK3LRwnXStKebuoWOkpMvD7KiWsM7v06FiuxLabp0

De ce minți domnule Dan Tomozei? – titlu sugerat de un comentator în urma interviului acordat de Dan Tomozei lui Ion Cristoiu

Reiau si aici textul publicat pe blogul jurnalistului Ion Cristoiu.

Am aflat lucuri interesante din acest interviu și ni s-a adus aminte – pentru că era nevoie – de cât suntem de iubiți de către chinezi noi, Românii și România, dragostea pe care ne-o poartă chiar de statul chinez, iar noi, România, Românii nu prea îi băgăm în seamă.

Eu citesc cu regularitate tot ce scrie reprezentantul României la Radio China  International.

De multe ori am retransmis din știrile date de  Dan Tomozei atât prin mesaje directe cunoștințelor mele, dar chiar l-am mentionat de câteva ori și  pe pagina mea de Facebook: https://www.facebook.com/vali.constantinescu.169

sau pe blogul personal: https://blogdeviata2018.wordpress.com/

De vreo două ori, însă  i-am arătat și nemulțumirea mea pentru că nu respectă întru totul adevărul.

Răspunsul Domniei sale pentru mine, în trecut ca și acum, de curând, după interviul cu dvs., dat unui comentator – Elena Lupeanu, te cutremură.

Vă dau citatul cu răspunsul curios al gazetarului Tomozei, răspuns care te face să mai pui și la îndoială ce ne transmite cu atâta aplomb.

Într-o limbă română întortocheată scrie dl. Tomozei:

Daniel Tomozei-Dimian Elena Lupeanu ”Pentru ca nu cer nimanui voie sa gandesc si sa analizez SINGUR”.

În urma ultimului interviu pe care ni l-ați transmis m-am întristat de câteva ori  în urma unor cuvinte incorecte și neadevărate ale domnului Tomozei.

Răspund pentru tot ceea ce scriu și vin cu exemple de netăgăduit

1. Incorectitudinea domnului Tomozei în legătură cu apariția traducerii cărții ”Pas cu pas” a președintelui României Klaus Johannis.

Au scris agențiile de presă românești și străine, a dat Comunicat și ICR.

Atenție, ICR – și nu, ICR – Beijing care nu avea căderea să o facă.

Iată câteva citate din presa on-line din anul 2016 în legătură cu traducerea cărții președintelui României.

În cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Beijing va fi lansată ediţia în limba chineză a cărţii Pas cu pas de Klaus Iohannis, apărută la editura Zhong Yi, Beijing, în traducerea prof. Dong XiXiao. Institutul Cultural Român nu a avut nicio contribuţie financiară sau de alt tip la acest proiect; iniţiativa traducerii şi a lansării în cadrul târgului de carte aparţin editorului chinez”Mediafax.

Aflăm că ”traducerea în limba chineză a acestei carti face obiectul unui contract comercial intre Curtea Veche Publishing si editura CTPH (China Translation & Publishing House) din Beijing (trad. conf. univ. dr. Dong Xixiao). Ca si in cazul celorlalte traduceri ale cartii in limbi straine, volumul a fost tradus la cererea editurilor straine”.

Grigore Arsene, patronul editurii Curtea Veche, unde a apărut cartea lui Klaus Iohannis  a confirmat pentru Gândul că negocierea traducerii în limba chineză s-a făcut direct între editurile din China şi România, la iniţiativa chinezilor.

 De asemenea: ”initiativa traducerii si a lansarii in cadrul salonului apartine editorului chinez, drepturile de autor fiind obtinute de la Editura Curtea Veche”…

Nicăieri nu este menționată legătura dintre ICR-Beijing, a directorului  Constantin Lupeanu si traducerea cărții ”Pas cu pas”.

Care este vina directorului ICR – Beijing?

Se vede foarte clar din toate comunicatele de dinaintea deschiderii Târgului de carte si din timpul manifestărilor că :

  • directorul ICR- Beijing, domnul Constantin Lupeanu nu a avut nici un amestec în traducerea cărții președintelui României.
  • dacă directorul ICR – Beijing a aflat de traducerea cărții președintelui României  ar fi putut directorul ICR – Beijing să spună  NU, nu traduceți aceasta carte pentru că nu vreau eu?!
  • dacă directorul ICR – Beijing ar fi vrut să fie tradusă în limba chineză cartea ”Pas cu pas”  ar fi putut directorul ICR – Beijing să hotărască acest lucru?! NU! Niciodată!
  • până la urma era vorba de președintele țării noastre, ales prin vot democratic, că ne place sau nu. Multor președinți de țări li se traduc cărțile în limbi străine, chiar în cadrul unor Târguri de carte. Această carte mai fusese tradusă în maghiară și în bulgară, de ce nu s-ar fi tradus și în chineză?
  • nicăieri nu se spune că se pregătea o traducere din Slavici. Aceasta i s-a comunicat doar gazetarului Dan Tomozei! Aceasta i-a și stricat si prietenia cu traducătorul chinez!
  • lansarea cărții traduse în chineză a fost programată în 25 august 2016, în a doua zi a Târgului de Carte cu participarea Ligiei Deca – consilier de stat în Departamentul Educație și cercetare, Mihaly Zoltan Nagy, vicepreședintele ICR – București, România, Irene Arsene, editor Curtea Veche, Wu Shangzi, adjunctul șefului Admin istrației Naționale pentru Presă, Edituri, Film, Radio și TV, LiYan, adjunctul CPG – China Publishing Group, Zhang Gaoliu, redactorul – șef al Editurii Zhongyi, Dong Xixiao, traducătorul cărții.

Toate acestea sunt anunțate în programul de evenimente aleTârgului de carte din anul 2016, precum toate celelalte evenimente din cadrul Târgului de carte. Dacă a fost așa sau nu, știe cu certitudine  NUMAI  dl. Tomozei. Dar, cine îl mai crede?

2. Incorectitudinea domnului Tomozei față de un mare om de cultură Român, Constantin Lupeanu, considerat de unii cel mai mare sinolog al României, scriitor, membru al Uniunii scriitorilor, diplomat de carieră, care începând cu anul 1966 a făcut cunoscută România în China, numele său fiind cunoscut în toate mediile culturale și diplomatice chinezești. Constantin Lupeanu a tradus peste 30 de cărți DIN limba chineză în limba română. Prin îndrumările lui Constantin Lupeanu s-au traduse din limba română ÎN limba chineză 28 de cărți din marii poeți și scriitori Români. Multe din cărțile prezentate de Dan Tomozei în acest interviu și traduse de chinezii care știu limba română sunt traduse și cu ajutorul, chiar sprijinul lui Constantin Lupeanu, penru acuratețea limbii române. Nu știe Dan Tomozei că domnul Constantin Lupeanu este  omul care a ÎNFIINȚAT Institutul Cultural Român din Beijing – China? Ceea ce a realizat C. Lupeanu în 4 ani de mandat ca director ICR – Beijing, NU a realizat nici un alt Institut Cultural Român, din alte țări în ZECI de ani și nu în 4 ani și cu o echipă de 3-4 persoane cât avea echipa ICR- Beijing împreună cu diectorul C. Lupeanu.

