Biblioteci

25 Iunie 2022 – ziua Bibliotecii Naționale a României

25 IUNIE 2022!

DEGEABA…

La 25 IUNIE 1955 Biblioteca Nationala a României a fost RE-înființată.

Mai repet, DEGEABA:

– Biblioteca Naţională a României  a luat fiinţă în 15 OCTOMBRIE 1836!

Și ea, Măria Sa Biblioteca Națională a Românilor a EXISTAT timp de 65 de ani până în martie/aprilie 1901 când  a fost desființată chiar de către conducătorii ei. Unic în istoria oricărei țări, am zice, dar era cât pe aci să se repete în iunie 2002, de conducătorii secolului  21.

  – Au urmat 54  ANI  NEGRI  între 1901-1955 când Românii NU au avut o Biblioteca a lor, a poporului!

 – În 25 IUNIE 1955, după 54 de ani s-a RE-ÎNFIINȚAT  Biblioteca Națională a Românilor  cu numele de Biblioteca Centrală de Stat.

– Aici este necesar să citiți textul din ADDENDA – 

 – În 1990 Biblioteca Românilor și-a recăpătat denumirea de Biblioteca Națională a României.

Frumos ar fi ca în fiecare an, Biblioteca Națională a României să-și sărbătorească ziua ei de ”naștere”, cea adevărată:

15 OCTOMBRIE !

Sau măcar să fie sărbătoare pentru Biblioteca noastră Națională și numai în 25 IUNIE ca RE- înființată, nerenunțând, însă a ni se vorbi de vicisitudinile prin care a trecut de la 15 OCTOMBRIE 1836 și până astăzi.

Ori că am spune că în

15 Octombrie 2022 se împlinesc 186 ani de la ÎNFIINȚARE

Ori că am spune că în

25 Iunie 2022 se împlinescu 67 ani de la RE-ÎNFIINȚARE,

tot ar fi bine!

Dar… DEGEABA!

NU are cine s-o facă.

Toți directorii – și au fost vreo 9-nouă – care s-au perindat la conducerea BNaR de după 1990 nu au vrut, nu au putut, așa că nu au sărbătorit vreodată Zilele Bibliotecii Naționale, cu Istoric, prezentând toate prin câte a trecut săraca Biblioteca noastră Națională…

Niciodată în 32 de ani!

Directorii  BNaR, toți, dar  absolut TOȚI  de după 1990 NU au dorit să vorbească:

–  nici despre Istoricul Bibliotecii,

– nici despre publicațiile vraiște care erau și în 1990, la fel ca și acum,       în anul 2022 când  zac în noul sediu al BNaR milioane de publicații neprelucrate, fără forme legale, după 10 ani cu un sediu nou în care nu ar trebui să mai fie nici o singură  publicație – vraiște.

Gheorghe Bercan, primul director de după 1990 a scris un articol despre Istoricul – BNaR în revista ”Biblioteca” și atât!

Vali Constantinescu a tot scris, a demonstrat, și-a periclitat viitorul ei atunci cand in IUNIE 2002, Guvernul Năstase voia desființarea Bibliotecii Naționale…

Se trece sub tăcere acel moment din iunie 2002… Se tace… Se tace…    NU am să înțeleg DE CE?!

Este un fapt real!

Deși se știe că dacă eu nu discutam la ”Adevărul” si nu ar fi apărut primul articol al Cristinei Modreanu care trăgea un semnal de alarmă după o discuție cu mine  și după ce îi prezentasem situația Bibliotecii  într-un materialul scris lăsat la redacție, urmând fotografii și articole în următoarele zile ale lui Gheorghiță Aurelian … si apoi … tăvălugul…

ASTĂZI  NU AR MAI  FI  EXISTAT  BIBLIOTECA  NAȚIONALĂ  A ROMÂNIEI!

Era din nou desființată, ca si in 1901 chiar de conducătorii nostri, Guvernul Năstase!

Asa cum s-a întâmplat cu Biblioteca Pedagogică câtiva ani mai târziu, după anul 2002.

SE ÎNȚELEGE?

Face parte din  istoria adevărată a Bibliotecii noastre Naționale!

În zilele noastre, cu un nou Director – un istoric la cârma BNaR,  Adrian Cioroianu, Biblioteca Națională în loc să-și dezvolte funcțiile ei de Bibliotecă Națională, sa facă ce scrie la MISIUNE /VIZIUNE  de pe site BNaR și mai ales să ne vorbească de:

  1. CUM se rezolvă publicațiile – vraiște? 
  2. CÂND vor fi trecute în on-line TOATE publicațiile din Cataloagele cu fișe clasice-scrise pe hârtie?
  3. CÂND va fi un Istoric clar –afișat al Bibliotecii noastre Naționale
  4. CÂND /UNDE  vor apărea pentru Români cărțile din Fondul ”S” – Fondul Secret – publicații ținute la Secret pentru Români la comuniști ca și acum pentru că nu se găsesc.
  5. CÂND vom avea numele Bibliotecii Naționale a României pe frontispiciu?  Sunt 11 ani în noiembrie 2022 de la inaugurarea noului sediu – noiembrie 2011.  Cât va mai dura

Și Domnia sa, noul director – BNaR  se ocupă de lucruri ușurele: simpozioane, întâlniri cu copiii, întalniri care să bine dispună, un pic de muzică, de recitări cu o actriță… sigur sunt acțiuni ceva  mai ponderate,  NU așa cum a fost cu Festivalul Berii de pe timpul lui ex-directorului Elena Tîrziman, dar sunt tot felul de întâlniri vesele, distractive si mai ales pentru copii … cu spațiile Bibliotecii închiriate câorva instituții, chiar și  Ministerul Culturii  stă în ”casa” Bibliotecii Naționale…

Se știa că actualul sediu dedicat Bibliotecii Naționale ar fi insuficient pentru publicațiile ei actuale în anul 2012 – anul ianugurării noului sediu – cu milioanele de publicații-vraiște care stau neprelucrate și cu tot ce intră în Biblioteca Națională, an de an, cărți, reviste, ziare, etc.,

De necrezut ce se întâmplă și azi la Biblioteca noastră Națională.

Așa că… degeaba Biblioteca Națională a României are un sediu nou și un manager nou pentru că ea, Biblioteca Națională NU are  ceea ce este mai important pentru ea, ca instituție de cultură de prim rang

… NU are TOATE PUBLICAȚIILE în Catalogul on-line si pe rafturi

… NU este  în ON – LINE, după peste 30 de ani de Democrație Catalogul clasic pe fișe scrise (ceea ce cred că este Biblioteca –unicat de România la acest capitol. Nici o altă bibliotecă nu mai are publicațiile doar pe Catalogul clasic, cu fișe tipărite).

Este si Biblioteca Națională la ceva pe Primul loc!

… Degeaba am scris de pierderea cărților din Fondul ”S” al fostei BCS – actuala BNaR din neglijență, prostie, pierdere în sensul că  publicațiile fondului ”S” – fond închis pentru Români în anii Comunismului, din ”grija” regimului –  iar acum deși sunt în depozitele Bibliotecii, ele nu sunt de găsit pentru că nu apar în nici un Catalog… – putem spune că sunt tot la Fond ”S” intrucat Românii nu au cum să dea de ele? Da, puteam spune că este la fel!

Am scris despre situația stranie a publicațiilor din Fondul ”S” încă din anul 2015.

Nimic nu s-a intâmplat  în 7 ani deși articolul meu a apărut în mai multe locuri…

http://www.ziaristionline.ro/2015/03/28/fondul-secret-de-carte-de-la-biblioteca-nationala-a-romaniei-dezvaluirile-unui-fost-bibliotecar-bnar-timp-de-46-de-ani-si-o-carte-pdf/

https://ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-societate/politica-romaniei/20996-fondul-de-carte-s-la-bnar-fondul-secret?

https://www.fericiticeiprigoniti.net/sinteze/2188-fondul-de-carte-s-la-bnar-fondul-secret

… Degeaba am tot scris de lipsa unui Istoric adecvat unei Biblioteci Naționale. Istoricul BNaR stă pe situl unei Biblioteci care a luat ființă în 1935 și purta numele de Biblioteca Capitalei. Cum de nu te deranjează pe tine ca director sau pe tine ca Bibliotecar în BNaR?

