Cultură

De ce minți domnule, Dan Tomozei? – titlu sugerat

https://www.cristoiublog.ro/drept-la-replica-vali-constantinescu-lupeanu/?fbclid=IwAR3CXeTjbJUnxabXNEsK3LRwnXStKebuoWOkpMvD7KiWsM7v06FiuxLabp0

De ce minți domnule Dan Tomozei? – titlu sugerat de un comentator în urma interviului acordat de Dan Tomozei lui Ion Cristoiu

Reiau si aici textul publicat pe blogul jurnalistului Ion Cristoiu.

Am aflat lucuri interesante din acest interviu și ni s-a adus aminte – pentru că era nevoie – de cât suntem de iubiți de către chinezi noi, Românii și România, dragostea pe care ne-o poartă chiar de statul chinez, iar noi, România, Românii nu prea îi băgăm în seamă.

Eu citesc cu regularitate tot ce scrie reprezentantul României la Radio China  International.

De multe ori am retransmis din știrile date de  Dan Tomozei atât prin mesaje directe cunoștințelor mele, dar chiar l-am mentionat de câteva ori și  pe pagina mea de Facebook: https://www.facebook.com/vali.constantinescu.169

sau pe blogul personal: https://blogdeviata2018.wordpress.com/

De vreo două ori, însă  i-am arătat și nemulțumirea mea pentru că nu respectă întru totul adevărul.

Răspunsul Domniei sale pentru mine, în trecut ca și acum, de curând, după interviul cu dvs., dat unui comentator – Elena Lupeanu, te cutremură.

Vă dau citatul cu răspunsul curios al gazetarului Tomozei, răspuns care te face să mai pui și la îndoială ce ne transmite cu atâta aplomb.

Într-o limbă română întortocheată scrie dl. Tomozei:

Daniel Tomozei-Dimian Elena Lupeanu ”Pentru ca nu cer nimanui voie sa gandesc si sa analizez SINGUR”.

În urma ultimului interviu pe care ni l-ați transmis m-am întristat de câteva ori  în urma unor cuvinte incorecte și neadevărate ale domnului Tomozei.

Răspund pentru tot ceea ce scriu și vin cu exemple de netăgăduit

1. Incorectitudinea domnului Tomozei în legătură cu apariția traducerii cărții ”Pas cu pas” a președintelui României Klaus Johannis.

Au scris agențiile de presă românești și străine, a dat Comunicat și ICR.

Atenție, ICR – și nu, ICR – Beijing care nu avea căderea să o facă.

Iată câteva citate din presa on-line din anul 2016 în legătură cu traducerea cărții președintelui României.

În cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Beijing va fi lansată ediţia în limba chineză a cărţii Pas cu pas de Klaus Iohannis, apărută la editura Zhong Yi, Beijing, în traducerea prof. Dong XiXiao. Institutul Cultural Român nu a avut nicio contribuţie financiară sau de alt tip la acest proiect; iniţiativa traducerii şi a lansării în cadrul târgului de carte aparţin editorului chinez”Mediafax.

Aflăm că ”traducerea în limba chineză a acestei carti face obiectul unui contract comercial intre Curtea Veche Publishing si editura CTPH (China Translation & Publishing House) din Beijing (trad. conf. univ. dr. Dong Xixiao). Ca si in cazul celorlalte traduceri ale cartii in limbi straine, volumul a fost tradus la cererea editurilor straine”.

Grigore Arsene, patronul editurii Curtea Veche, unde a apărut cartea lui Klaus Iohannis  a confirmat pentru Gândul că negocierea traducerii în limba chineză s-a făcut direct între editurile din China şi România, la iniţiativa chinezilor.

 De asemenea: ”initiativa traducerii si a lansarii in cadrul salonului apartine editorului chinez, drepturile de autor fiind obtinute de la Editura Curtea Veche”…

Nicăieri nu este menționată legătura dintre ICR-Beijing, a directorului  Constantin Lupeanu si traducerea cărții ”Pas cu pas”.

Care este vina directorului ICR – Beijing?

Se vede foarte clar din toate comunicatele de dinaintea deschiderii Târgului de carte si din timpul manifestărilor că :

  • directorul ICR- Beijing, domnul Constantin Lupeanu nu a avut nici un amestec în traducerea cărții președintelui României.
  • dacă directorul ICR – Beijing a aflat de traducerea cărții președintelui României  ar fi putut directorul ICR – Beijing să spună  NU, nu traduceți aceasta carte pentru că nu vreau eu?!
  • dacă directorul ICR – Beijing ar fi vrut să fie tradusă în limba chineză cartea ”Pas cu pas”  ar fi putut directorul ICR – Beijing să hotărască acest lucru?! NU! Niciodată!
  • până la urma era vorba de președintele țării noastre, ales prin vot democratic, că ne place sau nu. Multor președinți de țări li se traduc cărțile în limbi străine, chiar în cadrul unor Târguri de carte. Această carte mai fusese tradusă în maghiară și în bulgară, de ce nu s-ar fi tradus și în chineză?
  • nicăieri nu se spune că se pregătea o traducere din Slavici. Aceasta i s-a comunicat doar gazetarului Dan Tomozei! Aceasta i-a și stricat si prietenia cu traducătorul chinez!
  • lansarea cărții traduse în chineză a fost programată în 25 august 2016, în a doua zi a Târgului de Carte cu participarea Ligiei Deca – consilier de stat în Departamentul Educație și cercetare, Mihaly Zoltan Nagy, vicepreședintele ICR – București, România, Irene Arsene, editor Curtea Veche, Wu Shangzi, adjunctul șefului Admin istrației Naționale pentru Presă, Edituri, Film, Radio și TV, LiYan, adjunctul CPG – China Publishing Group, Zhang Gaoliu, redactorul – șef al Editurii Zhongyi, Dong Xixiao, traducătorul cărții.

Toate acestea sunt anunțate în programul de evenimente aleTârgului de carte din anul 2016, precum toate celelalte evenimente din cadrul Târgului de carte. Dacă a fost așa sau nu, știe cu certitudine  NUMAI  dl. Tomozei. Dar, cine îl mai crede?

2. Incorectitudinea domnului Tomozei față de un mare om de cultură Român, Constantin Lupeanu, considerat de unii cel mai mare sinolog al României, scriitor, membru al Uniunii scriitorilor, diplomat de carieră, care începând cu anul 1966 a făcut cunoscută România în China, numele său fiind cunoscut în toate mediile culturale și diplomatice chinezești. Constantin Lupeanu a tradus peste 30 de cărți DIN limba chineză în limba română. Prin îndrumările lui Constantin Lupeanu s-au traduse din limba română ÎN limba chineză 28 de cărți din marii poeți și scriitori Români. Multe din cărțile prezentate de Dan Tomozei în acest interviu și traduse de chinezii care știu limba română sunt traduse și cu ajutorul, chiar sprijinul lui Constantin Lupeanu, penru acuratețea limbii române. Nu știe Dan Tomozei că domnul Constantin Lupeanu este  omul care a ÎNFIINȚAT Institutul Cultural Român din Beijing – China? Ceea ce a realizat C. Lupeanu în 4 ani de mandat ca director ICR – Beijing, NU a realizat nici un alt Institut Cultural Român, din alte țări în ZECI de ani și nu în 4 ani și cu o echipă de 3-4 persoane cât avea echipa ICR- Beijing împreună cu diectorul C. Lupeanu.