Maniera de a denigra un om precum Constantin Lupeanu  este absolut gratuită. A arunca cu noroi într- o așa personalitate din România, lăsând ochii în jos – minutele 1.23.09 … 1.23.37-1.23.53 din interviu, când Dan Tomozei nu a avut curajul să ne privească în ochi  la pronunțarea numelui  lui Constantin Lupeanu, aproape negăsindu-și cuvintele, foindu-se pe scaun, dar aruncând mizerabil:  ”… a vrut să lase și el ceva în urma lui …” 

Adică, atât a lăsat în urmă Constantin Lupeanu ca director al ICR – Beijing între Iulie 2015 – Septembrie 2019, doar traducerea Cărții președintului Johannis!

Rușine, domnule Tomozei pentru asemenea cuvinte

3. Incorectitudinea domnului Tomozei față de Constantin Lupeanu prin aruncarea altor mizerii in spațiul on-line, tot în urma acestui interviu.

De asemenea, într-o bolovănoasă limbă română… Se pare că atunci când nu spui adevărul nici limba nu te ajută: ”… De doamna Mira Lupeanu sigur ati auzit si la fel de sigur stiti cat a muncit pentru toate cu care se inconjoara CL. Sa ne oprim aici”.

Va fi in stare  Dan Tomozei să ne explice  vreodată aceste rânduri? Nu cred!

Decît doar dacă va minți în continuare…

Dincolo de mâhnirea pe care i-ar produce-o lui Constantin Lupeanu, aceste cuvinte, sunt sigură  că Mira Lupeanu, de acolo de unde ne privește acum îl va creiona în câteva cuvinte acide pe acest om – să-l numim om pe Dan Tomozei ? – care îi insultă soțul pe care ea l-a venerat și i-a fost un partener de viață atât de bun.

Poeta Mira Lupeanu a crescut pe cei doi copii Lupeanu, Claudia și Adrian, ocupația ei fiind pe lângă poezia de care era îndrăgostită,  ajutorul pe care l-a dat soțului Constantin Lupeanu la traducerile din limba chineză. Nu cumva credeți că traducerile le-a făcut Mira Lupeanu, iar soțul doar a semnat?

Ce logică perversă!

Să susțineți că tot ce a realizat Constantin Lupeanu se datorează altora?! (… pentru toate cu care se inconjoara CL…). Să-i băgați soția în mizeria gândirii dvs.!?

De ce-l urâți atât de mult pe Constantin Lupeanu? Absolventul de limbă chineză, șef de promoție în cadrul Universității București  este  Constantin Lupeanu! Mira, un om foarte citit, a trăit în China prin soțul ei, Constantin Lupeanu pe care l-a iubit și i-a apreciat și munca de traducător.

4. Incorectitudinea domnului Tomozei față de Constantin Lupeanu când vorbește despre sinologii României și-l trece pe unul din cei mai mari Sinologi Români, Constantin Lupeanu la… ȘI ALȚII

Singurul sinolog cunoscut de gazetarul Dan Tomozei fiind numai și numai domnul Viorel Isticioaia -Budura alături de o tânără profesoară de la Universitatea din București… De parcă numai aceștia ar fi sinologii din România…

Să fie foarte clar, am toată stima pentru realizările acestui diplomat și cunoscător al limbii chineze, Viorel Isticioaia-Budura, chiar și pentru tatăl acestuia Ioan Budura, dar Domniile lor își au locul alături de Constantin Lupeanu.

NU există rivalitate între titani. Aceasta este creată de oamenii  mici.

În nici un caz Constantin Lupeanu nu merită să fie trecut la … SI ALȚII…

Și NU este prima oară când gazetarul Tomozei  uită să-l menționeze pe Constantin Lupenau și îl trece la … și alții… printre sinologii României…

Dan Tomozei uită mereu numele sinologului Constantin Lupeanu chiar la o întâlnire  unde se omagia ”munca traducătorului și a sinologului român în cele 7 decenii” – ”BUCHINA – Un raft de literatură chineză pentru cititorii români”.

Și aici Constantin Lupeanu cu peste 30 cărți traduse din limba chineză în limba română este trecu la … ȘI ALȚII…

https://dantomozei.ro/2019/11/01/buchina-un-raft-de-literatura-chineza-pentru-cititorii-romani/

A nu aminti numele unui mare sinolog – Constantin Lupeanu într-un articol scris despre sinologii Români este o mare NE-dreptate. Atât!

Nu te poți numi gazetar de succes scriind preferețial

5. Incorectitudinea domnului Tomozei față de Constantin Lupeanu când amintește și se laudă cu acțiunile românești atât de apreciate și îndrăgite de chinezi, precum, colindele, jocuri populare, Ziua limbii române, Ziua Culturii Române, Eminescu, etc. ca și cum ar fi realizările lui Dan Tomozei.

Oare, cum au apărut toate acestea printre chinezi? Le-a adus pe tărâmuri chineze gazetarul Tomozei?  Le-a promovat, vreodată? A făcut Dan Tomozei vreo propunere în această direcție statului român sau ICR sau ICR – Beijing?

Nu! Niciodată!

Dan Tomozei a scris despre  aceste acțiuni care fac cinste României, de prcă i-ar aparține și nu amintește niciodată despre Constantin Lupeanu, omul care le-a adus în China, printre chinezi, le-a efectuat și le-a promovat înnodând  și întărind, astfel prietenia China-România în decursul a 53 de ani, începând cu anul 1966, anul intrării în diplomație  și până în septembrie 2019 când și-a încheiat mandatul de director la ICR- Beijing.

Intrați pe site ICR – Beijing și observați toate acțiunile NUMAI din timpul celor  4 ani de mandat cu director Constantin Lupeanu!

Toate aceste acțiuni poartă marca directorului ICR – Beijing, Constantin Lupeanu  cu mica sa echipă. Sunt realizări de nota 10, apreciate de toți oamenii de bună credință. Sunt acțiuni apreciate de Chinezi ca și de Români în egală măsură. De oamenii adevărați!

Trebuie să citiți rândurile  vicepreşedintelui  ICR  Mirel Taloș care menționează corect cultivarea relațiilor dintre România şi China precum și cele  50 de evenimente realizate de ICR – Beijing într-un singur an!