… Degeaba  am tot scris ca BNaR  nu are un Site corespunzător, reprezentativ pentru o Bibliotecă Națională…

… Degeaba am spus /scris/zis/vorbit… … că NICIODATĂ  în 30 de ani nu a fost omagiat EMINESCU la Biblioteca Natională – câteodată, așa, colateral, amintit, împreună cu Ziua Culturii Române – in ianuarie! – dar nu să-i fie dedicată lui, marelui Eminescu, o ZI într-un an (de 15 iunie 2022 istoricul Cioroianu a dat un interviu și i se amintește că este ziua lui Eminescu… bine că i –a amintit…aaaa, da, e ziua lui Eminescu… zise și direcorul BNaR)

ADDENDA

Absolut necesară

Biblioteca NAŢIONALĂ  a României  a luat fiinţă în 15 OCTOMBRIE 1836!

În 23 octombrie 1864 prin „Regulamentul pentru bibliotecile publice” emis de Nicolae Kreţulescu, 

Domnitorul Alexandru  Ioan Cuza schimbă denumirea Bibliotecii NAŢIONALE  în Biblioteca Centrală a STATULUI.

Până în 23 octombrie 1864 se recunoștea denumirea de Bibliotecă NAȚIONALĂ! 

Domnitorului Cuza i s-a părut mai firesc termenul  de Biblioteca Statului, adică Biblioteca ȚĂRII!

Menționarea cuvântului  (Biblioteca) STATULUI – cuvânt existent în documente  și care, uneori, este înlocuit cu public.  

Dacă ne gândim puțin, ar trebui să înțelegem că este vorba de o Bibliotecă de STAT/ȚARĂ,  de fapt chiar asta înseamnă național, BIBLIOTECA   ȚĂRII.

Era doar mijlocul secolului 19, o Biblioteca a ȚĂRII finanțată de STAT.

Chiar dacă unii vor spune că statul Român modern nu era format, totuși, nu trebuie uitat că la Români conştiinţa naţională, conştiinţa identităţii de tradiţii, istorie, limbă şi cultură a Românilor a existat cu mult înaintea formării statului Român modern chiar dacă nu era precizată… 

Conştiinţa naţională care a apărut mai întâi la elitele societăţii şi apoi la alte categorii sociale, ceea ce nu se întâmplă astăzi, am putea spune chiar că se întâmplă exact invers…

Așa se explică de ce si in 25 iunie 1955 Biblioteca noastră NAȚIONALĂ avea denumirea de Biblioteca Centrală de Stat – de la Cuza citire…

Iar din 1990 s-a revenit  la denumirea NAȚIONALĂ așa cum merită, numai  conducătorii Bibliotecii NU văd, NU știu, NU vor să îi acorde statutul meritat de NAȚIONALĂ.

*

Preocupările conducerii BNaR spre activități care nu o reprezintă, iar publicațiile ei – practic, ACTIVITĂȚILE CURENTE ale BNaR sunt în urmă cu anii…

DE pe site BNaR:

Bibliografia Națională, pe diverse domenii sunt din anii; 2014!!! 2017 sau 2020, cel mai nou an: https://bibnat.ro/Bibliografia-nationala-s84-ro.htm

Catalogul cărţilor străine intrate în bibliotecile din România conţine descrierile bibliografice şi localizarea fondurilor de carte străină şi documente cartografice, microfişe, extrase, teze de doctorat, lucrări ale congreselor şi conferinţelor, din toate domeniile cunoaşterii, deţinute de aproximativ 150 de structuri info-documentare din România anul 2018:

https://www.bibnat.ro/Cataloage-colective-s85-ro.htm

Revista Bibliotecii Naţionale a României – 2 numere anual: ultimul număr din anul 2017

Revista BIBLIOTECA – 12 numere anual: ultimul număr este 6/2021

DE CE oare printre ”Utile” – BNaR  am avea un Dictionar bilingv de expresii și locuțiuni si NU găsim Index – CZU – atât de necesar Clasificatorilor, dar și utilizatorilor – munca de zeci de ani a clasificatorilor din BNaR și BCU – București? – întreb si eu deși cunosc răspunsul…

Totul… Degeaba!

Biblioteci

Turnătorul nostru e bun…Celălalt e turnătorul rău…

Inspirată de ceea ce citim în presă în zilele acestea:

”Prezentul fără perdea – turnătorul Băsescu – ”Petrov”, o poveste veche de trei decenii” – de Marius Oprea  

m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre turnătorul Băsescu.

Mesajul meu despre turnătorul Băsescu  nu este întâmplătoare, ci are o legătură  directă cu Biblioteca, cu soarta Bibiotecarilor, cu situația mea, un fost Bibliotecar  în BNaR, conștiincios, cu dorința permanentă de îmbunătățire/înnoire a activității

– NU, activitatea mea care-mi era atât de bună și odihnitoare –

era vorba de activitatea serviciulu Clasificare/Indexare din Biblioteca Națională a României unde mi-am pus ”sufletul pe tavă”, luptând  în același timp pentru ca această instituție să fie o instituție de prim rang așa cum fusese până în 1989 și care să-și merite numele de Prima Bibliotecă a țării.

Acum, aici, nu voi scrie nici despre lupta  mea și nici despre nereușita mea în direcția aceasta.  Mulți  nu au înțeles nici atunci, s-au frânt prietenii, s-au distrus  relații… Știu mulți despre cum a fost, am fost singură și din nefericire nimic nu s-a făcut din tot ce am spus în zeci de ani. Devenisem dușmanul de clasă…

Totuși memoriile mele, articolele mele din on-line există și poate, cineva, vreodată, omul providențial, cum se spune, se va inspira sau va constata de bune, măcar și unele din cele expuse în zeci de ani, trecuți, pie

Totul este strâns aici și voi mai adăuga… https://blogdeviata2018.wordpress.com/category/biblioteci/

*

Acum, sute de mesaje, de comentarii și zeci de articole de analiză a activității de turnătorie a celui care a fost în fruntea Statului Român 10 ani!

DE CE au apărut acum?

DE CE nu ne-am salvat  țara mai de mult?

Din interese și lașitate!

Sigur că cei specializați în studii politice

 – ”Prezentul fără perdea – turnătorul Băsescu – ”Petrov”, o poveste veche de trei decenii” – de Marius Oprea mi se pare cel mai curat material –

realizează studii despre pierderile României și jaful întreținut în acea perioadă, sub oblăduirea, practic,  tot a unui ”Vișinescu” , dar  durerea este cu atât mai mare cu cât este vorba de perioada de democrație dorită a fi instaurată de după 1990.

Oamenii  mai modești își amintesc mai puține, dar cu durere, mai mult de tăierile din salariu de 25% …  25% – Imens!!! din lefurile și asa mici în anii 2008-2009, chiar înaintea sărbătorilor de iarnă. O dublă batjocură, tăierea din salarii și așa mici(1) dar și mai mare batjocură pentru perioada aleasă(2)

*

Eu, cu acest mesaj doresc să spun altceva, de parcă toată lumea a uitat că în afară de aceste multe rele, multe… multe… a fost o perioadă a HĂHĂIELII – așa aș numi eu epoca Băsescu, la nivel de instituții, de țară!

(iar hăhăiala când este vorba de chestiuni serioase, importante pentru o instituție face mai mult rău decât un prost cuminte… cu un citat din zicerile tatălui meu, un om simplu cu multă înțelepciune: ”gluma este bună doar o singură dată când e vorba de o chestiune serioasă… apoi ea devine o glumă NE-bună!”)

Hăhăiala aceasta s-a transmis și a prins în Biblioteca Națională.!

Urmând: ”NU ești cu noi, ești împotriva noastră!”

Ce rușine pentru o instituție de cultură de prim rang!

Mi-amintesc  de parcă era o scenă de film – că doar ne-am convins că Viața bate filmul… –  când în timpul unor alegeri ale României,  ne găsisem noi, câțiva din BNaR  la o intâlnire profesională cu colegi din țară. Întâlnirea avea loc BCU. Ei bine, din 5 în 5 minute cineva pleca  de la lucrările în discuție și se întorcea zâmbind lățit, făcând semnul Victoriei… hăhăiala venea curând și peste noi, mai acut.

NU am citit prin studiile acestea, de acum, despre turnătorul Băsescu despre un foarte mare rău făcut  țării chiar prin hăhăila – Băsescu, numit, parcă condescendent – zâmbitor, șăgalnic- prietenos, Băse… așadar nu am citit nimic despre acest mod de a acționa și sub imperiul ”hăhăielii” a venit ca o pecingine despuierea  instituțiilor de oamenii ei, de specialiștii ei… Obligativitatea plecării imediate a celor cu carte solidă și pregătiți strașnic  în diverse domenii din toate instituțiile de cultură ale țării.