Maniera de a denigra un om precum Constantin Lupeanu  este absolut gratuită. A arunca cu noroi într- o așa personalitate din România, lăsând ochii în jos – minutele 1.23.09 … 1.23.37-1.23.53 din interviu, când Dan Tomozei nu a avut curajul să ne privească în ochi  la pronunțarea numelui  lui Constantin Lupeanu, aproape negăsindu-și cuvintele, foindu-se pe scaun, dar aruncând mizerabil:  ”… a vrut să lase și el ceva în urma lui …” 

Adică, atât a lăsat în urmă Constantin Lupeanu ca director al ICR – Beijing între Iulie 2015 – Septembrie 2019, doar traducerea Cărții președintului Johannis!

Rușine, domnule Tomozei pentru asemenea cuvinte

3. Incorectitudinea domnului Tomozei față de Constantin Lupeanu prin aruncarea altor mizerii in spațiul on-line, tot în urma acestui interviu.

De asemenea, într-o bolovănoasă limbă română… Se pare că atunci când nu spui adevărul nici limba nu te ajută: ”… De doamna Mira Lupeanu sigur ati auzit si la fel de sigur stiti cat a muncit pentru toate cu care se inconjoara CL. Sa ne oprim aici”.

Va fi in stare  Dan Tomozei să ne explice  vreodată aceste rânduri? Nu cred!

Decît doar dacă va minți în continuare…

Dincolo de mâhnirea pe care i-ar produce-o lui Constantin Lupeanu, aceste cuvinte, sunt sigură  că Mira Lupeanu, de acolo de unde ne privește acum îl va creiona în câteva cuvinte acide pe acest om – să-l numim om pe Dan Tomozei ? – care îi insultă soțul pe care ea l-a venerat și i-a fost un partener de viață atât de bun.

Poeta Mira Lupeanu a crescut pe cei doi copii Lupeanu, Claudia și Adrian, ocupația ei fiind pe lângă poezia de care era îndrăgostită,  ajutorul pe care l-a dat soțului Constantin Lupeanu la traducerile din limba chineză. Nu cumva credeți că traducerile le-a făcut Mira Lupeanu, iar soțul doar a semnat?

Ce logică perversă!

Să susțineți că tot ce a realizat Constantin Lupeanu se datorează altora?! (… pentru toate cu care se inconjoara CL…). Să-i băgați soția în mizeria gândirii dvs.!?

De ce-l urâți atât de mult pe Constantin Lupeanu? Absolventul de limbă chineză, șef de promoție în cadrul Universității București  este  Constantin Lupeanu! Mira, un om foarte citit, a trăit în China prin soțul ei, Constantin Lupeanu pe care l-a iubit și i-a apreciat și munca de traducător.

4. Incorectitudinea domnului Tomozei față de Constantin Lupeanu când vorbește despre sinologii României și-l trece pe unul din cei mai mari Sinologi Români, Constantin Lupeanu la… ȘI ALȚII

Singurul sinolog cunoscut de gazetarul Dan Tomozei fiind numai și numai domnul Viorel Isticioaia -Budura alături de o tânără profesoară de la Universitatea din București… De parcă numai aceștia ar fi sinologii din România…

Să fie foarte clar, am toată stima pentru realizările acestui diplomat și cunoscător al limbii chineze, Viorel Isticioaia-Budura, chiar și pentru tatăl acestuia Ioan Budura, dar Domniile lor își au locul alături de Constantin Lupeanu.

NU există rivalitate între titani. Aceasta este creată de oamenii  mici.

În nici un caz Constantin Lupeanu nu merită să fie trecut la … SI ALȚII…

Și NU este prima oară când gazetarul Tomozei  uită să-l menționeze pe Constantin Lupenau și îl trece la … și alții… printre sinologii României…

Dan Tomozei uită mereu numele sinologului Constantin Lupeanu chiar la o întâlnire  unde se omagia ”munca traducătorului și a sinologului român în cele 7 decenii” – ”BUCHINA – Un raft de literatură chineză pentru cititorii români”.

Și aici Constantin Lupeanu cu peste 30 cărți traduse din limba chineză în limba română este trecu la … ȘI ALȚII…

https://dantomozei.ro/2019/11/01/buchina-un-raft-de-literatura-chineza-pentru-cititorii-romani/

A nu aminti numele unui mare sinolog – Constantin Lupeanu într-un articol scris despre sinologii Români este o mare NE-dreptate. Atât!

Nu te poți numi gazetar de succes scriind preferețial

5. Incorectitudinea domnului Tomozei față de Constantin Lupeanu când amintește și se laudă cu acțiunile românești atât de apreciate și îndrăgite de chinezi, precum, colindele, jocuri populare, Ziua limbii române, Ziua Culturii Române, Eminescu, etc. ca și cum ar fi realizările lui Dan Tomozei.

Oare, cum au apărut toate acestea printre chinezi? Le-a adus pe tărâmuri chineze gazetarul Tomozei?  Le-a promovat, vreodată? A făcut Dan Tomozei vreo propunere în această direcție statului român sau ICR sau ICR – Beijing?

Nu! Niciodată!

Dan Tomozei a scris despre  aceste acțiuni care fac cinste României, de prcă i-ar aparține și nu amintește niciodată despre Constantin Lupeanu, omul care le-a adus în China, printre chinezi, le-a efectuat și le-a promovat înnodând  și întărind, astfel prietenia China-România în decursul a 53 de ani, începând cu anul 1966, anul intrării în diplomație  și până în septembrie 2019 când și-a încheiat mandatul de director la ICR- Beijing.

Intrați pe site ICR – Beijing și observați toate acțiunile NUMAI din timpul celor  4 ani de mandat cu director Constantin Lupeanu!

Toate aceste acțiuni poartă marca directorului ICR – Beijing, Constantin Lupeanu  cu mica sa echipă. Sunt realizări de nota 10, apreciate de toți oamenii de bună credință. Sunt acțiuni apreciate de Chinezi ca și de Români în egală măsură. De oamenii adevărați!

Trebuie să citiți rândurile  vicepreşedintelui  ICR  Mirel Taloș care menționează corect cultivarea relațiilor dintre România şi China precum și cele  50 de evenimente realizate de ICR – Beijing într-un singur an!

”În plan cultural, anul trecut  (Notă Vali Constantinescu: iulie 2015! – anul inființării ICR – Beijing de către Constantin Lupeanu până în august 2016 – Târgul de carte)  ICR Beijing a făcut în jur de 50 de evenimente culturale majore care au implicat instituţii partenere din China la cel mai înalt nivel. Anul acesta este special, pentru că este o oportunitate de a întări aceste colaborări prin participarea României ca ţară invitată la Târgul de Carte de la Beijing… … Vom participa la Beijing cu o delegaţie consistentă, de circa 40 de scriitori şi editori,

şi suntem siguri că în cele cinci zile ale târgului noi conexiuni culturale vor fi realizate. Unul dintre cele mai importante evenimente făcute de ICR anul trecut şi anul acesta este Expoziţia itinerantă ‘Corneliu Baba’ din China„.