”În plan cultural, anul trecut  (Notă Vali Constantinescu: iulie 2015! – anul inființării ICR – Beijing de către Constantin Lupeanu până în august 2016 – Târgul de carte)  ICR Beijing a făcut în jur de 50 de evenimente culturale majore care au implicat instituţii partenere din China la cel mai înalt nivel. Anul acesta este special, pentru că este o oportunitate de a întări aceste colaborări prin participarea României ca ţară invitată la Târgul de Carte de la Beijing… … Vom participa la Beijing cu o delegaţie consistentă, de circa 40 de scriitori şi editori,

şi suntem siguri că în cele cinci zile ale târgului noi conexiuni culturale vor fi realizate. Unul dintre cele mai importante evenimente făcute de ICR anul trecut şi anul acesta este Expoziţia itinerantă ‘Corneliu Baba’ din China„.

Redau doar câteva din realizările ICR – Beijing sub conducerea lui Constantin Lupeanu- site ICR – Beijing, unele absolut originale!

– Înființarea evenimentului „Cinemateca română”- în anul 2015 care a continuat an de an, ICR Beijing promovând producțiile artistice românești.

– În data de 18 martie 2016, începând cu orele 18.00, la Institutul Cultural Român de la Beijing, s-a deschis primul curs de dansuri populare tradiționale românești. Cursurile, timp de o oră, în fiecare vineri, iar la finalul acestora, în data de 20 mai, participanții au prezentat un spectacol de dans popular autentic românesc la sediul institutului. Instructorul oficial de dans, Mihaela Stamate studentă la Universitatea de Știință și Tehnologie din Beijing, Facultatea Design Industrial. Ea are o bogată experiență în domeniu și promite performanțe deosebite. Au fost multe înscrieri, multe solicitări.

– În cadrul Tărgului de carte din august 2016,

ICR – Beijing a prezentat albumul Enescu: ”Muzicianul de geniu”

și

”Gramatica Limbii Române Contemporane – autor Dong Xixiao.

Prezentarea de carte românească a fost însoțită de recitaluri din partea lui Grigore Leșe și violonistul Andrei Mihail, precum și

Piesa de teatru ”Angajare de clovn” de Matei Vișniec, în prezentarea autorului.

– În data de 18 aprilie 2018, la Sala de Cinema a Academiei de Film din Beijing (Beijing Film Academy – BFA), a avut loc evenimentul de success organizat de Academia de Film din Beijing în parteneriat cu ICR Beijing. În cadrul evenimentului au fost vizionate filmele în regia lui Călin Peter Netzer „Medalia de onoare” (2009), la recomandarea academiei chineze și cel pus la dispoziție de către UNATC „Zăpada meilor” (1998). Masterclass-ul susținut de către regizorul român Călin Peter Netzer a avut loc după proiecția acestor filme.

– În perioada 29 iunie – 14 august 2018, la sediul ICR Beijing, a fost organizată Expoziția de fotografii „România: Evoluția” realizată de Agerpres, Sala de Expoziție. Expoziția a fost reluată în toamnă, în Beijing, Hangzhou și alte localități din China. Vernisajul expoziției a avut loc, în data de 29 iunie 2018, în Sala de Expoziție a Institutului Cultural Român de la Beijing, după care a fost proiectat documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” produs de Agerpres în Sala de Bibliotecă a institutului, care a devenit neîncăpătoare de zecile de participanți interesați de România.

– Târgul Internţional de Carte de la Beijing (BIBF) a debutat miercuri, 22 august 2018, cu lansarea traducerii în limba chineză a cărţii ”Istoria Românilor” de loan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române. Demersul pe lângă profesorul Ioan-Aurel Pop a început imediat după inaugurarea I.C.R. Beijing (2015) de către Constantin Lupeanu, și lucrarea a fost tradusă în limba chineză de cuplul de traducători cel mai îndrăgit și a apărut chiar în anul în care academicianul Ioan-Aurel Pop a fost ales la conducerea Academiei Române.

– Două cărți în ediții bilingve, poeziile lui Eminescu și poeziile lui Peter Sragher, din anul 2018 se înscriu într-un lanț poetic de marcă, constituit prin traducerile din acești ani ai funcționării în Beijing a Institutului Cultural Român: Lucian BlagaMarin SorescuNichita StănescuCarolina IlicaValeriu Butulescu (Aforisme și piesa de teatru Infinitul Brâncuși).

Iată, pe ani, aceste traduceri, în timpul celor 4 ani de directorat ai lui C. Lupeanu la  ICR – Beijing – China – Iulie 2015 – Septembrie 2019.

2015: Florin Lăzărescu, Amorțire, Editura Literatura Poporului;

2016: Valeriu ButulescuAforisme, Grupul Editorial Zhongyi; Lucian BlagaAforisme, Editura Orașul Florilor; Klaus IohannisPas cu pas, Grupul Editorial Zhongyi; Eugen UricaruVladia, Editura Orașul Florilor; Gabriel ChifuCartograful puterii, Editura Orașul Florilor; Poezie română contemporană, Editura Orașul Florilor; România Enciclopedică, Editura Academiei de Științe Sociale; Dong XixiaoGramatica limbii române contemporane, Editura Studii și Cercetări Lingvistice din Beijing și Grigore GiorgiuIstoria culturii române moderne, Editura Studii și Cercetări Lingvistice din Beijing.

2017: Marin SorescuVersuri, Editura Literaturii din Shanghai; Nichita StănescuVersuri, Editura Orașul Florilor; Mite KremnitzBasmele românilor, Editura Universității Normale din Guangxi; Marius StoicescuUrmătorii 7 ani, Editura Universitară China Renmin.

2018: Ioan Aurel PopIstoria românilor, Editura Universității China Renmin; Mihai EminescuPoezii, ediție română/chineză, Editura Studiului și Cercetării Limbilor Străine; Carolina IlicaPoezii, Editura Orașul Florilor; Peter SragherPoezii, Editura Universității China Renmin.

A fost, de asemenea, publicată o culegere de poezie românească din secolul XX: patruzeci și trei de poeți cu 259 de poezii alese.

I.C.R. Beijing a susținut și a încurajat participarea poeților la festivaluri de poezie, în ambele țări. În anul 2018 Marele premiu al Festivalului de poezie Li Bai și Du Fu a fost câștigat de Cassian Maria Spiridon, poet, membru al U.S.R., președintele Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din Iași. Festivitatea, însoțită de recitaluri ale laureaților, s-a ținut pe un stadion modern, cu deschidere către un lac, în centrul orașului, în prezența a trei mii de spectatori.

Pentru anul 2019,  ICR – Beijing a pregătit alte tipărituri:

lucrarea monumentală Arta românească modernă și contemporană semnată de Vasile Florea, un album Cucuteni, posibil un album Mircia Dumitrescu, etc.

Au concertat în China Gheorghe ZamfirNicolae VoiculețCornelia TihonRaluca Pătuleanu, etc. cu prilejul Centenarului Marii Uniri.