Să plece!

Toți aceia carea dădeau pe mai departe,  gratis, idei, cunoștințe, seriozitate, nehăhăite… s-a cerut imperios eliminarea tuturor acestor  specialiști . 

Toți cei care pentru hăhăiți reprezentau un surplus… atârnau greu ”anchilozații”, sigur unii fără rutină – dar trebuia cineva cu cap să discearnă în interesul instituției mai întâi, dar și mai sigur nehăhăiți și trebuia ca balanța să fie echilibrată cu multe hăhăituri ”necesare” mersului înainte a oricărei instituții spre democrație, cu cerințe noi, nu-i așa?!…

S-au descifrat două grupări, care chiar dacă par contradictorii, și-au dat mâna, din păcate, doar interesat,  pe moment:

  • directorii din cele mai multe instituții, de fapt directorași veniți pe pile la conducere, prin concursuri măsluite. Aceștia, ehehee… de când așteptau ei un asemenea îndemn. Îl aștepatu de mult. Iată că a venit!
  • colegii mai tineri, sătui și ei de perfecționismul celor mai în vârstă, dar nu atât de ei ca persoane și până la urmă de cunoștințele lor, dar de frica pierderii posturilor  lor și fără să gândescă și-au încurajat directorașii cărora le-a venit ca o mănușă aprobarea imediată a tinerilor care se fereau de bunii lor colegi pănă mai ieri și-și dădeau coate, spunându-și satisfăcuți: ”ne vom descurca!” – de parcă despre asta era vorba…

Așa s-a intamplat și în Biblioteca Națională.

Elena Tîrziman era incomodată de pensionarii cu Contract prelungit, dar și de pensionabilii care nu o ascultau… și-i mai arătau din când în când că nu prea este bine cum acționa…

Fără prea multă judecată și-a făcut rău și ei, dar mai ales BNaR.

Aceasta în condițiile în care posturile se blocau și se pare că au rămas blocate 4-5 ani până la plecarea turnătorului.

Or, știu câteva instituții care nu au acceptat așa ceva. Îl auzeam pe academicianul Eugen Simion care spunea pe atunci că blocându-se posturile nu avea cu cine să lucreze.  NU putea lucra cu un număr de persoane stabilit de alții la munca pe care el o știa cu precizie. Așa că nici nu a dat afară și nici nu a mai angajat… dar pentru asta îți trebuie ceva mai multă minte și  să ai puterea răspunderii dacă tot ești la conducere.

Ca hăhăila să fie maximă pentru mine, în Biblioteca Națională  – deși nu îmi sosise Decizia de pensionare –  cu satisfacție de neînțeles, poate doar  Belzebud a înteles- și a împins-o… Elena Tărziman mi-a desfăcut Contractul de muncă după 42 de ani de activitate serioasă în Biblioteca Națională începănd cu data de… fix de  1 MARTIE!

Un mărțișor de neuitat după o viață în aceeași instituție în care chiar am activat cu drag, pasiune și conștiinciozitate pentru Carte și Utilizator!

Putea dira asta să o facă începând cu 25 februarie sau, sa zicem cu 15 martie…

Și câte mai aveam de făcut, câte începute și neterminate…

Dar, hăhăiala impusă de primul om în stat a prins mai bine decât Judecata, Decența, Buna cuviința… și chiar și un dram de Credință, dacă o ai.

Ceea ce este de neînțeles la acest act de injustițe, dar specific dâmbovițean, este că și colegii mei au fost solidari…

Am cerut sprijinAsociației Bibliotecarilor  din BNaR – asociație pe care, practic, am înfăptuit-o și  câte făcusem pentru ea…

Am cerut sprijin Sindicatului… ce să vezi:

Minciuna stă cu regele la masă…
Doar asta-i cam de multişor poveste
” – ”1907”- Alexandru Vlahuță.

(Șefa Sindicatului era la pupitru, lângă directoare, aprobând puternic decizia directorială care era atât de corectă… – exact ca-n poezie…)

Nici un regret din partea nimănui,  doar un buchet de flori (aruncat?! – nu sunt prea sigură) din partea unei tinere bibliotecare, exact când eram la ușa de la ieșire din instituție… si acesteia probabil, i-a fost teamă…

Așa au stat lucrurile și în Biblioteca Națională în epoca hăhăielii – turnătorului Băsescu.

Aș încheia întrebându-mă, așa, degeaba, oare cei care au mințit falsificând   actele de la CNSAS înaintea primelor alegeri ale numitului Băsescu – revoluționarul Dinescu si ulterior marii intlectuali – moraliști români, Pleșu și Liiceanu nu ar trebui să răspundă și ei cumva pentru Răul făcut țării întrucât știau tot Adevărul?!

(Și încă o paranteză pentru cei mai tineri cărora părinții nu le-au spus sau nu au reținut încă: NIMENI, absolut NIMENI înainte de 1990 nu a putut ocupa o funcție de conducere ca director de teatru, de orice instituție culturală, pictori, sciitori, artiști, sportivi, cântăreți, dar și în mari întreprinderi ingineri, tehnicieni cărora le mergea bine, etc., etc. dacă NU erau ”încadrați/ înrolati”,  câteodată și numai în PCR, dar vocali tare, oricum aceștia erau mult mai puțini.

Dar toți, absolut toți au semnat colaborarea…

Toți, toți au turnat ca să reușească ei! Sau să aibă niste avansări rapide, chiar dacă uneori dubioase. Turnătoriil au făcut atâta rău că le poți considera crime!  Când îi aud pe unii că … ”DA, am semnat cu Securitatea, dar nu am turnat…”  Minciuni! Care a semnat a și turnat!)

O specie de toată greața,  colaboratorii, turnatorii, existau în Biblioteca Națională – îi știu bine pe câțiva și poate mai există și azi, colegul de lângă tine… unii dând cu subsemnatul dintr-o plăcere că sunt și ei cineva, iar câteodată  cei care le primeau notele informtive îi priveau pe aceștia cu scârbă la câtă abnegație aveau în a-și turna colegii, prietenii, vecinii, rudele.

Aceștia, precum turnătorul nostru erau cei mai periculoși pentru că le spuneai niște secrete și ei te vindeau. Am acasă în XEROX si CD dosarul de Securitate al soțului meu pe 18 ani numai pentru că el înjura comunismul și față de ”prieteni” a mărturisit că ar fugi în Occident… Atât! Altceva nu a făcut!

Iar după 18 ani, în anul 1988 era scris pe ultima filă a Dosarului de către generalul Macri ”… nu se dovedește…”  Bani cheltuiți de Statul Român timp de 18 ani absolut degeaba! Adevărații trădători de țară erau alții, neurmăriți…

Dar, Viața soțului meu a fost distrusă pentru că orice făcea i se puneau piedici de neînțeles… atunci… acum, cu dosarul în față este clar, dar, ce poate să mai facă?!  I s-a dus Viața… cei mai frumoși ani!

Măcar de-am învăța ceva, dar se pare că nu reușim. Ultimii ani, cu pandemia ne-au dovedit-o.  Suntem mai răi, mai neînțelegători cu cei de lângă noi, mai lipsiți de minima toleranță.

Continuare – ”1907” – Alexandru Vlahuță

… dar tot un fragment:

”MINCIUNA stă cu regele la masă…
Doar asta-i cam de multişor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă.

…………………………………………

Măria-ta, e un străin afară,
Cam trenţăros, dar pare-un om de seamă,
Şi… ADEVĂRUL parc-a zis că-l cheamă…
De unde-o fi… că nu-i de-aici din ţară.

Minciuna palidă-şi topeşte glasul:
O, nu-l primiţi! Îl ştiu, e vestitorul
De rău, ce face pe-atotştiutorul
Şi vede prăbuşirea la tot pasul.

E cel ce împotriva ta conspiră.
Invidia în inima lui geme
Şi gura lui e plină de blesteme.
Tu nu poţi auzi ce vorbe-nşiră…

Şi totuşi, zice regele, să vie!
Dovadă că chiar la palat Minciuna
Nu e biruitoare-ntotdeauna.
Fac şi monarhii câte-o nebunie…

……………………………………………….

Privind în ochii regelui, străinul,
Cu braţele pe piept încrucişate,
Răspică vorba: Ţara, maiestate,
E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul,

Căci muzici cântă-n juru-ţi. Şi slugarnici
Adormitori, ca-n zid, te-mpresurară,
De nu mai poţi vedea pe cei de-afară,
Pe bunii tăi supuşi cei mulţi şi harnici.