Redau doar câteva din realizările ICR – Beijing sub conducerea lui Constantin Lupeanu- site ICR – Beijing, unele absolut originale!

– Înființarea evenimentului „Cinemateca română”- în anul 2015 care a continuat an de an, ICR Beijing promovând producțiile artistice românești.

– În data de 18 martie 2016, începând cu orele 18.00, la Institutul Cultural Român de la Beijing, s-a deschis primul curs de dansuri populare tradiționale românești. Cursurile, timp de o oră, în fiecare vineri, iar la finalul acestora, în data de 20 mai, participanții au prezentat un spectacol de dans popular autentic românesc la sediul institutului. Instructorul oficial de dans, Mihaela Stamate studentă la Universitatea de Știință și Tehnologie din Beijing, Facultatea Design Industrial. Ea are o bogată experiență în domeniu și promite performanțe deosebite. Au fost multe înscrieri, multe solicitări.

– În cadrul Tărgului de carte din august 2016,

ICR – Beijing a prezentat albumul Enescu: ”Muzicianul de geniu”

și

”Gramatica Limbii Române Contemporane – autor Dong Xixiao.

Prezentarea de carte românească a fost însoțită de recitaluri din partea lui Grigore Leșe și violonistul Andrei Mihail, precum și

Piesa de teatru ”Angajare de clovn” de Matei Vișniec, în prezentarea autorului.

– În data de 18 aprilie 2018, la Sala de Cinema a Academiei de Film din Beijing (Beijing Film Academy – BFA), a avut loc evenimentul de success organizat de Academia de Film din Beijing în parteneriat cu ICR Beijing. În cadrul evenimentului au fost vizionate filmele în regia lui Călin Peter Netzer „Medalia de onoare” (2009), la recomandarea academiei chineze și cel pus la dispoziție de către UNATC „Zăpada meilor” (1998). Masterclass-ul susținut de către regizorul român Călin Peter Netzer a avut loc după proiecția acestor filme.

– În perioada 29 iunie – 14 august 2018, la sediul ICR Beijing, a fost organizată Expoziția de fotografii „România: Evoluția” realizată de Agerpres, Sala de Expoziție. Expoziția a fost reluată în toamnă, în Beijing, Hangzhou și alte localități din China. Vernisajul expoziției a avut loc, în data de 29 iunie 2018, în Sala de Expoziție a Institutului Cultural Român de la Beijing, după care a fost proiectat documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” produs de Agerpres în Sala de Bibliotecă a institutului, care a devenit neîncăpătoare de zecile de participanți interesați de România.

– Târgul Internţional de Carte de la Beijing (BIBF) a debutat miercuri, 22 august 2018, cu lansarea traducerii în limba chineză a cărţii ”Istoria Românilor” de loan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române. Demersul pe lângă profesorul Ioan-Aurel Pop a început imediat după inaugurarea I.C.R. Beijing (2015) de către Constantin Lupeanu, și lucrarea a fost tradusă în limba chineză de cuplul de traducători cel mai îndrăgit și a apărut chiar în anul în care academicianul Ioan-Aurel Pop a fost ales la conducerea Academiei Române.

– Două cărți în ediții bilingve, poeziile lui Eminescu și poeziile lui Peter Sragher, din anul 2018 se înscriu într-un lanț poetic de marcă, constituit prin traducerile din acești ani ai funcționării în Beijing a Institutului Cultural Român: Lucian BlagaMarin SorescuNichita StănescuCarolina IlicaValeriu Butulescu (Aforisme și piesa de teatru Infinitul Brâncuși).

Iată, pe ani, aceste traduceri, în timpul celor 4 ani de directorat ai lui C. Lupeanu la  ICR – Beijing – China – Iulie 2015 – Septembrie 2019.

2015: Florin Lăzărescu, Amorțire, Editura Literatura Poporului;

2016: Valeriu ButulescuAforisme, Grupul Editorial Zhongyi; Lucian BlagaAforisme, Editura Orașul Florilor; Klaus IohannisPas cu pas, Grupul Editorial Zhongyi; Eugen UricaruVladia, Editura Orașul Florilor; Gabriel ChifuCartograful puterii, Editura Orașul Florilor; Poezie română contemporană, Editura Orașul Florilor; România Enciclopedică, Editura Academiei de Științe Sociale; Dong XixiaoGramatica limbii române contemporane, Editura Studii și Cercetări Lingvistice din Beijing și Grigore GiorgiuIstoria culturii române moderne, Editura Studii și Cercetări Lingvistice din Beijing.

2017: Marin SorescuVersuri, Editura Literaturii din Shanghai; Nichita StănescuVersuri, Editura Orașul Florilor; Mite KremnitzBasmele românilor, Editura Universității Normale din Guangxi; Marius StoicescuUrmătorii 7 ani, Editura Universitară China Renmin.

2018: Ioan Aurel PopIstoria românilor, Editura Universității China Renmin; Mihai EminescuPoezii, ediție română/chineză, Editura Studiului și Cercetării Limbilor Străine; Carolina IlicaPoezii, Editura Orașul Florilor; Peter SragherPoezii, Editura Universității China Renmin.

A fost, de asemenea, publicată o culegere de poezie românească din secolul XX: patruzeci și trei de poeți cu 259 de poezii alese.

I.C.R. Beijing a susținut și a încurajat participarea poeților la festivaluri de poezie, în ambele țări. În anul 2018 Marele premiu al Festivalului de poezie Li Bai și Du Fu a fost câștigat de Cassian Maria Spiridon, poet, membru al U.S.R., președintele Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din Iași. Festivitatea, însoțită de recitaluri ale laureaților, s-a ținut pe un stadion modern, cu deschidere către un lac, în centrul orașului, în prezența a trei mii de spectatori.

Pentru anul 2019,  ICR – Beijing a pregătit alte tipărituri:

lucrarea monumentală Arta românească modernă și contemporană semnată de Vasile Florea, un album Cucuteni, posibil un album Mircia Dumitrescu, etc.

Au concertat în China Gheorghe ZamfirNicolae VoiculețCornelia TihonRaluca Pătuleanu, etc. cu prilejul Centenarului Marii Uniri.

Constantin Lupeanu  a povestit că în primăvara anului 2018, domnul prodecan Gao Chunhua de la Universitatea de Muzică din orașul Xian a înființat o Academie Internațională de Nai. Domnia Sa este director, C. Lupeanu a fost numit  cu infinită grație chinezească, director onorific, iar doamna Raluca Pătuleanu, interpret, și domnul Ion Preda, manufacturier de nai, au primit titlul de consilieri. S-a spus că naiul este un instrument foarte iubit în China. De menționat că în Antichitate chinezii au inventat și ei acest instrument, l-au folosit o vreme, apoi – nu se știe de ce – l-au uitat (CL).