Constantin Lupeanu  a povestit că în primăvara anului 2018, domnul prodecan Gao Chunhua de la Universitatea de Muzică din orașul Xian a înființat o Academie Internațională de Nai. Domnia Sa este director, C. Lupeanu a fost numit  cu infinită grație chinezească, director onorific, iar doamna Raluca Pătuleanu, interpret, și domnul Ion Preda, manufacturier de nai, au primit titlul de consilieri. S-a spus că naiul este un instrument foarte iubit în China. De menționat că în Antichitate chinezii au inventat și ei acest instrument, l-au folosit o vreme, apoi – nu se știe de ce – l-au uitat (CL).

– Sub emblema Centenarul Marii Uniri, 1918–2018  ICR – Beijing a fost singurul institut care a prezentat o piesă românească dedicată actului Unirii, Prima zi a ultimei luni, scrisă de prof. univ. Ilie Cristescu, poet și dramaturg.

Alte activități ale ICR – Beijing în anul Marii Uniri:

Ziua culturii – poeți români ai centenarului Marii Uniri;

Mari români ai secolului XX; Corul Regal din București;

Muzica Centenarului – de la Ciprian Porumbescu la Anatol Mitcu;

Moștenirea Brâncovenilor;

Serialul de Conferințe despre România și Centenarul Marii Uniri, prezentate elevilor;

Cinemateca – un secol de cinema românesc;

Ia – element central al portului popular;

Expoziția Agerpres România – Evoluție și documentarul Marea Unire, România la o sută de ani;

Al treilea Festival al fotografiei românești în trei orașe din sudul Chinei.

Domnul Constantin Lupeanu nu are nevoie de laude, activitatea Domniei sale îl recomandă de la sine ca pe un valoros om de cultură din România.

Dacă nu ai mărinimia să recunoști valoarea unui Român de al tău, știind bine câte a făcut pentru țara lui, pentru relațiile de prietenie România – China, se vede clar cât de negru îți este sufletul, dar, măcar  nu spune nimic,  domnule!

Dan Tomozei  nu aminteste nici de Premiul național pentru excelență în cultură acordat lui Constantin Lupeanu în anul 2019

https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fwww.contemporanul.ro%2Farhiva-contemporanul%2Frevista-contemporanul-nr-11-noiembrie-2019.html%3Ffbclid%3DIwAR3v7bM_T2W0JcULHSY33d-MYZe-tUdtD_4f2R02Z8YfQ0hdxVdMG3zjVE8&h=AT2eo1U_Lbm7Eu5PvqRi1r88nNbXSnQd0PDwIrIURhMTaacDHYoCL7OZ1MyYLZjozj5KBV26OINhkFhxeuXmmwrQfJLq6IRbJESBs0JH67stVAJxmtmPFzhqNhboZbJvY5cd

CONTEMPORANUL

 Activitatea fostului director ICR – Beijing este cunoscută de oamenii de valoare din China, de foarte mulți chinezi care îi știu foarte bine numele și apreciază sincer tot ce lasă în urma lui scriitorul, diplomatul, omul de cultură, Constantin Lupeanu. El și-a făcut singur un nume, cu demnitate, numai prin munca proprie.

Când vorbești despre Cinste și Adevăr, iar în unele articole promovezi altceva nu mai ești credibil.

Închei, amintind  încă două lucruri deosebite legate de…  ce lasă în urma sa Constantin Lupeanu …

Acordarea premiului Special pentru Carte – cea mai prestigioasă distincție a Chinei din domeniu conferită în anul 2016  directorul Institutului Cultural Român de la Beijing, domnul Constantin Lupeanu.

Considerat a fi cel mai mare sinolog din România, Constantin Lupeanu spune: „Am tradus și publicat în România peste 30 de titluri din literatura antică, clasică, modernă și contemporană chineză.”

Această distincție se acordă unor sinologi și scriitori de renume din toată lumea.

În anul 2016  acest evenimenta avut loc cu o zi înaintea începerii Târgului Internațional de Carte de la Beijing (24-28 august 2016) și a fost precedat de un forum privind traducerile literare (22 august 2016).

– În centrul Beijing, în cel mai mare parc al capitalei chineze, Parcul Lumii,  acolo unde multe țări aduc ceva din specificul lor, Constantin Lupeanu împreună cu Mihail Rudeanu, în anul 1999, la împlinirea a 50 de ani de relaţii de prietenie dintre poporul român şi chinez, au reușit să fixeze aici, o troiţă de aproape trei metri, sculptată în lemn.

Câți Români vizitând Beijing au ajuns și aici? Mulți străini fotografiză troița românească, marcă a spiritualității româneşti, un liant din Parcul Lumii – China.

1- TROIȚA  Troița făcea parte dintr-un proiect mai mare, cu o replică în mărime naturală a Mănăstirii Prislop a lui Arsenie Boca. Se spune că oficialităţile din China au fost de acord cu propunerea de construire a unei replici a mănăstirii Prislop, în Beijing.

Din păcate, conducătorii României au pasat de la unul la altul acest proiect complet, rămânănd doar această troiță – marca Constantin Lupeanu – diplomat din cadrul Ambasadei României din acea vreme, din  Beijing – China.

Poate va ajuta la finalizarea proiectului gazetarul Dan Tomozei…  să rămână și după el ceva… nu doar articolele  trimise  de la Radio China Internațional.

Vali Constantinescu – Lupeanu

23 MAI 2020

PS.

DA, sunt sora lui Constantin Lupeanu. Dar tot ceea ce am scris nu are legătură cu relațiile de familie. Sunt adevăruri despre activitatea unui om deosebit cu care România se poate mândri. Sunt adevăruri pe care Românii  le pot constata singuri.

Imaginile prezentate la acest articol sunt de pe site- ICRn – Beijing si din ziare on-line

Mai jos câteva imagini din cărțile lui Constantin Lupeanu

Vietnam

12 Curiozități vietnameze – 12 Vietnamese Curiosities

„Este o iluzie că fotografiile se fac cu aparatele de fotografiat…

ele se fac cu ochiul, inima și mintea” – Henry Cartier-Bresson 

(Fotograf francez -22.08.1908- 03.08.2004)

 

12 Curiozități vietnameze

12 Vietnamese Curiosities

Am dorit întotdeauna ca fotografiile mele să surprindă situații neobișnuite, diverse manifestări, aspecte pitorești, curioase, bizare sau semnificative ale vieții cotidiene, oriunde m-aș afla.  Îmi place să fotografiez surprinzând  strada cu prezența directă sau indirectă a omului… … Sper să reușesc și numai puțin. Cititorii mei vor constata dacă așa este.

*

Vietnamul pe lângă multe lucruri minunate întâlnite, este imposibil să nu fii frapat și de unele lucruri ciudate, nemaiîntâlnite.