…………………………………………………

C-acestea nu l-au deşteptat pe rege,

Că Adevărul a fost dat afară
Şi slugile l-au îmbrâncit pe scară,
Fireşte, de la sine se-nţelege.

………………………………………………..


În vaiete se prăbuşeşte-o lume
Clădită pe minciuni. Dar ce mânie!
Cum şuieră cumplita vijelie!
Sar fraţii între ei să se zugrume.

Uscata brazdă cere iarăşi sânge.
Femei cu părul despletit, nebune,
Şi-asmut copiii la omor. Genune,
Puhoi de ură ce zăgazu-şi frânge!

Deschide ochii mari bătrânul rege
Şi, tremurând, din jilţu-i se ridică.
Au cine liniştea lui scumpă-i strică?
Ş-al vremii rost el tot nu-l înţelege”.

Jurnal

Despre INVIDIE

Blestemul INVIDIEI de esență românească”?

MARIN SORESCU- 29 februarie  1936 – 8 decembrie 1996 – 86 de ani de la nașterea poetului – în acest februarie 2022

Despre INVIDIE

Dacă tot am fost ”notată” după ce am scris despre SINCERITATE,

acum  m-am gândit să scriu despre INVIDIE.

Chiar nu înțeleg de ce nu le-a plăcut unora ce am scris despre Sinceritate pentru că nu m-am referit la cineva anume. Chiar am scris la  modul general.

Pur si simplu m-am lovit (figurat, evident) de oameni cu citate înțelepte în gură (figurat, evident pentru că altfel s-ar îneca cu ele).

Mesajul era chiar și pentru mine: eu îmi spun mie că dacă citez ceva frumos și înțelept trebuie ca mai întâi eu să respect.

Atâta tot!

M-am hotărât să scriu despre Invidie din două motive.

1. Pentru că ea face parte din cele 7 păcate capitale pe care le numește Biserica creștină: mândriadesfrânarealăcomiaiubirea de arginți, invidia (pizma), mânialenea.

2. Din cauza Invidiei bolnăvicioase care seamănă a crimă executată de 3 ”intelectuali” Români – INVIDIA a trei poeți Români Ștefan Augustin Doinaș, Mircea Dinescu,  Ana Blandiana, pe un confrate al lor, MARIN SORESCU- ”fără îndoială, cel mai mare scriitor român postbelic” – Eugen Simion

INVIDIE ajunsă la URĂ care de fapt a fost o CRIMĂ, exact  ca în Balada Miorița:

”… … Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră…
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câni mai bărbaţi… … ”

https://jurnalul.ro/special-jurnalul/afacerea-nobel-doi-poeti-si-o-poeta-i-au-dat-la-gioale-lui-marin-sorescu-894336.html

 „Afacerea Nobel”: doi poeți și o poetă i-au dat la gioale lui Marin Sorescu de Florian Saiu – 22 Feb 2022   

”Numele lui Marin Sorescu (1936-1996), de la a cărui naștere aniversăm in anul 2022, luna februarie 86 de ani, figura în 1992 pe lista scurtă a candidaților la Premiul Nobel pentru Literatură.

O scrisorică viermănoasă, semnată și expediată la Stockholm de

ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ, MIRCEA DINESCU,  ANA BLANDIANA,

a spulberat șansele autorului oltean. În situații asemănătoare au fost, de-a lungul timpului, Lucian Blaga, Tudor Arghezi ori Nichita Stănescu.

Blestemul INVIDIEI de esență românească pare să fie indestructibil!”

… Ca să mi-l omoare
Pe cel… oltean,

Profesorul Dan Zamfirescu a spus: „Ei sunt implicaţi direct în refuzul Premiului Nobel pentru Sorescu. Unul e Mircea Dinescu, alta e doamna Ana Blandiana şi al treilea, Dumnezeu să-l ierte!, Augustin Doinaş”.

Se spune în articol: ”TREI  POEȚI  DE  ACELAȘI  NEAM  ȘI SÂNGE  au dat la gioale unui alt poet al poporului lor în cursa pentru un premiu literar internațional prestigios. Nimic mai românesc, nu? De remarcat că, de-a lungul timpului, Lucian Blaga și Tudor Arghezi au fost și ei „ajutați” de proprii concetățeni să treacă razant pe lângă „Nobel”.

Iată ce scria chiar Marin Sorescu în Jurnalul său: „Academia m-a propus şi pentru Premiul Nobel, făcând publică această propunere – ceea ce, într-o ţară ca a noastră, unde toate energiile se focalizează ca să omoare ”capra vecinului”, propunerea devine un izvor nesecat de ură, invidii, şicane etc.“

Marin Sorescu a relatat de multe ori și în Jurnalul său și în dialogurile pe care le-a avut cu personalităţi mondiale, precum Octavio Paz, Jorge Luis Borges că a fost propus de două ori pentru Premiul Nobel pentru Literatură, odată înainte de 1989, parcă prin 1984  și a doua oară în 1992.

(se pare că în anul 1984, Marin Sorescu ar fi avut toate șansele. În anul   1984  premiul Nobel a fost luat de poetul ceh Jaroslav Seifert  de care nu auzise nimeni).

De fiecare dată  INVIDIA a fost mai puternică.  

INVIDIA CONFRAȚILOR ROMÂNI  ÎMPOTRIVA UNUI… ROMÂN?!

Exact ca in vorba populară: ”să crape capra vecinului!”

S-a trimis un memoriu la Stockholm, la Comisia pentru acordarea Premiului Nobel pentru literatură, unde Sorescu era denigrat,  erau ”acuzații abominabile” spunea Eugen Simion.

În 1992 Marin Sorescu era din nou atât de aproape de a lua premiul Nobel. Ajunsese în faza finală a selecției pentru Premiul Nobel, era pe ”lista mică” exact cum se întâmplase cu câțiva ani mai înainte și cu Nichita Stănescu.

Se mai spune că poeţii mari au prostul obicei de a muri tineri. Nobelul, de regulă se dă după o viață intreagă. Sorescu a murit tânăr. Nichita Stănescu a murit tânăr.

Se mai spune mincinos că Marin Sorescu a fost un profitor al regimului comunist și de aceea a călătorit mult, a fost tradus mult, a avut succes…

Câtă ură!

Marin Sorescu a fost un poet de talie internțională, cu peste 30 volume de poezie. Este cel mai tradus poet român. Poeziile lui au fost traduse în toate limbile pământului, este și un dramaturg pe măsura poeziei sale, un romancier desăvârșit, eseist, critic literar, pictor, un excelent povestitor pentru copii. Eu am citit numai poeziile din volumul ”Unde fugim de-acasă” splendidă carte, teatru- poezii- povești. Dar au mai fost cîteva volume pentru copii, de asemenea fosrte apreciate.

Marin Sorescu a editat opera de sertar a lui I.D. Sîrbu și a realizat primul interviu cu Eliade, în 1966 – în plină epocă comunistă!

Marin Sorescu și-a dat doctoratul in anul 1992,  la 56 de ani!

Și numai peste 4 ani a murit, in anul 1996.

”Răzbim noi până la urmă la lumină”, finalul «Ionei» e valabil pentru întreaga operă a lui Marin Sorescu.

Se spune că Fănuș Neagu glumea și-i zicea:

bă, Marine, zgârcit cum eşti, ai ştiut să te naşti de 29 februarie, să nu dai de băut decât o dată la patru ani”.

Marin Sorescu deși a fost un mare timid, replica-i era rapidă și acidă:

bă, bă, Fănuş, bă lipovene, tu ai băut un mărfar de vin şi eu mă îmbolnăvesc de ficați”.

Și într-adevăr, se știa că Marin Sorescu nu bea.

Cât despre zârcenie, nu era un zgârcit în adevăratul sens al cuvântului,  poate, așa, puțin, ca orice oltean.

Să traducem zgârcenia poetului spunând că era un om calculat, judecat.

O poezie splendidă:

”Dor de tata… ” – Marin Sorescu

Când sunt copiii noştri mici
Noi pentru ei suntem TĂTICI
Ce gingaş e, şi sună bine

TĂTICULE, mi-e dor de tine!