– Sub emblema Centenarul Marii Uniri, 1918–2018  ICR – Beijing a fost singurul institut care a prezentat o piesă românească dedicată actului Unirii, Prima zi a ultimei luni, scrisă de prof. univ. Ilie Cristescu, poet și dramaturg.

Alte activități ale ICR – Beijing în anul Marii Uniri:

Ziua culturii – poeți români ai centenarului Marii Uniri;

Mari români ai secolului XX; Corul Regal din București;

Muzica Centenarului – de la Ciprian Porumbescu la Anatol Mitcu;

Moștenirea Brâncovenilor;

Serialul de Conferințe despre România și Centenarul Marii Uniri, prezentate elevilor;

Cinemateca – un secol de cinema românesc;

Ia – element central al portului popular;

Expoziția Agerpres România – Evoluție și documentarul Marea Unire, România la o sută de ani;

Al treilea Festival al fotografiei românești în trei orașe din sudul Chinei.

Domnul Constantin Lupeanu nu are nevoie de laude, activitatea Domniei sale îl recomandă de la sine ca pe un valoros om de cultură din România.

Dacă nu ai mărinimia să recunoști valoarea unui Român de al tău, știind bine câte a făcut pentru țara lui, pentru relațiile de prietenie România – China, se vede clar cât de negru îți este sufletul, dar, măcar  nu spune nimic,  domnule!

Dan Tomozei  nu aminteste nici de Premiul național pentru excelență în cultură acordat lui Constantin Lupeanu în anul 2019

https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fwww.contemporanul.ro%2Farhiva-contemporanul%2Frevista-contemporanul-nr-11-noiembrie-2019.html%3Ffbclid%3DIwAR3v7bM_T2W0JcULHSY33d-MYZe-tUdtD_4f2R02Z8YfQ0hdxVdMG3zjVE8&h=AT2eo1U_Lbm7Eu5PvqRi1r88nNbXSnQd0PDwIrIURhMTaacDHYoCL7OZ1MyYLZjozj5KBV26OINhkFhxeuXmmwrQfJLq6IRbJESBs0JH67stVAJxmtmPFzhqNhboZbJvY5cd

CONTEMPORANUL

 Activitatea fostului director ICR – Beijing este cunoscută de oamenii de valoare din China, de foarte mulți chinezi care îi știu foarte bine numele și apreciază sincer tot ce lasă în urma lui scriitorul, diplomatul, omul de cultură, Constantin Lupeanu. El și-a făcut singur un nume, cu demnitate, numai prin munca proprie.

Când vorbești despre Cinste și Adevăr, iar în unele articole promovezi altceva nu mai ești credibil.

Închei, amintind  încă două lucruri deosebite legate de…  ce lasă în urma sa Constantin Lupeanu …

Acordarea premiului Special pentru Carte – cea mai prestigioasă distincție a Chinei din domeniu conferită în anul 2016  directorul Institutului Cultural Român de la Beijing, domnul Constantin Lupeanu.

Considerat a fi cel mai mare sinolog din România, Constantin Lupeanu spune: „Am tradus și publicat în România peste 30 de titluri din literatura antică, clasică, modernă și contemporană chineză.”

Această distincție se acordă unor sinologi și scriitori de renume din toată lumea.

În anul 2016  acest evenimenta avut loc cu o zi înaintea începerii Târgului Internațional de Carte de la Beijing (24-28 august 2016) și a fost precedat de un forum privind traducerile literare (22 august 2016).

– În centrul Beijing, în cel mai mare parc al capitalei chineze, Parcul Lumii,  acolo unde multe țări aduc ceva din specificul lor, Constantin Lupeanu împreună cu Mihail Rudeanu, în anul 1999, la împlinirea a 50 de ani de relaţii de prietenie dintre poporul român şi chinez, au reușit să fixeze aici, o troiţă de aproape trei metri, sculptată în lemn.

Câți Români vizitând Beijing au ajuns și aici? Mulți străini fotografiză troița românească, marcă a spiritualității româneşti, un liant din Parcul Lumii – China.

1- TROIȚA  Troița făcea parte dintr-un proiect mai mare, cu o replică în mărime naturală a Mănăstirii Prislop a lui Arsenie Boca. Se spune că oficialităţile din China au fost de acord cu propunerea de construire a unei replici a mănăstirii Prislop, în Beijing.

Din păcate, conducătorii României au pasat de la unul la altul acest proiect complet, rămânănd doar această troiță – marca Constantin Lupeanu – diplomat din cadrul Ambasadei României din acea vreme, din  Beijing – China.

Poate va ajuta la finalizarea proiectului gazetarul Dan Tomozei…  să rămână și după el ceva… nu doar articolele  trimise  de la Radio China Internațional.

Vali Constantinescu – Lupeanu

23 MAI 2020

PS.

DA, sunt sora lui Constantin Lupeanu. Dar tot ceea ce am scris nu are legătură cu relațiile de familie. Sunt adevăruri despre activitatea unui om deosebit cu care România se poate mândri. Sunt adevăruri pe care Românii  le pot constata singuri.

Imaginile prezentate la acest articol sunt de pe site- ICRn – Beijing si din ziare on-line

Mai jos câteva imagini din cărțile lui Constantin Lupeanu

Vietnam

12 Curiozități vietnameze – 12 Vietnamese Curiosities

„Este o iluzie că fotografiile se fac cu aparatele de fotografiat…

ele se fac cu ochiul, inima și mintea” – Henry Cartier-Bresson 

(Fotograf francez -22.08.1908- 03.08.2004)

 

12 Curiozități vietnameze

12 Vietnamese Curiosities

Am dorit întotdeauna ca fotografiile mele să surprindă situații neobișnuite, diverse manifestări, aspecte pitorești, curioase, bizare sau semnificative ale vieții cotidiene, oriunde m-aș afla.  Îmi place să fotografiez surprinzând  strada cu prezența directă sau indirectă a omului… … Sper să reușesc și numai puțin. Cititorii mei vor constata dacă așa este.

*

Vietnamul pe lângă multe lucruri minunate întâlnite, este imposibil să nu fii frapat și de unele lucruri ciudate, nemaiîntâlnite.

Iată numai 12 dintre curiozitățile – curioase vietnameze, așa cum îmi place mie să le denumesc.  Așa cred că apar ele pentru ochiul turistului.

Eu le numesc curiozități – unele poate ciudate, altele specifice acestei minunate țări.

Pe mine toate aceste  ”curiozități”, lucruri neobișnuite/necunoscute multora dintre noi mă fac să zâmbesc, dar mă și fascinează.

Iar, Vietnamezii se uită curioși la străinii care tot fotografiază firescul, normalitatea lor…

Este inedit în multe, legate de viața de zi cu zi, de arta culinară, de Mercedesurile care opresc la o supă  Phở (citeste ca și Fă din română)  la un colț de stradă pentru că acolo este cea mai bună supă… și nu la un restaurant de lux…

Iar bufetele culinare rivalizează cu cele din Occident, ba chiar le depășesc…

Nu-mi ies din minte nici piețele provizorii atât de vii la sfârșit de săptămână, care sunt ca un iarmaroc-unicat al locurilor…

9

Surprinzător și unicat este și ”Satul mătasei”, pepinierele de flori și copaci te copleșesc, muzeele Vietnamului sunt  ISTORIA poporului în imagini și date!