Iată numai 12 dintre curiozitățile – curioase vietnameze, așa cum îmi place mie să le denumesc.  Așa cred că apar ele pentru ochiul turistului.

Eu le numesc curiozități – unele poate ciudate, altele specifice acestei minunate țări.

Pe mine toate aceste  ”curiozități”, lucruri neobișnuite/necunoscute multora dintre noi mă fac să zâmbesc, dar mă și fascinează.

Iar, Vietnamezii se uită curioși la străinii care tot fotografiază firescul, normalitatea lor…

Este inedit în multe, legate de viața de zi cu zi, de arta culinară, de Mercedesurile care opresc la o supă  Phở (citeste ca și Fă din română)  la un colț de stradă pentru că acolo este cea mai bună supă… și nu la un restaurant de lux…

Iar bufetele culinare rivalizează cu cele din Occident, ba chiar le depășesc…

Nu-mi ies din minte nici piețele provizorii atât de vii la sfârșit de săptămână, care sunt ca un iarmaroc-unicat al locurilor…

9

Surprinzător și unicat este și ”Satul mătasei”, pepinierele de flori și copaci te copleșesc, muzeele Vietnamului sunt  ISTORIA poporului în imagini și date!

Golden Bridge – podul susținut pe palme uriașe deja a făcut înconjorul lumii.

Podul Dragonului din Da Nang care scoate flăcări stinse apoi de jeturi de apă constituie un spectacol rar care te uimește.

Sunt atât de multe,  frumoase, interesante  lucruri  că merită să fie descrise amănunțit și documentat.

Am ajuns să mă minunez până și de unele curiozități ale naturii întânite aici…

Străinii, fie turiști care au străbătut Vietnamul și de câteva ori, fie străini care locuiesc aici de ani întregi  nu trebuie să se mire de anumite lucruri ieșite din comun în Vietnam.

Aceasta pentru că este țara Vietnamezilor și toate acestea sunt ale LOR!

Eu scriu despre  unele bizarerii să le spunem, cu simpatie, unele mă distrează, altele mă înduioșează și toate la un loc îmi plac. De aceea doresc să le împărtășesc.

Situația prezentă prin care trece omenirea cu virusul Corona m-a făcut să încep cu ceva specific acestei perioade

1. Masca și Descălțatul

Masca.

Vietnamezii poartă masca. Masca este purtată tot timpul în Vietnam. Vară, toamnă, ploaie, frig sau cald masca este indispensabilă. Aceasta din cauza poluării.

Până la apariția virusului Corona nu exista o obligație în a purta masca.

NU erai obligat să o porți, dar erai îndemnat să o faci.

Realizai singur, însă, după ore mai multe în trafic  că ar fi bine să porți masca… Poluarea este foarte mare în Vitenam si mai cu seamă în Hanoi, Saigon, ca și în toate orașele mari.

La fel ca și descălțatul la ușă aproape obligatoriu când intrăm într-o casă, chiar într-un magazin.

Le-am asociat pe amândouă, acum, din cauza lui COVID-19 din primăvara anului 2020

Atât masca cât și descălțatul  se impun acum și în Europa și peste tot în lume.

Așadar pentru Vietnamezi purtatul măștii nu a fost o greutate sau un motiv de nesupunere. S-a înțeles imediat necesitatea.

Ei bine, când îi aud pe unii  întrebându-se cum să se poarte masca pe căldura din timpul sezonului de vară  din România mă întreb de unde atâta siguranță pe ei că  nu se poate?!

Vietnamezii poartă masca și la peste 40 de grade. Totul este pentru sănătatea lor. Masca este un accesoriu necesar. Sigur, câteodată o mai poți lăsa, dar toată lumea spune că se simte atunci cînd nu este folosită. Acum, de când cu COVID-19  a devenit obligație și nimeni nu a comentat. Poate și asta a constituit un factor major împotriva virusului ucigaș. Poate. Au mai fost și altele, am tot scris…

Oricum îmi amintesc cum o persoană dragă mie, vizitând Vietnam a rămas neplăcut impresionată de purtatul măștilor de către copii. I se părea nefiresc o mască pe chipul drăgălaș al unui copil…  Acum, masca a devenit peste tot în lume  aproape o obligație, pentru toți, chiar și pentru copiii noștri.

Îmi amintesc și de venirea fiului meu în România în anul 2017 și realizând gradul mare de poluare din București – un oraș cu un grad mare de poluare, o spun statisticile – a purtat de câteva ori masca. Era privit ironic, cu zâmbete superioare, își dădeau coate… Ce își spun aceștia, acum? Își amintesc de scenă?!

Descălțatul.

La prima mea vizită în Vietnam, am rămas contrariată, indignată, oripilată că trebuia să mă descalț la intrarea într-o casă particulară, dar și în unele instituții, chiar mari Companii  sau chiar în unele magazine de elită.

Îmi spuneam în gând că sunt țărani, înapoiați, lipsiți de civilizație. Cum să te recomanzi ca un shop deosebit,  cu marfă de calitate sau să intri într-o frizerie de lux  și să te descalți la ușă. Chiar dacă, câteodată ți se ofereau papuci.

Cunoștințele mele au tot încercat să  mă convingă de necesitatea descălțatului  într-o țară unde poluarea este atât  de mare, unde praful este atât de vizibil pe străzi.  Descălțatul  apăra sănătatea oricărei familii, chiar și pe mine. Degeaba… Pe moment nu am fost convinsă.

Forțată să locuiesc mai mult timp în Vietnam, încet, încet m-am convins singură de uitilitatea descălțatului.

Am observat că  trebuia să șterg praful zilnic pentru că  a doua zi era la fel de gros peste tot, trebuia să curăț gresia cu apă și dezinfectante de tot felul pentru un curățat eficient, iar a doua zi, chiar a doua zi, nu se cunoștea nimic, stratul de praf  se vedea cu ochiul liber, în special în lunile de vară…

Cum vreme frumoasă este cam din aprilie și până în decembrie am realizat că descălțatul si spălatul tălpilor pantofilor, sandalelor înseamnă reducerea prafului din locuință și de aici sănătatea… așa am aplicat și eu descălțatul. Dacă nu faci astfel vei avea în casă poluarea de pe stradă. Acum mi se pare atât de firesc și chiar nu este greu de loc.

Uneori, în zilele de vară și foarte căduroase, duci și îmbrăcămintea cu care ai umblat în oraș direct în mașina de spălat. Ceea ce au făcut și mulți europeni, acum, cu coronavirus.

Așa că respectarea indicațiilor pentru a te feri de corona virus le-a venit foarte ușor de respecat Vietnamezilor.

Descălțatul  este deja un reflex pentru oricine trăiește în Vietnam. Și dacă judeci nu este nici greu, dar sigur ajutător  sănătății noastre.