Dar cresc, nu le mai eşti pe plac
Din TATA tu devii BABAC
Şi vorba sună trist şi gol
BABACULE, mai dă-mi un pol!
Dar viaţa e un foc de paie
Şi vrei nu vrei, ajungi TATAIE
Iar vorba ta, în râs e luată
TATAIE, ia mai las-o baltă!
Şi-n anii care-ţi mai rămân
Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN
Ţi vorba lor te năuceşte
BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?

Copile, tu să ai ştiinţă
Am fost un tată cu credinţă
Şi din puţin, de-a fost să fie
Eu am răbdat, şi ţi-am dat ţie
Dar fă-mi, te rog, o bucurie
La cimitir, de vii la mine
Să-mi zici ca în copilărie
TĂTICULE, mi-e dor de tine!

Când sunt copiii noştri mici
Noi pentru ei suntem TĂTICI
Ce gingaş e, şi sună bine
TĂTICULE, mi-e dor de tine!

Poezia DUMNEATA – (despre Moroi), de Marin Sorescu.

Poezie splendidă  la care mă amuz de fiecare dată.

Ascultati-o în interpretarea magistrală a lui Tudor Gheorghe.

Așadar, despre INVIDIE

DEX ne spune că ”Invidia este un sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă”

SENTIMENT  EGOIST?

Este un sentiment oribil!

SENTIMENT?  Invidia este un sentiment?

Sentiment  te duce cu gândul la simțământ, la afecțiune… Păi, așa este invidia?

Cred ca DEX trebuie să facă o modificare aici.

Nu este vorba de un sentiment! O trăsătură, poate…

Oricum, este vorba de o POVARĂ! Pentru cel care suportă invidia.

Nici nu știu dacă nu cumva este o povară și pentru cel invidios. Chiar dacă acesta se bucură  după ce unul pătimește în urma unei invidii create.

Este o boală grea de dus. Chiar și pentru cel care o poartă.

O persoană invidioasă este bolnavă. 

Dacă toate celelalte păcate capitale numite de Biserica Creștină,  mândriadesfrânarealăcomiaiubirea de arginți, mânialenea nu fac neapărat rău unei persoane și este vorba de o trăire a fiecăruia,

INVIDIA/PIZMA

creează drame, suferințe care de multe ori nu se mai îndreaptă.

O femeie frumoasă a fost batjocorită din invidie.

O persoană bogată a pierdut o avere din cauza invidiei.

O persoană inteligentă a pierdut un concurs, un post, o relație din cauza invidiei.

Imediat după 1990 o adolescentă fericită ca are mobil, ajunsă în satul bunicilor a creat așa o mare invidie cu mobilul ei încât  a costat-o viața!

Chiar în diverse familii, știu caz concret în care un neisprăvit al neamului era ajutat mereu și mereu de toate rudele. Iar un altul din același neam,  stăpân pe el care-și făcuse un drum în viață singur- singurel, fără nici un ajutor, la un moment dat pentru un salt binefăcător,  a cerut ajutor în neam. Nimeni nu l-a ajutat și a pierdut imens.

De ce nu a fost ajutat de neam?

DE CE? De, Invidie!

Aaaa … până acum nu ne-a cerut ajutorul, să se descurce și de acum în colo…

Unul s-a îmbolnăvit, efectiv pentru că la o petrecere un neica-nimeni a adus un vin care a fost apreciat de toți prietenii… în dauna vinului adus de el…

Știu de un antrenor  de fotabll care l-a invidiat crunt – toată viața pe un coleg de-al lui deși și el avea destule reușite, dar nu de talie internațională precum colegul lui și prieten odinioară…

Și iată câteva exemple din literatură, povești sau opere ale unor mari scriitori care vorbesc despre INVIDIE.

– Romeo și Julieta, cel mai cunoscut caz unde invidia a ajuns la crumă! Chiar dacă pe lângă ei erau și prieteni adevărați.

Această iubire pură  cum nu se mai văzuse nu trebuia să existe!

Era de nesuportat pentru unii. Distrugerea unei astfel de iubiri i-a făcut fericiți pe unii.

– Rivalul lui Cristofor  Columb a făcut atac de apoplexie soldat cu moartea, atunci când a constatat că marele Cristofor Columb era întotdeauna cu un pas înaintea lui. Ei, dacă toți invidioșii ar crăpa așa, ar fi bine!

– Cel mai bun exemplu pentru Români este balada “Miorita” unde invidia  este predominantă. Din invidie Ciobanul ungurean si cel vrancean  îl ucid pe  ciobanul moldovean fiindcă acesta este mai “ortoman” și are “oi mai multe, mândre și cornute, cai învățați si câini mai bărbați”.

 – În romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, invidia i-a făcut pe  Nechifor Lipan, Ilie Cutui si Calistrat Bogza să facă o crimă.

– “Othello” – Shakespeare își omoară iubita pentru că a ascultat de invidiosul Iago.

 – Tot din invidie, Edmond Dantes – romanul “Contele de Monte Cristo” de Al.Dumas-tatal, este pedepsit pe nedrept…

 – Sunt invidii la  elevi  sau studenti pentru colegii lor mai merituoși.

 – Colegii de muncă, prin invidie îi discrediteză pe cei mai dotați în fața șefilor

Invidia oricât de mică ar fi, tot dăunătoare este.

Am citit ceva foarte edificator despre INVIDIE.

Redau textul cu ghilimelele de rigoare, doar anumite sublinieri îmi aparțin:

Pentru a cerceta ce provoacă aceste sentimente de ,,bucurie la răul altuia” profesorul Richard H. Smith, profesor de psihologie la Universitatea din Kentucky a invitat două grupuri de studenți să evalueze o așa-zisă ședință video de antrenament despre intrarea la școala de medicină.

UNUI GRUP  i s-a arătat un film în care actorul interpreta rolul unui student la școala de medicină care avea un BMW, o prietenă drăguță și o familie bogată și care se lăuda că este capabil să ia note de A studiind foarte puțin.

CELUILALT GRUP  i s-a arătat un tânăr cu mijloace modeste, fără prietenă sau mașină, care studia din greu, obținând doar note de B.

CHESTIONARELE, deloc surprinzător, au indicat că studenții au resimțit nivele mai înalte de invidie față de primul aspirant.

Profesorul Smith a arătat apoi subiecților un epilog care dezvăluia că niciun student nu a ajuns la școala de medicină în final; amândoi au fost arestați pentru furt de metamfetamină din laboratorul școlii.

UN AL DOILEA CHESTIONAR  a măsurat cum au primit vestea subiecții săi.

CĂDEREA  ASPIRANTULUI  BOGAT  ȘI  ATRĂGĂTOR  A  INSPIRAT MAI  MULTĂ  BUCURIE  DECÂT  CĂDEREA  CELUILALT”.

La Români INVIDIA  este ”tradusă” foarte sugestiv  prin proverbul  nostru “Sa moara si capra vecinului”

Am citit într-o statistică:

„Într-un articol din 1871 despre viciile românilor, George Barițiu (Bariț) numea invidia ”vițiul” nostru ”național”. Potrivit acestuia, vecinii noștri – bulgari, unguri – vedeau invidia ca fiind una dintre trăsăturile românilor, poate după deja faimoasa ospitalitate, prin care ne identificau și defineau.

Maghiarii își mustrau conaționalii invidioși prin apelativul ”valahule pizmăreț» sau spunându-le «ești mai pizmăreț decât un valah”.

Dar același George Barițiu ne mai consolează:

”Să te ferească Dumnezeu de invidia românească, de furia ungurească și de ura îndelungată a sasului”

Pentru ca Dumitru Lăcătușu, doctor în istorie să scrie:

„Ar fi o capcană să credem că manifestarea invidiei la români ar fi ceva cu totul deosebit – în sens negativ – față de alte societăți. … Principalele motive de invidie la români sunt aceleași ca aiurea…”

Jurnal

Despre SINCERITATE – de ”amorul artei”

Gânduri despre SINCERITATE… pentru că, nu-i așa, ”Anumite gânduri sunt rugăciuni” – Victor Hugo

PREAMBUL la SINCERITATE

NU aș fi vrut să scriu eu ceva cu referire la unele vorbe de duh ale unor oameni valoroși sau mai puțin valoroși, știind bine  că nu agreez acest gen de ziceri / dictoane pline de înțelepciune. Și am spus-o de multe ori.

Prefer  să spun ce simt eu, cu cuvintele mele.

Apoi, să recunoaștem că găsim deseori  niște  cuvinte care ne merg la inimă din partea  unora care în viața lor  nu au fost câtuși de puțin așa cum  o spun.