Golden Bridge – podul susținut pe palme uriașe deja a făcut înconjorul lumii.

Podul Dragonului din Da Nang care scoate flăcări stinse apoi de jeturi de apă constituie un spectacol rar care te uimește.

Sunt atât de multe,  frumoase, interesante  lucruri  că merită să fie descrise amănunțit și documentat.

Am ajuns să mă minunez până și de unele curiozități ale naturii întânite aici…

Străinii, fie turiști care au străbătut Vietnamul și de câteva ori, fie străini care locuiesc aici de ani întregi  nu trebuie să se mire de anumite lucruri ieșite din comun în Vietnam.

Aceasta pentru că este țara Vietnamezilor și toate acestea sunt ale LOR!

Eu scriu despre  unele bizarerii să le spunem, cu simpatie, unele mă distrează, altele mă înduioșează și toate la un loc îmi plac. De aceea doresc să le împărtășesc.

Situația prezentă prin care trece omenirea cu virusul Corona m-a făcut să încep cu ceva specific acestei perioade

1. Masca și Descălțatul

Masca.

Vietnamezii poartă masca. Masca este purtată tot timpul în Vietnam. Vară, toamnă, ploaie, frig sau cald masca este indispensabilă. Aceasta din cauza poluării.

Până la apariția virusului Corona nu exista o obligație în a purta masca.

NU erai obligat să o porți, dar erai îndemnat să o faci.

Realizai singur, însă, după ore mai multe în trafic  că ar fi bine să porți masca… Poluarea este foarte mare în Vitenam si mai cu seamă în Hanoi, Saigon, ca și în toate orașele mari.

La fel ca și descălțatul la ușă aproape obligatoriu când intrăm într-o casă, chiar într-un magazin.

Le-am asociat pe amândouă, acum, din cauza lui COVID-19 din primăvara anului 2020

Atât masca cât și descălțatul  se impun acum și în Europa și peste tot în lume.

Așadar pentru Vietnamezi purtatul măștii nu a fost o greutate sau un motiv de nesupunere. S-a înțeles imediat necesitatea.

Ei bine, când îi aud pe unii  întrebându-se cum să se poarte masca pe căldura din timpul sezonului de vară  din România mă întreb de unde atâta siguranță pe ei că  nu se poate?!

Vietnamezii poartă masca și la peste 40 de grade. Totul este pentru sănătatea lor. Masca este un accesoriu necesar. Sigur, câteodată o mai poți lăsa, dar toată lumea spune că se simte atunci cînd nu este folosită. Acum, de când cu COVID-19  a devenit obligație și nimeni nu a comentat. Poate și asta a constituit un factor major împotriva virusului ucigaș. Poate. Au mai fost și altele, am tot scris…

Oricum îmi amintesc cum o persoană dragă mie, vizitând Vietnam a rămas neplăcut impresionată de purtatul măștilor de către copii. I se părea nefiresc o mască pe chipul drăgălaș al unui copil…  Acum, masca a devenit peste tot în lume  aproape o obligație, pentru toți, chiar și pentru copiii noștri.

Îmi amintesc și de venirea fiului meu în România în anul 2017 și realizând gradul mare de poluare din București – un oraș cu un grad mare de poluare, o spun statisticile – a purtat de câteva ori masca. Era privit ironic, cu zâmbete superioare, își dădeau coate… Ce își spun aceștia, acum? Își amintesc de scenă?!

Descălțatul.

La prima mea vizită în Vietnam, am rămas contrariată, indignată, oripilată că trebuia să mă descalț la intrarea într-o casă particulară, dar și în unele instituții, chiar mari Companii  sau chiar în unele magazine de elită.

Îmi spuneam în gând că sunt țărani, înapoiați, lipsiți de civilizație. Cum să te recomanzi ca un shop deosebit,  cu marfă de calitate sau să intri într-o frizerie de lux  și să te descalți la ușă. Chiar dacă, câteodată ți se ofereau papuci.

Cunoștințele mele au tot încercat să  mă convingă de necesitatea descălțatului  într-o țară unde poluarea este atât  de mare, unde praful este atât de vizibil pe străzi.  Descălțatul  apăra sănătatea oricărei familii, chiar și pe mine. Degeaba… Pe moment nu am fost convinsă.

Forțată să locuiesc mai mult timp în Vietnam, încet, încet m-am convins singură de uitilitatea descălțatului.

Am observat că  trebuia să șterg praful zilnic pentru că  a doua zi era la fel de gros peste tot, trebuia să curăț gresia cu apă și dezinfectante de tot felul pentru un curățat eficient, iar a doua zi, chiar a doua zi, nu se cunoștea nimic, stratul de praf  se vedea cu ochiul liber, în special în lunile de vară…

Cum vreme frumoasă este cam din aprilie și până în decembrie am realizat că descălțatul si spălatul tălpilor pantofilor, sandalelor înseamnă reducerea prafului din locuință și de aici sănătatea… așa am aplicat și eu descălțatul. Dacă nu faci astfel vei avea în casă poluarea de pe stradă. Acum mi se pare atât de firesc și chiar nu este greu de loc.

Uneori, în zilele de vară și foarte căduroase, duci și îmbrăcămintea cu care ai umblat în oraș direct în mașina de spălat. Ceea ce au făcut și mulți europeni, acum, cu coronavirus.

Așa că respectarea indicațiilor pentru a te feri de corona virus le-a venit foarte ușor de respecat Vietnamezilor.

Descălțatul  este deja un reflex pentru oricine trăiește în Vietnam. Și dacă judeci nu este nici greu, dar sigur ajutător  sănătății noastre.

Constați cu stupoare că nici nu dispare încălțămintea din fața ușii, chiar dacă ești într-un bloc, hotel, companie, magazin, coafor, etc.

(am alăturat și bidoanele de apă care vin la comandă și dacă proprietarul nu este acasă, totul este lăsat în fața ușii și nimeni nu se ”sfințeste” la comanda ta…  la fel și cu înapoierea bidoanelor goale)

Acum cu blestematul COVID -19 și noi europenii   lăsăm pantofii de stradă la ușă, spălăm tălpile pantofilor înainte de a-i încălța din nou, ducem direct la mașina de spălat îmbrăcămintea purtată în oraș…

Am citit undeva, pe Internet că  descălțatul nu se referă doar la îndepărtarea  prafului, mizeriei de pe stradă.

Se spune că în Thailanda, ”capul este considerat cea mai venerată parte a corpului, spiritul trăind aici. Picioarele, pentru că sunt la capătul corpului sunt considerate ca fiind cele mai îndepărtate de spirit. Prin extensie, și pantofii”.

Nu știu dacă în Vietnam descălțatul are legătură cu filosofia asta, aș crede că este mai ales o obișnuință obligatorie pentru păstrarea sănătății și atât.

Mie mi se par Vietnamezii  mult mai practici decât filosofi, dar … Mă voi mai interesa  pe la cei mai în vârstă și revin dacă va fi cazul.