Constați cu stupoare că nici nu dispare încălțămintea din fața ușii, chiar dacă ești într-un bloc, hotel, companie, magazin, coafor, etc.

(am alăturat și bidoanele de apă care vin la comandă și dacă proprietarul nu este acasă, totul este lăsat în fața ușii și nimeni nu se ”sfințeste” la comanda ta…  la fel și cu înapoierea bidoanelor goale)

Acum cu blestematul COVID -19 și noi europenii   lăsăm pantofii de stradă la ușă, spălăm tălpile pantofilor înainte de a-i încălța din nou, ducem direct la mașina de spălat îmbrăcămintea purtată în oraș…

Am citit undeva, pe Internet că  descălțatul nu se referă doar la îndepărtarea  prafului, mizeriei de pe stradă.

Se spune că în Thailanda, ”capul este considerat cea mai venerată parte a corpului, spiritul trăind aici. Picioarele, pentru că sunt la capătul corpului sunt considerate ca fiind cele mai îndepărtate de spirit. Prin extensie, și pantofii”.

Nu știu dacă în Vietnam descălțatul are legătură cu filosofia asta, aș crede că este mai ales o obișnuință obligatorie pentru păstrarea sănătății și atât.

Mie mi se par Vietnamezii  mult mai practici decât filosofi, dar … Mă voi mai interesa  pe la cei mai în vârstă și revin dacă va fi cazul.

2.  Motociclete și Motocicliști

Mulțimea motocicletelor constituie primul șoc când vii în Vietnam. Motocicletele sunt ca o artilerie pe câmpul de luptă când o pornesc. Se circulă nebunește, se claxonează că ești asurzit, nu se ține cont de stopuri decât foarte rar și în marile intersecții, dar uneori nici acolo. Nu am crezut vreodată că singură voi putea să traversez o stradă. Și totuși, după câteva zile de mers pe jos am învățat să traversez, mai greu, mai ușor, dar reușesc.

Motocicletele te uimesc și prin încărcătura pe care o duc. 

Este vorba de  mers pe motocicletă cu 4-5-6 persoane,  cu copii cu tot. Nu știu cum nu le este frică. Se mai dau și amenzi, dar chiar amendații repetă, parcă nu le-ar păsa.

Deși casca este obligatorie, nu respectă  toți această lege, pe de o parte, iar pe de alta, ca o curiozitate este că nu li se cere cască copiilor care sunt pe motocicletă. Copiii sunt duși cu motociclata la școală, merg cu părinții în parcuri, la cumpărături fără a purta cască, ei fiind, evident în pericol. Nu înțeleg. Rar, foarte rar am zărit ca și copiii să poarte cască atunci când sunt pe motociclete.

Încărcătura de pe motociclete  este o adevărată… poezie. Nu pot să nu mă mir permanent…   Motocicletele sunt încărcate până la refuz. Când îmi spun că am văzut tot ce poate duce o motocicletă, atunci zăresc altceva și altceva… Se cară tot ce vrei. De la obiecte precum  scaune, mese, butoaie, capace, grinzi, lemne, valize, pachete diverse pană la oglinzi, geamuri dar și cofraje de ouă, vase de porțelan, flori, vase cu flori… … Ce spun eu?! Copaci întregi sunt transportați cu motocicletele.

M-a frapat și eleganța femeilor pe motocicletă. Unele sunt chiar cochete pe motocicletă. Dar despre Femeia Vitenameză am spus-o de multe ori, ea merită un capitol aparte pentru că este deosebită.

Femeia vietnameză ar trebui pusă pe un soclu la care să te uiți cu admirație, respect și să i te închini.

Ea este în toate. Femeile vietnameze sunt soții desăvârșite, mamele sunt nemaipomenite. Ea este puternică, are putere de sacrificiu mai mare decât a bărbaților, își plâng morții în tăcere, nu se vaită, ea suferă în tăcere, dar nu este umilă, putând fi și misterioasă, și frumoasă și vrednică.
Femeia vietnameză face la fel de bine și muncile bărbaților: conduce motocicleta, pe străzi cei mai mulți vânzători ambulanți sunt reprezentați de femei, la câmp, parcă, tot femeile sunt mai multe, vânzătoare în magazine tot femeile, sunt multe femei-medici.

 

3. Gunoaiele.

Spuneam mai de mult că sunt două lucruri care nu mi-au plăcut  în Vietnam, dar că este problema vietnamezilor, este țara lor.

 – Auncarea gunoaielor pe jos  ȘI  –  Folosirea ricșei= “cyclo”, în secolul 21.

Aruncarea gunoaielor oriunde te aflai, pe stradă, ține deja de trecut. Chestiune veche… NU erau coșuri de gunoi, iar după miezul nopții, străzile erau  invadate de măturătorii stradali care curățau tot și a doua zi dimineața toate străzile erau curate. Așa era obiceiul să se arunce totul pe jos pentru că se curăța totul pâna a doua zi. Aproape că a doua zi nu recunoșteai strada de cu seară

Acum vreo 7-8 ani nu am observat un coș de gunoi în Vietnam, iar orice se arunca pe jos : hârtii, țigări, obiecte din plastic, fructe, tot ce vrea să fie gunoi se arunca pe jos, pe stradă, oriunde te aflai.

La o populație atât de mare, la un consum atât de mare pe străzi, probabil li se părea mai simplu cu aruncatul gunoielor pe jos, iar după orele 20.00 totul se strângea și a doua zi era totul lună.

Încetul cu încetul au început să apară coșurile de gunoi, recomandări de folosire a coșurilor de gunoi. Chiar li se dă acestora o formă specială, mai atractivă pentru ca începând cu copiii, tinerii să se familiarizeze cu aruncatul gunoaielor în coșurilor  special răspândite.  Rar, foarte  rar se mai aruncă astăzi orice gunoi pe stradă.

Foarte puține case, blocuri și chiar  numai câteva hoteluri au topogane/tubulatură de gunoi (ghene de gunoi). Numai construcțiile noi au asemenea dotări.

Așa că pentru strângerea gunoaielor menajere este stabilită o oră din zi. Gunoaiele se pun în fața locuinței fiecăruia – casă, bloc, etc. – în saci sau pungi de plastic și, de regulă, după orele 17.00 până spre 20-21.00 se strâng în containere ducându-se în puncte stabilite din oraș unde se ard…

Gunoierii muncesc cam până spre miezul nopții chiar și mai târziu. Munca gunoierilor este una din cele mai bine plătite munci pentru cei fără școală multă. Sunt și multe femei-gunoier. Gunoierii au echipamente speciale, uniforme, mănuși, chiar două perechi, unele subțiri direct pe mână și unele peste acestea, mai groase, ca de menaj.