Concret, am văzut o maximă teribilă despre zgârcenie, a unui mare actor. El, însă, era știut că în viața lui nu a dat un dolar unui homeless – se înțelege ca este vorba de un actor american. Și atunci DE CE să-l citez eu pe ăsta? Îi apreciez viața artistică si atât!

Mai este și un mare scriitor care a scris minunat  povestiri despre copii și cu copii. Copii nevoiași, cu probleme și mari suferințe, dar se știe despre scriitor că și-a părăsit familia și pe copiii lui, destul de mulți, nepăsându-i de viața progeniturilor lui.

Copiii lui au suferit exact  ca personajele-copii din scrierile tatălui… păi, cum să cred în vorbele înțelepte ale acestuia?  A scris, doar pentru bani, fără pic de simțământ.

Îi apreciez  scrierile, dar în vorbele lui înțelepte, nu cred și atunci de ce să-l citez?

NU aș fi vrut să scriu chiar eu despre așa ceva, dar mi se pare nefiresc  comportamentul  unora de extaziere în fața unor cuvinte  extrem de frumoase,  pline de înțelepciune, iar persoanele respective, cunoscându-le destul de bine,  acționează în viața lor exact  invers, dar cu convingerea că sunt  exact  ca în dictonul expus. Dacă s-ar rezuma, numai, la a cita, ar fi bine. Te încântă ceva frumos și vrei să vadă și alții. Suficient!

Dar să comentezi si să te vezi pe tine în interiorul acelor dictoane, este deja megalomanie.

NU aș fi vrut să scriu eu ceva cu referire la unele  vorbe de duh ale unora pentru că îmi spun că  omul greșește și fără voia lui. Poate, degeaba citez eu niște vorbe de duh când chiar comportamentul meu pare altfel pentru unii. Mai bine rețin pentru mine ceea ce găsesc bun și caut să respect sau/și să fiu așa cum mi-a plăcut ce am citit…

Și atunci nu este mai bine să scriu doar ideile mele, plecând, poate, subconștient  chiar de la unele vorbe înțelepte,  de apreciat, fără a le cita? Iar  comportamentul meu să iasă în evidență din chiar cuvintele mele în care cred și să mă comport ca atare? Sau să mă analizez și să îmi văd mai corect comportamnetul meu pe care unii îl văd altfel?

Așa că, după acest Preambul cam lung, așa, numai de ”amorul artei” cum se spune, am ales să scriu câte ceva despre SINCERITATE.

Mai ales că se spune ca Facebook a rămas apanajul bătrânilor… ca și cum a fi bătrân este o rușine… Este o binefacere! O oportunitate pe care unii nu o au și este mare păcat!

Iată ce spun doi poeți/scriitori despre amorul artei:

” O-ntind grifonii ce-o susțin.
E  ARTA  pură, fără fraze,
E cerul tot de soare plin.” – Alexandru Macedonski

ȘI:

”Giovanni se oploșise pe lânga casa Marinei mai întâi așa, de AMORUL ARTEI, de dragul unui nou experiment” – Nichita Danilov

Despre SINCERITATE – de ”amorul artei”

”Sinceritatea este, probabil, cea mai apreciată trăsătură umană”.

”SINCERITATEA este dovada supremă a unei PRIETENII  adevărate” (iar ”un adevărat prieten este cea mai mare dintre toate avuțiile” –  La Rochefoucauld)

Oare sinceritatea este înnăscută sau se educă?

Conform DEX, sinceritatea este „lipsă de prefăcătorie sau de viclenie”.

Unii confundă  Sinceritatea cu mojicia sau cu o lipsă de politețe.

Sigur, însă, PRIETENII, ei, numai ei, PRIETENII văd adevărtul sens al Sincerității care li se transmite.

Dacă îi spui unei prietene că este frumoasă când ea nu este, nu ești sincer.

Dar, dacă îi spui unei prietene că greșește și îi și exemplifici, ești SINCER!

A fi sincer nu înseamnă că nu îi ascunzi nimic unui prieten?

SINCERITATEA  ta  ar trebui să fie primită de prietenul tău dacă îți este prieten!

Ești sincer  dacă spui numai ceea ce vrea să audă prietenul tău de la tine?

NU!

ATUNCI  NU  ESTE  VORBA  DESPRE  O  PRIETENIE  ADEVĂRATĂ!

A fi sincer cu prietenul tău nu înseamnă că este exact cum ne spune Credința, o îndatorire, o adevărată dragoste pentru cel de lângă tine?

Mai ales dacă ne amintim de ce spunea  Victor Hugo: ”Anumite gânduri sunt rugăciuni” – ptiu! Iar, citat.

Mai nou, chiar psihologii ne spun că Sinceritatea este un act de comunicare, de transmitere a unui mesaj pentru un prieten… Și psihologii subliniază că așa va fi numai  dacă transmiți mesajul tău unui adevărat prieten.

Ce te faci dacă prietenul nu înțelege franchețea ta? … poți spune că nu-ți este prieten adevărat? Da, Da… poți spune exact așa și nu greșești!

 ”Într-o lume falsă rătăcim,

Mințindu-ne că știm să iubim.

Spune-mi, unde ești, sinceritate?

E greu, dar, sper că te voi regăsi.

Mă-ntreb în fiecare zi: „- Oare, unde ești, sinceritate?”

Aud că mă iubești,

 Aud că mă urăști.

Mai bine-ajută-mă, Să plec,

 În lumea, în lumea-aceea care-i a mea.

Sper că-ntr-o zi vei afla Că poate fi Și a ta.

Oare, unde ești, sinceritate?”

Laurențiu Cazan – SINCERITATE

Vietnam

1 FEBRUARIE 2022 – ANUL NOU VIETNAMEZ

La Mulți Ani  de TẾT – Anul Nou Vietnamez

Chúc Mừng Năm Mới

Imagine din Internet

Din 1 Februarie 2022 pentru Vietnamezi începe Anul Tigrului de apă care se va încheia în 21 Ianuarie 2023 când va începe Anul Iepurelui.

Pe 31 Ianuarie 2022,  Vietnamezii se despart de Anul Bivolului.Toate datele Anului  Nou Vietnamez  sunt identice ca ale Anului Nou Chinezesc. Anul Nou Chinezesc se sărbătorește în afara de China, Hong Kong, Taiwan și în Vietnam, Singapore, Indonezia, Malaezia.

Sărbătoarea Anului Nou la Vietnamezi este conform  unui calendar care ţine seama de ciclurile Lunii. Anul Nou Vietnamez nu are o dată fixă. Data  anului  vietnamez se fixează la a doua Lună nouă după solstiţiul de iarnă. Sigur va fi într-o zi de după 20 ianuarie, în fiecare an altă zi, până în 20 februarie – cel târziu.  

Zodiacul chinezesc /vietnamez  are  tot 12 zodii reprezentative, dar diferite  de astrologia cunoscută de noi. Adică,  semnele zodiacale NU se stabilesc după luna de naștere, ci după ANUL nașterii. Fiecare semn zodiacal este influențat de unul din cele cinci elemente: Apă, Foc, Lemn, Metal, Pământ.

Toate țările din Asia dau o importanță deosebită Noului An specific lor.

Chiar dacă Vietnamezii  sărbătoresc și noul an calendaristic, o țin într-o sărbătoare de pe la mijlocul lunii decembrie, totuși Anul Nou Vietnamez este sărbătoarea lor de suflet.

Repet, chiar dacă ei respecă și tradiția tuturor popoarelor,  sărbătorind  Crăciunul și Revelionul absolut la fel ca peste tot în lume: cu brazi, cu cadouri de Moș Crăciun, cu multe abțibilduri cu semnificația Crăciunului sau a Anului Nou, statuete cu Moș Crăciun, crăciunițe-flori,  flori cu crăciunițe în ghiveci. Peste tot se vestește  sosirea Noului An. Tot, absolut tot, doar zăpadă le mai trebuie dar și pe asta o aranjează cu simulări de fulgi de nea sau cu brazii de plastic albiți complet de… atâta zăpadă… Dovadă câteva fotografii din anii trecuți când nu era pandemie, oamenii erau pe străzi, nu se fereau de aglomerații, TOTUL era atât de frumos.

Ultimul Revelion,  prin noaptea de 31 decembrie 2021 a fost trist. Oamenii au stat în case, au fost sfătuiți să evite aglomerațiile… Fiecare  a (cam) sărbătorit acasă și s-a simțit Anu Nou mai mult simbolic, prin plimbări, înainte sau după 31 decembrie, cu Speranța de mai bine pentru Revelionul următor. Doar două imagini liniștitoare din oraș, dar și cu bradul nostru – asta ca să simțim Nou An ca la noi acasă.