2.  Motociclete și Motocicliști

Mulțimea motocicletelor constituie primul șoc când vii în Vietnam. Motocicletele sunt ca o artilerie pe câmpul de luptă când o pornesc. Se circulă nebunește, se claxonează că ești asurzit, nu se ține cont de stopuri decât foarte rar și în marile intersecții, dar uneori nici acolo. Nu am crezut vreodată că singură voi putea să traversez o stradă. Și totuși, după câteva zile de mers pe jos am învățat să traversez, mai greu, mai ușor, dar reușesc.

Motocicletele te uimesc și prin încărcătura pe care o duc. 

Este vorba de  mers pe motocicletă cu 4-5-6 persoane,  cu copii cu tot. Nu știu cum nu le este frică. Se mai dau și amenzi, dar chiar amendații repetă, parcă nu le-ar păsa.

Deși casca este obligatorie, nu respectă  toți această lege, pe de o parte, iar pe de alta, ca o curiozitate este că nu li se cere cască copiilor care sunt pe motocicletă. Copiii sunt duși cu motociclata la școală, merg cu părinții în parcuri, la cumpărături fără a purta cască, ei fiind, evident în pericol. Nu înțeleg. Rar, foarte rar am zărit ca și copiii să poarte cască atunci când sunt pe motociclete.

Încărcătura de pe motociclete  este o adevărată… poezie. Nu pot să nu mă mir permanent…   Motocicletele sunt încărcate până la refuz. Când îmi spun că am văzut tot ce poate duce o motocicletă, atunci zăresc altceva și altceva… Se cară tot ce vrei. De la obiecte precum  scaune, mese, butoaie, capace, grinzi, lemne, valize, pachete diverse pană la oglinzi, geamuri dar și cofraje de ouă, vase de porțelan, flori, vase cu flori… … Ce spun eu?! Copaci întregi sunt transportați cu motocicletele.

M-a frapat și eleganța femeilor pe motocicletă. Unele sunt chiar cochete pe motocicletă. Dar despre Femeia Vitenameză am spus-o de multe ori, ea merită un capitol aparte pentru că este deosebită.

Femeia vietnameză ar trebui pusă pe un soclu la care să te uiți cu admirație, respect și să i te închini.

Ea este în toate. Femeile vietnameze sunt soții desăvârșite, mamele sunt nemaipomenite. Ea este puternică, are putere de sacrificiu mai mare decât a bărbaților, își plâng morții în tăcere, nu se vaită, ea suferă în tăcere, dar nu este umilă, putând fi și misterioasă, și frumoasă și vrednică.
Femeia vietnameză face la fel de bine și muncile bărbaților: conduce motocicleta, pe străzi cei mai mulți vânzători ambulanți sunt reprezentați de femei, la câmp, parcă, tot femeile sunt mai multe, vânzătoare în magazine tot femeile, sunt multe femei-medici.

 

3. Gunoaiele.

Spuneam mai de mult că sunt două lucruri care nu mi-au plăcut  în Vietnam, dar că este problema vietnamezilor, este țara lor.

 – Auncarea gunoaielor pe jos  ȘI  –  Folosirea ricșei= “cyclo”, în secolul 21.

Aruncarea gunoaielor oriunde te aflai, pe stradă, ține deja de trecut. Chestiune veche… NU erau coșuri de gunoi, iar după miezul nopții, străzile erau  invadate de măturătorii stradali care curățau tot și a doua zi dimineața toate străzile erau curate. Așa era obiceiul să se arunce totul pe jos pentru că se curăța totul pâna a doua zi. Aproape că a doua zi nu recunoșteai strada de cu seară

Acum vreo 7-8 ani nu am observat un coș de gunoi în Vietnam, iar orice se arunca pe jos : hârtii, țigări, obiecte din plastic, fructe, tot ce vrea să fie gunoi se arunca pe jos, pe stradă, oriunde te aflai.

La o populație atât de mare, la un consum atât de mare pe străzi, probabil li se părea mai simplu cu aruncatul gunoielor pe jos, iar după orele 20.00 totul se strângea și a doua zi era totul lună.

Încetul cu încetul au început să apară coșurile de gunoi, recomandări de folosire a coșurilor de gunoi. Chiar li se dă acestora o formă specială, mai atractivă pentru ca începând cu copiii, tinerii să se familiarizeze cu aruncatul gunoaielor în coșurilor  special răspândite.  Rar, foarte  rar se mai aruncă astăzi orice gunoi pe stradă.

Foarte puține case, blocuri și chiar  numai câteva hoteluri au topogane/tubulatură de gunoi (ghene de gunoi). Numai construcțiile noi au asemenea dotări.

Așa că pentru strângerea gunoaielor menajere este stabilită o oră din zi. Gunoaiele se pun în fața locuinței fiecăruia – casă, bloc, etc. – în saci sau pungi de plastic și, de regulă, după orele 17.00 până spre 20-21.00 se strâng în containere ducându-se în puncte stabilite din oraș unde se ard…

Gunoierii muncesc cam până spre miezul nopții chiar și mai târziu. Munca gunoierilor este una din cele mai bine plătite munci pentru cei fără școală multă. Sunt și multe femei-gunoier. Gunoierii au echipamente speciale, uniforme, mănuși, chiar două perechi, unele subțiri direct pe mână și unele peste acestea, mai groase, ca de menaj.

Repet, acum există coșuri de gunoaie, chiar cu mențiunea Hârtie – Plastic –Sticlă. Am văzut de multe ori acțiuni de strângere a gunoaielor prin parcuri,  pe străzi. Sunt reclame prin care se indică aruncarea oricărui fel de gunoi în coșurile special amenajate.

În orașele de provincie sau orașe mai mici curățenia este deplină. Am văzut cum curățenia, spălatul străzilor se face la vedere, foarte des.

Ca și stopurile în circulațue sunt mult mai respectate în provincie decât în capitală.

Ca să nu mai vorbim că în stațiuni turistice, acolo unde vin și mulți străini,  curățenia este exemplară. Amintesc numai  Satul francez de pe Dealurile Ba Na, cu renumitul Golden Bridge  sprijinit pe palme uriașe unde femeile de curățenie sunt peste tot, ele-însele curat îmbrăcate…  Iar, aici,  pentru a nu știrbi din frumusețea locurilor vizitate de atâția străini, coșurile de gunoi   sunt camuflate de flori sau au un acoperământ – pictural deosebit sau au o formă atrăgătoare care să-i facă pe oameni să nu mai arunce nimic pe jos

 

4.  Cyclo – Xích Lô

Ricșa, “cyclo”, Xích Lô în limba vietnameză este folosită de străini în special pentru plimbare prin oraș.