Repet, acum există coșuri de gunoaie, chiar cu mențiunea Hârtie – Plastic –Sticlă. Am văzut de multe ori acțiuni de strângere a gunoaielor prin parcuri,  pe străzi. Sunt reclame prin care se indică aruncarea oricărui fel de gunoi în coșurile special amenajate.

În orașele de provincie sau orașe mai mici curățenia este deplină. Am văzut cum curățenia, spălatul străzilor se face la vedere, foarte des.

Ca și stopurile în circulațue sunt mult mai respectate în provincie decât în capitală.

Ca să nu mai vorbim că în stațiuni turistice, acolo unde vin și mulți străini,  curățenia este exemplară. Amintesc numai  Satul francez de pe Dealurile Ba Na, cu renumitul Golden Bridge  sprijinit pe palme uriașe unde femeile de curățenie sunt peste tot, ele-însele curat îmbrăcate…  Iar, aici,  pentru a nu știrbi din frumusețea locurilor vizitate de atâția străini, coșurile de gunoi   sunt camuflate de flori sau au un acoperământ – pictural deosebit sau au o formă atrăgătoare care să-i facă pe oameni să nu mai arunce nimic pe jos

 

4.  Cyclo – Xích Lô

Ricșa, “cyclo”, Xích Lô în limba vietnameză este folosită de străini în special pentru plimbare prin oraș.

Nu îmi place în secolul al XXI-lea plimbarea cu ricșa pe străzile din Vietnam. Mi se pare ceva umilitor pentru cetățeanul vietnamez. Ori aceasta nu caracterizează poporul vietnamez dârz, redutabil. Sigur că străinii își fac o plăcere, o iau ca pe ceva exotic, fie că se plimbă, fie că au obosit de mersul pe jos și iau o ricșă ca să se mai odihnească. Ricșa care apare imediat, când nici nu te aștepți, chiar nici nu-ți dai seama de cum te găsește. Am fost mustrată strașnic că pot crede că este vorba de o umilință. Este ca și un taxi, un mod de a câștiga bani pentru unii vietnamezi. Mi s-a spus că este o muncă foarte bună pentru unii vietnamezi care au copii și a fi „ricșar” înseamnă mai mult decât un salariu obișnuit. Prețurile nu sunt mari, poți negocia, „ricșarii” cedează ușor, nu vor să piardă un client… În unele locuri se spune că ricșa ar căra/duce mărfuri de colo-colo. Asta mi se pare foarte normal. Dar, nu am văzut așa ceva în Hanoi. Aici ricșa este folosită numai pentru plimbări. Mai este dată și o altă explicatie: nu este vorba de ricșa clasică, din timpuriile subjugării coloniale cand ricșarul, alerga, trăgând sau împingand trăsurica-ricșă în care stătea stăpânul.  Acum ricșarul modern dă la pedale, mergând cu bicicleta toată ziuă. Amuzându-ne puțin se poate spune că acesta va trăi o sută de ani pentru că face sport care-i face numai bine…

Fericirea, chiar un aer de superioritate al celor care se plimbă cu ricșa nu îmi place câtuși de puțin. Eu nu am folosit niciodată ricșa oricât mi-a fost de greu să merg pe jos sau cu autobuzul.

Existența unor mini-car pe străzile Hanoiului sunt excelente si mult mai plăcute decât un autobuz care face turul orașului. Prețul este foarte mic.

În Thailanda ricșa este ceva între un fel de taxi și cyclo vietnamez. Mult mai modern, dar mi se pare și mai respectabil pentru conducătorii acestui mijloc de plimbare cu ”trăsurica” prin oraș…

 

5. Bărbieritul stradal

În Vietnam frizeriile si saloanele de coafură  sunt  foarte ieftine. Odată ajunși într-un astfel de salon, fie că te tunzi sau te coafezi, ești automat spălat pe cap. Prin spălat pe cap se înțelege și un masaj  extraordinar. Proababil că dacă nu vrei nu ești obligat, dar tot omul dorește așa ceva pentru că este un masaj relaxator la un preț foarte mic. Sunt specializati în așa ceva. De foarte multe ori se vine și numai pentru un spălat pe cap numai pentru a ți se face un asemenea masaj.

Frizerii rezolvă tot, părul din nas, urechi, au lămpi precum doctorii de la ORL. Dar aici eu am vrut să prezint doar frizerii stradali  pentru că este ceva unic. Existența frizerilor stradali! Chiar, pitoresc! Inedit! Mă gândeam să le spun  ambulanți, dar nu este corect pentru că nu se mută din loc în loc. Există frizeri pe stradă, în anumite puncte fixe ale orașului. Dacă ești grăbit, dacă nu este în drumul tău o frizerie și probabil că este și mai ieftin, te poți tunde, bărbieri la un astfel de frizer. Mulți o fac, nu neapărat cei mai săraci, este încredere și curățenie și la aceștia.  Frizerii stradali  folosesc masca, au ustensile dezinfectate. Chiar nu s-a auzit vreodată ca cineva să se îmbolnăvească după un asemenea act. Fotografiile spun tot.

6. Lustruirea pantofilor de către vietnamezii ambulanți.

Lustragiii orașelor sunt înarmați cu un coș de plastic în care au de toate pentru lustruirea pantofilor: perii de curățat de praf, perii de lustruit, creme, cârpe,  ceară  și  câte 1-2 perechi de papuci. Acești lustragii merg prin tot orașul, te agață pe stradă, în stațiile autobuzelor, prin parcuri, cafenele, te îmbie pe bani puțini să-ți lustruiască pantofii…  Ba, chiar să rezolve și unele probleme de cizmărie, oferindu-ți papucii din dotare cât rezolvă ei cu lustruirea…  În general bărbații fac munca aceasta,  dar mai nou,  am văzut și femei.

Nu cer mulți bani, uneori îi recunosc pe unii dintre ei că au obosit circulând în căutarea clienților. Alteori, chiar sunt clienți. Zile și zile… Mi se par mult prea săraci cei care fac munca asta, dar nu știu dacă așa este. Când văd și femeile făcând această muncă mă întristez. Uneori am vrut să dau câțiva bani unor asemenea femei, dar am fost refuzată. Doreau să plătesc numai dacă îmi lustruiau  sandalele… …  Copiii mei chiar îmi spuneau că nici ei nu știu cum este mai bine: să accepte un lustruit  de pantofi din partea unei femei, ajutând-o astfel, financiar sau să nu accepte asemenea serviciu din partea unei femei, ei bărbații. Li se părea greu să accepte acest serviciu de la o femeie… Iată o dilemă!

7. Picturile stradale.

Picturile pe unii pereți stradali sau picturile de pe zidurile interioare din diverse subsoluri sunt minunate. Îmbrăcarea, camuflarea coșurilor de gunoi sau a unor hidranți de pe străzi mi se pare un lucru curios, dar foarte frumos și inteligent. Nu pot spune că este vorba de artă stradală, dar este foarte frumos și ingenios. De fapt, este vorba de o ocupație,  de o preocupare, în special pentru copii, elevi. Zidurile școlilor de asemenea sunt zugrăvite în acest mod original.