Țara este pregătită  acum de marea sărbătoare a Anului Nou Vietnamez.

Cu fiecare an nou, oamenii speră, își fac calcule. Așa că și anul Tigrului de Apă este si el un an cu bune și rele. Noul An ni se prezintă cu lucruri  îndrăznețe, dar și cu mari neînțelegeri. Se spune că ar putea fi un an greu din punct de vedere diplomatic. Iar fiecare zodie va fi influențată înut-un anumit fel de Anul Tigrului. Așa că unii trebuie să se aștepte la necazuri și certuri, alții trebuie să fie mai diplomați că dacă nu… … Pentru unii sănătatea va fi cam șubredă, dar tratând-o le va fi bine…hahaha

Eu nu cred în zodii, de nici un fel. Mă amuz, citind și cred că cei care le studiază/ propagă sunt buni, foarte buni! Dacă la o așa limbariță sunt și crezuți, chiar sunt de admirat… de la an la an, o inventică de lăudat… Ferice de ei și nu aceeași fericire ar trebui să o aibă cei care își citesc horoscopul, indiferent că este cel european sau cel chinezesc.

Ceea ce îmi place la  Vietnamezi odată cu Noul lor An sunt FLORILE care abundă în toate orașele, parcurile, da, da, chiar și parcurile sunt mai pline de flori, aranjament deosebite, apoi sunt OBICEIURILE păstrate de dintotdeauna.

Oamenii își fac curățenie în casă pentru îndepărtarea relelor din anul care pleacă. Casele se umplu de flori în special crizanteme galbene si roșii care înseamnă pentru ei bunăstare și aducătoare de noroc. Pomișorii – portocali în special, sunt în mai toate casele! Chiar și cei mai săraci cumpără un portocal pentru anul nou sau un vas cu crizanteme. Fotografiile mele o vor dovedi.

Copacii de an nou nu trebuie să lipsească din casele oamenilor, copaci mai mari sau mai mici, cu mai multe fructe și flori sau mai rare și aici, la fiecare, după posibilități.  Ești încântat la vederea atâtor flori, pe străzi, pe trotuare și de vânzare și ca ornament.   Am văzut grădini întregi cu flori multicolore. Flori, multe flori, atât de viu colorate că nu știi pe care să le alegi – în cazul cumpărării lor. Toată lumea cumpără flori cu snopul, cu brațul, se transportă pe motociclete, chiar și cu duba.

Am mai scris despre Anul Nou Vietnamez, cu cele trei perioade importante  pe care le trăiesc Vietnamezii, cu fiecare An Nou:  Perioada de dinaintea datei anului nou(1) – Perioada sărbătoririi efective a Noul An (2) – Perioada cu întâlnirile din familii, cu un  anumit ritual al întâlnirilor din familii (3)

  1. Perioada de dinaintea datei anului nou,

cu  furia cumpărăturilor,  acel iureș de nedescris în care trăiesc oamenii pregătindu-și acest mare eveniment din viața lor. Se aranjează altarele  din propriile case, din pagodele cu ritualurile lor specifice. Morții trebuie să fie alături de cei vii. La altare se aduc fructe, flori, băuturi de tot felul, apă, sucuri, alcool, lumânări, cam tot ce înseamnă necesarul pentru un om în viață, acum, trebuie să aibă și morții. Îmi place  că nu-și uită morții  în aceste clipe de mare sărbătoare.

Se fac pregătiri specifice pentru masa de Anul Nou Vietnamez, cu mâncăruri vietnameze. Din care nu poate lipsi Bánh chưng – pronunție aproximativă Bain Cîn(g). Englezii o numesc prăjitură = cake, dar nu este de loc dulce așa că denumirea de cake nu i se potrivește. Nu există nici o bună traducere pentru acest fel de mâncare. Trebuie să îi spui exact așa cum o numesc vietnamezii Bánh chưng – Bain Cîn(g). Forma ei pătrată, exterioară ar reprezenta Pământul și este făcută dintr-un orez special, nu orice fel de orez, iar interiorul-mijlocul,  rotund  ar fi Cerul și conține  carne de porc, grăsime și fasole verde. În imagine: toba vietnameza și Bánh chưng prajită


”Bradul” vietnamez este reprezentat acum prin copăceii specifici, un portocal și un copac cu flori de primăvară. Copacul primăvăratic trebuie să fie un copac luminos, cu flori deschise la culoare, alb, roz, bleu, ceva vesel care să-ți inspire bună dispoziție, optimism, fericire.

  • Perioada sărbătoririi efective a Noul An.

În 31 Ianuarie 2022 – de fapt 31 decembrie 2021 – pentru Vietnamezi – este petrecerea Revelionului care, în general, se petrece în familie, cu program TV tradițional.

Femeile își poartă portul național – AO  DAI – costumul cu două piese (se spune că la origine, marcând o eleganță deosebită ar fi ca acest costum să aibă trei piese, dar s-a pierdut această idee, se poartă costumația numai cu două piese – pantalon peste care este un fel de tunică lungă cu fantă și în partea stângă și în partea dreaptă. Uneori această fantă este cu 2-3 centimetri deasupra taliei pantalonului apărând ca un mic triunghi numit ”triungiul emoției”

O mare majoritate întâmpină noul an pe străzi chiar și numai pentru câteva minute pentru a vedea artificiile. Artificiile pe lângă frumusețe și bucuria copiilor, spun vietnamezii, că ar alunga ghinioanele. Petardele au fost interzise mai de mult din cauza unor accidente. Statul organizează an de an locuri speciale unde cam timp de 15 minute se lansează artificii.

NU știu cum va fi anul acesta din cauza virusului. Statul are ideea că prin evitarea aglomerațiilor si respectarea anumitor restricții a făcut ca numărul de cazuri să fie clar în scădere. De la mii de cazuri pe zi, acum, daca sunt vreo sută… Eu le respect deciziile și apreciez că toată lumea ascultă.

Nu știu dacă anul acesta aș putea cumpăra, în cazul existenței pe străzi a vânzătorilor ambulanți a  pachețelelor  de sare și cutia de chibrituri aducătoare de trăinicie pentru o familie – sarea, dar și chibriturile care nu pot lipsi dintr-o casă. Acesta este unul dintre obiceiurile de an nou – printre multe alte obiceiuri și superstiții.

Încă o superstiție de care mulți țin cont este să se ardă bani, desigur falși, de regulă sunt dolari, teancuri de bani se ard în noaptea de anul nou dar și în zilele următoare. Aceasta ar însemna, de asemenea, că le va fi un an cu Noroc și Bunăstare. Banii se ard de mai multe ori în an, și în diverse alte ocazii.

În noaptea de Revelion se dau cadouri, de regulă cei mai în vârstă oferă celor mai tineri, copii, nepoți, plicuri cu felicitări, dar și cu bani. Și aici după posibilități, de la familie la familie, de la câțiva dongi – VND, moneda vietnameză și până la 100 USD sau mai mult.

Tot o tradiție pentru a le merge bine tot anul, este bine ca prima persoană care trece pragul casei să fie un bărbat, o persoană sănătoasă, cu reușite în viață și căruia i se prevede în continuare o viața prosperă.

  • A treia perioadă se referă la întâlnirile din familii.

După  revelionul vietnamez, chiar de a doua zi, dar și în următoarele zile este un  ritual al întâlnirilor din familii.

Este ceea ce mie îmi place cel  mai mult la Anul Nou Vietnamez.

Este bucuria întâlnirilor dintre frați, dintre părinți și copii, dintre bunici și nepoți, dintre verișori, unchi, mătuși, ș.a. m.d.  Așa se și explică de ce de fiecare an vietnamez, toți vietnamezii de pe glob se întorc în Vietnam.