Nu îmi place în secolul al XXI-lea plimbarea cu ricșa pe străzile din Vietnam. Mi se pare ceva umilitor pentru cetățeanul vietnamez. Ori aceasta nu caracterizează poporul vietnamez dârz, redutabil. Sigur că străinii își fac o plăcere, o iau ca pe ceva exotic, fie că se plimbă, fie că au obosit de mersul pe jos și iau o ricșă ca să se mai odihnească. Ricșa care apare imediat, când nici nu te aștepți, chiar nici nu-ți dai seama de cum te găsește. Am fost mustrată strașnic că pot crede că este vorba de o umilință. Este ca și un taxi, un mod de a câștiga bani pentru unii vietnamezi. Mi s-a spus că este o muncă foarte bună pentru unii vietnamezi care au copii și a fi „ricșar” înseamnă mai mult decât un salariu obișnuit. Prețurile nu sunt mari, poți negocia, „ricșarii” cedează ușor, nu vor să piardă un client… În unele locuri se spune că ricșa ar căra/duce mărfuri de colo-colo. Asta mi se pare foarte normal. Dar, nu am văzut așa ceva în Hanoi. Aici ricșa este folosită numai pentru plimbări. Mai este dată și o altă explicatie: nu este vorba de ricșa clasică, din timpuriile subjugării coloniale cand ricșarul, alerga, trăgând sau împingand trăsurica-ricșă în care stătea stăpânul.  Acum ricșarul modern dă la pedale, mergând cu bicicleta toată ziuă. Amuzându-ne puțin se poate spune că acesta va trăi o sută de ani pentru că face sport care-i face numai bine…

Fericirea, chiar un aer de superioritate al celor care se plimbă cu ricșa nu îmi place câtuși de puțin. Eu nu am folosit niciodată ricșa oricât mi-a fost de greu să merg pe jos sau cu autobuzul.

Existența unor mini-car pe străzile Hanoiului sunt excelente si mult mai plăcute decât un autobuz care face turul orașului. Prețul este foarte mic.

În Thailanda ricșa este ceva între un fel de taxi și cyclo vietnamez. Mult mai modern, dar mi se pare și mai respectabil pentru conducătorii acestui mijloc de plimbare cu ”trăsurica” prin oraș…

 

5. Bărbieritul stradal

În Vietnam frizeriile si saloanele de coafură  sunt  foarte ieftine. Odată ajunși într-un astfel de salon, fie că te tunzi sau te coafezi, ești automat spălat pe cap. Prin spălat pe cap se înțelege și un masaj  extraordinar. Proababil că dacă nu vrei nu ești obligat, dar tot omul dorește așa ceva pentru că este un masaj relaxator la un preț foarte mic. Sunt specializati în așa ceva. De foarte multe ori se vine și numai pentru un spălat pe cap numai pentru a ți se face un asemenea masaj.

Frizerii rezolvă tot, părul din nas, urechi, au lămpi precum doctorii de la ORL. Dar aici eu am vrut să prezint doar frizerii stradali  pentru că este ceva unic. Existența frizerilor stradali! Chiar, pitoresc! Inedit! Mă gândeam să le spun  ambulanți, dar nu este corect pentru că nu se mută din loc în loc. Există frizeri pe stradă, în anumite puncte fixe ale orașului. Dacă ești grăbit, dacă nu este în drumul tău o frizerie și probabil că este și mai ieftin, te poți tunde, bărbieri la un astfel de frizer. Mulți o fac, nu neapărat cei mai săraci, este încredere și curățenie și la aceștia.  Frizerii stradali  folosesc masca, au ustensile dezinfectate. Chiar nu s-a auzit vreodată ca cineva să se îmbolnăvească după un asemenea act. Fotografiile spun tot.

6. Lustruirea pantofilor de către vietnamezii ambulanți.

Lustragiii orașelor sunt înarmați cu un coș de plastic în care au de toate pentru lustruirea pantofilor: perii de curățat de praf, perii de lustruit, creme, cârpe,  ceară  și  câte 1-2 perechi de papuci. Acești lustragii merg prin tot orașul, te agață pe stradă, în stațiile autobuzelor, prin parcuri, cafenele, te îmbie pe bani puțini să-ți lustruiască pantofii…  Ba, chiar să rezolve și unele probleme de cizmărie, oferindu-ți papucii din dotare cât rezolvă ei cu lustruirea…  În general bărbații fac munca aceasta,  dar mai nou,  am văzut și femei.

Nu cer mulți bani, uneori îi recunosc pe unii dintre ei că au obosit circulând în căutarea clienților. Alteori, chiar sunt clienți. Zile și zile… Mi se par mult prea săraci cei care fac munca asta, dar nu știu dacă așa este. Când văd și femeile făcând această muncă mă întristez. Uneori am vrut să dau câțiva bani unor asemenea femei, dar am fost refuzată. Doreau să plătesc numai dacă îmi lustruiau  sandalele… …  Copiii mei chiar îmi spuneau că nici ei nu știu cum este mai bine: să accepte un lustruit  de pantofi din partea unei femei, ajutând-o astfel, financiar sau să nu accepte asemenea serviciu din partea unei femei, ei bărbații. Li se părea greu să accepte acest serviciu de la o femeie… Iată o dilemă!

7. Picturile stradale.

Picturile pe unii pereți stradali sau picturile de pe zidurile interioare din diverse subsoluri sunt minunate. Îmbrăcarea, camuflarea coșurilor de gunoi sau a unor hidranți de pe străzi mi se pare un lucru curios, dar foarte frumos și inteligent. Nu pot spune că este vorba de artă stradală, dar este foarte frumos și ingenios. De fapt, este vorba de o ocupație,  de o preocupare, în special pentru copii, elevi. Zidurile școlilor de asemenea sunt zugrăvite în acest mod original.

Veți vedea în fotografiile mele un subsol de motociclete care este atât de atrăgător prin asemenea desene. Ți se inoculează ideea de locuit. Este un sentiment unic, subsolul pare un adevărat oraș și nu un banal subsol–garaj de  motociclete

8. Gimnastica

În Vietnam toată lumea face gimnastică. De la copii până la cei mai în vârstă. Chiar și la 80 de ani, femei și bărbați  ies odată cu răsăritul soarelui, dar și spre sfârșitul zilei, la gimnastică.

În afara sălilor special amenajate, parcurile sunt luate cu asalt, există aparate de gimnastică în fiecare parc. Fiecare își face exercițiile dorite fără jenă, fără a-i băga în seamă pe privitori. Au o degajare și o nonșalanță de invidiat!

O dimineață în Da Nang odată cu răsăritul soarelui  a fost o adevărată  sărbătoare pentru mine când am văzut zeci de oameni, copii, tineri, vârstnici, femei și bărbați  cum își fac gimnastica de dimineță la malul oceanului. Încântător!

Tot un fel de gimnastică este și jocul de tenis pe trotuar- un teren de tenis improvizat

 

9. Nonșalanță sau Indiferență

Alături de gimnastica pe care o fac fără reținere, mi se pare că Vietnamezii au o nonșalanță, o libertate în a-și alege modul de odihnă în pauza de prânz, o nepăsare pentru ochiul privitorului, atitudine pe care o admir. A te odihni rapid, oriunde, oricum pe bancă, într-un parc sau chiar pe iarbă, în pauza existentă este ceva absolut normal. La fel și conducătorii de taxi-motociclete în așteptarea unui  client. Cum să traduc acest comportament?

Eu îi apreciez că nu le pasă de ochiul privitorului.