Veți vedea în fotografiile mele un subsol de motociclete care este atât de atrăgător prin asemenea desene. Ți se inoculează ideea de locuit. Este un sentiment unic, subsolul pare un adevărat oraș și nu un banal subsol–garaj de  motociclete

8. Gimnastica

În Vietnam toată lumea face gimnastică. De la copii până la cei mai în vârstă. Chiar și la 80 de ani, femei și bărbați  ies odată cu răsăritul soarelui, dar și spre sfârșitul zilei, la gimnastică.

În afara sălilor special amenajate, parcurile sunt luate cu asalt, există aparate de gimnastică în fiecare parc. Fiecare își face exercițiile dorite fără jenă, fără a-i băga în seamă pe privitori. Au o degajare și o nonșalanță de invidiat!

O dimineață în Da Nang odată cu răsăritul soarelui  a fost o adevărată  sărbătoare pentru mine când am văzut zeci de oameni, copii, tineri, vârstnici, femei și bărbați  cum își fac gimnastica de dimineță la malul oceanului. Încântător!

Tot un fel de gimnastică este și jocul de tenis pe trotuar- un teren de tenis improvizat

 

9. Nonșalanță sau Indiferență

Alături de gimnastica pe care o fac fără reținere, mi se pare că Vietnamezii au o nonșalanță, o libertate în a-și alege modul de odihnă în pauza de prânz, o nepăsare pentru ochiul privitorului, atitudine pe care o admir. A te odihni rapid, oriunde, oricum pe bancă, într-un parc sau chiar pe iarbă, în pauza existentă este ceva absolut normal. La fel și conducătorii de taxi-motociclete în așteptarea unui  client. Cum să traduc acest comportament?

Eu îi apreciez că nu le pasă de ochiul privitorului.

Chiar nu știu cum să caracterizez această atitudine, dar știu că pauza există în toate instituțiile de Stat sau Companii vietnameze sau străine, cafenele, piețe, peste tot, chiar și în unitățile medicale – doar urgențele sunt aprobate în timpul pauzei de prânz, restul poate să aștepte două ore între 11.00-13.00 sau 12.00-14.00.

Și atunci?! Este dreptul lor să se odihnească! S-au obișnuit și o fac!

Între spanioli și vietnamezi, premiul cel mare e luat de vietnamezi când vine vorba de siestă. Localnicii dorm oriunde, pe podele, pe motociclete, în hamace și în autobuz, lângă străini.

Sigur că dacă vrei să bei o cafea în pauza lor ești servit, fie din politețe, fie că nu vor să piardă clienții… Eu mă simțeam chiar foarte bine în orele de pauză pentru că traficul este redus, cafenelele sunt goale, chiar este un moment ideal dacă vrei să stai singur pe malul lacului sau pe o bancă, în parc.

 

10. Superstiții sau Tradiții

Vietnamezii sunt destul de superstițioși. Ei respectă și multe tradiții.

De exemplu, fără prea multe explicații de data asta: alegerea unei anumite zi din săptămână pentru a avea o căsătorie bună.  Această se alege pentru a avea prosperitate, pentru a avea copii, pentru a merge bine acea căsătorie. Înainte de asta se merge la un preot-guru care după  zilele de naștere ale viitorilor miri se fixează și ziua cea mai propice. În genral țin cont de ce li se spune. Spun în genral că mai sunt și tineri care nu mai aplică regula aceasta.

Eu am ales câteva fotografii care să ilustreze  superstiția legată de numerotarea etajelor dintr-un bloc.

Într-un cartier de lux din Saigon se combină superstițiile vietnamezilor cu superstițiile singaporezilor care au construit blocurile.

Aceste construcții au fost făcute de o companie mixtă vietnameză-singaporeză. Fiecare a pus câte ceva din superstitiile țărilor lor.

Lipsesc etajele cu numerele: 4,6,13, 14, 24

Apar numerele  3 si 3A, dar și numerele 12 A și 12 B

De numărul 13 ne ferim și noi. De numărul 4 am aflat că este nenorocos în Asia pentru ca sună, în chineză, asemănător cu cuvântul „moarte”.

Vietnamezii ard bani falși, acțiuni false, ”hârtii” care ar  fi de o anumită valoare.  Acest ritual are loc destul de des, o dată sau de două ori pe lună, dupa calendarul lunar. Toate acestea ca un fel de ofrandă pentru pentru părinții decedați, bunici, străbunici, rude decedate, etc.

 

11. Cafenele pe linie de cale ferată.

Este adevărat  că pe aici trece trenul foarte rar și se știu orele cu exactitate.

Dar, există afiș clar cu interzicerea acestor cafenele. Patronii acestor cafenele sunt amendați și la puțin timp după ce Poliția pleacă, cafenelele se deschid din nou. Asta se repetaă și de câteva ori…  Am prins fotografiile în momentul funcționării acestoe cafenele, am fost de față și la venirea Poliției și la redechidere.

Totuși în acest moment toate aceste cafenele sunt închise defintiv.

Curios că și turiștilor le plăcea locul. Li se părea exotic, excitant, nu-mi explic.

Eu cu fiecare înghițitură mi s-ar fi părut că aud trenul…

 

12. Copacii

 

Spuneam la început că m-au impresionat în Vietnam și diverse bizarerii ale naturii. Este vorba despre Copacii Vietnamului.

Florile, copacii, parcurile Vietnamului, dar și piețele de flori sunt o încântare.

Copacii  chiar sunt fascinanți, adevărate curiozități ale naturii…

Nu voi prezenta copacii, copăceii frumoși – aranjați din fața muzeelor, instituțiilor statului. Nu!

Vreau să arăt copacii naturali, neîngrijiți, dar atât de frumoși, de curioși, de frumoși în sălbăticie sau chiar sălbatici frumoși.

Copaci  cu crengi-ramuri paralele, ficuși-copaci- giganți, de asemenea copaci  impunători, seculari pe care că nu-i pot cuprinde în brațe întinse două sau trei persoane.

Am fotografiat tulpinile curioase ale copacilor, rădăcinile copacilor atât de bizare…

Rădăcini care au ieșit la suprafață,  rădăcini care au străpuns pământul.

Câteodată mi se pare că văd în rădăcinile unui copac un animal preistoric, altădată parcă ar fi niște picioare gigant, de elefanți, chiar un bot de hipopotam, o gheară de vultur sau parcă ar fi niște șerpi amețiți, statici, fără a fi periculoși de–adevăratelea, însă privind atent, te înfricoșezi puțin până să te dumirești…