Sau cei din Saigon merg in Hanoi, cei de la țară vin la rudele de la oraș sau cei din orașe ajung obligatoriu la țară, spre locurile natale. Adică, Noul An Vietnamez este și anul bucuriei, al prieteniei, al împăcărilor, al Familiei, al IUBIRII.  Familia este totul. Toți se grăbesc să ajungă de anul nou la ei acasă, în locurile natale, printre cei dragi. Sunt respectați foarte mult bătrânii, parinții, bunicii. Iar aceștia sunt bucuroși de copiii și nepoții lor.  Mie mi se pare că în Vietnam este un respect deosebit pentru bătrâni fără o explicație clară, nu este o impunere, pur și simplu, orice persoană  în vârstă trebuie respectată.  Ideea că bătrânii trebuie respectați  începe  de la o vârstă fragedă, chiar de la salut, cei mai tineri trebie să-i salute pe cei mai în vărstă. Li se insuflă respectul pentru cei mai în vârstă și observ că  se continuă… Este aplicat un anume mod de adresare: într-un anumit mod se adresează unul de 5 ani celui de 10-15 ani, într-un anumit mod se adresează unul de 40 de ani unuia de 20 de ani și total respectuos se adresează unul de 20 sau 30 de ani unei persoane de 50 de ani sau care are peste 50 ani. Mi se pare o chestiune care se învață, repet, din copilărie și le vine  firesc, fără a le fi greu respectul. Cred că este lăudabil.

Prin întâlnirile acestea în special între neamuri, se uită necazurile, supărările, intrigile, înverșunările și tot ce a fost rău între oameni și mai ales între rude, în anul care a trecut. Deși sunt foarte puțini creștini, există și la Vietnamezi prin aceste întâlniri o atitudine foarte omenească,  dar, poate, chiar fără să-și dea seama, foarte creștinească, punând și ei deasuprea a tot, IUBIREA –  cuvântul propăvăduit de Iisus!  

Chiar discutam cu o prietenă că și la noi, la sate mai ales, dar și la oraș, chiar dacă mai puțin, dar  peste tot  exista, repet EXISTA  obiceiul ca rudele să se întâlnească, cam după Crăciun, până la Anul Nou si după… Copil fiind și eu îmi amintesc, de pe la 13-14 ani, cum părinții mei aveau zile cînd mergeau în vizită la anumite rude, iar altele veneau la noi. An de an se întâmpla asta… Erau niște obiceiuri moștenite, tocmai pentru a nu se uita, a se transmite urmașilor ideea de Familie, de Neam. Tradițiile acestea erau puternice și făceau ca ideea de neam, de statornicie, de iubire să nu se piardă.  Mi se pare că acum nu mai există NIMIC la Români. S-a pierdut tot! Nici nu știi dacă mai ai neamuri, dacă mai trăiește unchiul… sau verișoara… sau mătușa…

Poate gândurile mele de acum sunt și pentru că am ajuns la o vârstă  sau și fiindcă ultimii ani mi-au fost foarte grei, fiind foarte singură… dar văd o dispariție a tot ce a fost bun, sănătos la poporul meu. Mi-ar părea bine să greșesc.

Legat de acest lucru îmi amintesc cum o colegă mai tânără mi-a povestit că un unchi de-al ei la vreo 80 de ani simțind singurătatea și pentru că cei din generația lui se cam duseseră… a hotărât să-și vadă nepoții sau rudele mai tinere și le-a trimis scrisori tuturor (NU, sms, NU, emailuri),  erau vreo 12 persoane, împrâștiate prin toată țara… acordându-le timp să răspundă și să vină la întâlnirea de la el de acasă. A fost un eveniment deosebit al tinerei mele colege. I s-a părut genială ideea unchiului. Întâlnirea a fost deosebită. Unchiul a fost încântat că au răspuns toți și s-au intâlnit.  Au fost niște cadouri pentru fiecare nepot și probabil lacrimi de fericire. NU am cuvinte să caracterizez /calific ideea unchiului, iar nepoții care au răspuns invitației si lor li s-a părut ceva extraordinar.

Seamănă puțin povestirea aceasta cu întâlnirile din familiile vietnameze de fiecare dată la Noul An Vietnamez?!

Vreau să subliniez, cu aprecieri la superlativ pregătirea Anului Nou Vietnamez care începe cu împodobirea cu zeci de flori care mai de care mai nunațate, a orașelor din Vietnam.

Sărbătorile de iarnă, începând cu Crăciunul și Anul Nou calendaristic, încheiat cu Anul Nou specific locului încep cu FLORILE pe care nu mă satur să le fotografiez, apoi cadourile care trebuie să existe, pregătire meselor de sărbătoate.

Dar FLORILE fac totul. Parcă este în împărăția florilor!

Se aduc flori din zone unde se cultivă flori special pentru sărbătoare de Anul Nou.

Sunt piețe special amenajate cu vânzărea florilor.

Sunt trotuare împânzite cu flori prin unele zone mai populate.

Minunat!

O notă de tristețe în acest an pentru că oamenii poartă masca în permanență pentru că nu mai cântă muzica prin acetse piețe, nu mai este ambianța din anii trecuți. Oamenii cumpără, se mai negociază, fiecare trebuie sa plece cu flori sau cu pomii de portocal, mai mici sau mai mari – după posibilități – totul se petrece rapid, nu este momentul de tăifăsuit, de glumit, nici locuri amenjate pentru o cafea sau un ceai cum se obișnuia să fie prin aceste piețe nu mai există.

Toată lumea speră ca anul viitor sa fie altfel.

Flori la intrarea în case, la altarele din locuințe sau instituții, flori în casele, în curțile oamenilor.  Flori multe, în special crizanteme – mai ales cele galbene sau roșii. Culoarea galben aurie a florii simbolizează rădăcinile nobile ale vietnamezilor, culoarea roșie este aducătoare de Noroc. Dar sunt la fel de iubite și floarea-soarelui în ghivece, flori de cocos, margarete, flori de caisă, gălbenele, orhidee și multe altele ale căror denumiri  nu le cunosc încă.

Sărbătoarea și petrecerile țin cam 15 zile. Totul este legată de Calendarul specific care stabilește data anului nou, atât timp cât durează un ciclu lunar, de la Luna nouă la Luna plină.

Subliniez  două chestiuni care mi se par deosebite:

 – Sărbătorirea Anului Nou Vietnamez 2022, cuminte, fără mare fast, ținându-se cont de dușmanul nostru comun, pentru întreaga omenirie a secolului 21  – Virusul COVID sau indiferent ce denumire va mai primi –

Parcă și-ar spune: este Nou An, trebuie sa sărbătorim, mai mult ca oricând vom sta în familie, să fie ca o perioadă de reculegere, de liniște, cu copiii și nepoții noștri. Aceasta pentru că virusul nu a dispărut, el există și am suferit destul din cauza lui prin morții noștri, prin lipsuri financiare… Trebuie să ne respectăm ca să reușim.

– În fiecare An Nou Vietnamez, oamenii au liber (cam) două săptămâni! Depinde si în ce zi a săptămânii cade anul nou. Se consideră cea mai mare sărbătoare a lor si are dreptul poporul la aceste libere pe care le merită după un an de muncă – NU există liber de Crăciun, iar de Anul Nou calendaristic dacă este liberă o singură zi, însă mai toți Vietnamezii lucrează. Altfel, se implică, sărbătoresc în totul cum am scris, dar Statul nu dă liber decât o singură zi de 1 Ianuarie.

Dar pentru Anul Nou Vietnamez statul acordă cam două săptămâni libere. Anul acesta ar fi la fel, o sărbătoare de două săptămâni, dar pentru că din cauza Covid-ului au pierdut mult la toate nivelurile, foarte mulți, mai ales cei din Comerț încep munca după o săptămână.

Repet ceea ce am mai spus de mlte ori că sărbătorile de An Nou fără zăpadă și puțin frig parcă nu sunt sărbători.

Nu îi înțeleg de loc cum pot unii, cei cu bani mulți mai ales să își fac revelionul prin alte țări și în special prin țări calde. Și Români au venit în anii trecuți să petreacă Revelionul în Saigon.

Sigur ca aici ne încântă tradițiile poporului, florile deosebite și atât de multe care împodobesc orașele, dar este altceva.

Am descoperit aici pentru prima oară de când vin în Vietnam zambilele noastre. Firave, delicate, cu mirosul lor atât de puternic și foarte, foarte scumpe – 75.000 VND – un singur fir. Asta înseamnă aproximativ 3,30 USD. Lângă ele și câteva lalele încă neînflorite. Lalelele sunt iubite și aici, dar zambilele în bulbi le văd pentru prima oară. În satul Fancez  de pe dealurile Ba Na, lalelele umpleau hectare întregi… am scris în trecut

Melodiile Tetului, interpretări diferite, la fel de frumoase și semnificative: https://www.youtube.com/watch?v=UU5i_kuhbb0

https://www.youtube.com/watch?v=K0OeMHLGHCY

”TẾT LÀ TẾT”, simplu: ”Anul nou e Anul nou!”