Chiar nu știu cum să caracterizez această atitudine, dar știu că pauza există în toate instituțiile de Stat sau Companii vietnameze sau străine, cafenele, piețe, peste tot, chiar și în unitățile medicale – doar urgențele sunt aprobate în timpul pauzei de prânz, restul poate să aștepte două ore între 11.00-13.00 sau 12.00-14.00.

Și atunci?! Este dreptul lor să se odihnească! S-au obișnuit și o fac!

Între spanioli și vietnamezi, premiul cel mare e luat de vietnamezi când vine vorba de siestă. Localnicii dorm oriunde, pe podele, pe motociclete, în hamace și în autobuz, lângă străini.

Sigur că dacă vrei să bei o cafea în pauza lor ești servit, fie din politețe, fie că nu vor să piardă clienții… Eu mă simțeam chiar foarte bine în orele de pauză pentru că traficul este redus, cafenelele sunt goale, chiar este un moment ideal dacă vrei să stai singur pe malul lacului sau pe o bancă, în parc.

 

10. Superstiții sau Tradiții

Vietnamezii sunt destul de superstițioși. Ei respectă și multe tradiții.

De exemplu, fără prea multe explicații de data asta: alegerea unei anumite zi din săptămână pentru a avea o căsătorie bună.  Această se alege pentru a avea prosperitate, pentru a avea copii, pentru a merge bine acea căsătorie. Înainte de asta se merge la un preot-guru care după  zilele de naștere ale viitorilor miri se fixează și ziua cea mai propice. În genral țin cont de ce li se spune. Spun în genral că mai sunt și tineri care nu mai aplică regula aceasta.

Eu am ales câteva fotografii care să ilustreze  superstiția legată de numerotarea etajelor dintr-un bloc.

Într-un cartier de lux din Saigon se combină superstițiile vietnamezilor cu superstițiile singaporezilor care au construit blocurile.

Aceste construcții au fost făcute de o companie mixtă vietnameză-singaporeză. Fiecare a pus câte ceva din superstitiile țărilor lor.

Lipsesc etajele cu numerele: 4,6,13, 14, 24

Apar numerele  3 si 3A, dar și numerele 12 A și 12 B

De numărul 13 ne ferim și noi. De numărul 4 am aflat că este nenorocos în Asia pentru ca sună, în chineză, asemănător cu cuvântul „moarte”.

Vietnamezii ard bani falși, acțiuni false, ”hârtii” care ar  fi de o anumită valoare.  Acest ritual are loc destul de des, o dată sau de două ori pe lună, dupa calendarul lunar. Toate acestea ca un fel de ofrandă pentru pentru părinții decedați, bunici, străbunici, rude decedate, etc.

 

11. Cafenele pe linie de cale ferată.

Este adevărat  că pe aici trece trenul foarte rar și se știu orele cu exactitate.

Dar, există afiș clar cu interzicerea acestor cafenele. Patronii acestor cafenele sunt amendați și la puțin timp după ce Poliția pleacă, cafenelele se deschid din nou. Asta se repetaă și de câteva ori…  Am prins fotografiile în momentul funcționării acestoe cafenele, am fost de față și la venirea Poliției și la redechidere.

Totuși în acest moment toate aceste cafenele sunt închise defintiv.

Curios că și turiștilor le plăcea locul. Li se părea exotic, excitant, nu-mi explic.

Eu cu fiecare înghițitură mi s-ar fi părut că aud trenul…

 

12. Copacii

 

Spuneam la început că m-au impresionat în Vietnam și diverse bizarerii ale naturii. Este vorba despre Copacii Vietnamului.

Florile, copacii, parcurile Vietnamului, dar și piețele de flori sunt o încântare.

Copacii  chiar sunt fascinanți, adevărate curiozități ale naturii…

Nu voi prezenta copacii, copăceii frumoși – aranjați din fața muzeelor, instituțiilor statului. Nu!

Vreau să arăt copacii naturali, neîngrijiți, dar atât de frumoși, de curioși, de frumoși în sălbăticie sau chiar sălbatici frumoși.

Copaci  cu crengi-ramuri paralele, ficuși-copaci- giganți, de asemenea copaci  impunători, seculari pe care că nu-i pot cuprinde în brațe întinse două sau trei persoane.

Am fotografiat tulpinile curioase ale copacilor, rădăcinile copacilor atât de bizare…

Rădăcini care au ieșit la suprafață,  rădăcini care au străpuns pământul.

Câteodată mi se pare că văd în rădăcinile unui copac un animal preistoric, altădată parcă ar fi niște picioare gigant, de elefanți, chiar un bot de hipopotam, o gheară de vultur sau parcă ar fi niște șerpi amețiți, statici, fără a fi periculoși de–adevăratelea, însă privind atent, te înfricoșezi puțin până să te dumirești…

 

 

 

 

 

 

Vietnam

Vietnam în vremea coronavirusului (3) Ziua de 8 Martie 2020 – cea mai tristă

Însemnări din Vietnam.

Vietnamezii au multe sărbători în timpul primăverii.

Anul acesta toate aceste minunate sărbători au fost trecute în capitolul Vieții anului viitor.

Anul acesta se respectă Decizia de

A  STA  ÎN  CASĂ!

STAY HOME!  SAVE LIVES!  HELP STOP CORONAVIRUS!

Una din cele mai mari suferințe din această primăvară a fost ratarea zilei de 8 Martie 2020, chiar dacă nu este o sărbătoare tradițional-vietnameză.

Cred că dintre sărbătorile, altele decît cele tradiționale, Anul nou și 8 Martie sunt cele mai apreciate de Vietnamezi.

Anul acesta deși se știa de coronavirus, totuși țara s-a pregătit de sărbătoare fiindcă erau puține cazuri, conducătorii se interesau, oamenii erau liniștiți, precauți, ascultători și sperau la sărbătorirea femeilor.

Se făceau pregătiri pentru pentru această zi.

În primul rînd erau Florile.

Multe buchete de flori de dăruit femeilor vietnameze își așteptau cumpărătorii.

Și ce  buchete! Care mai de care mai frumoase!

Multe locuri îmbrăcate în flori, aranjamente florale deosebite, parcurile pline de și mai multe atracții pentru copiii care erau așteptați cu mamele lor.

Dar pentru că exact în 7 martie  s-a aflat despre un număr mai mare de contaminați cu COVID -19, totul s-a oprit în loc.

STOP JOC!

Petrecerile nu au mai avut loc, excursiile programate în afara marilor orașe s-au decomandat, restaurantele, berăriile, cafenelele au fost goale, florile s-au ofilit, aranjamentele florale au pălit și au fost admirate doar din viteza motocicletelor, parcurile,  locuri de basm în timpul sărbătoririi mamelor au fost  uitate…

Oamenii, oamenii au devenit tot mai triști, tot mai singuri, străzile tot mai  pustii,  cele mai multe cafenele, magazine s-au închis… Foarte trist!

Și pescarii se retrag, până și copacii sunt posomorâți sub povara durerii tăcute.

Curajul și încrederea sunt date numai de către Guvernanți care au grijă și se preocupă parcă mai mult decât oriunde în lume.

Vietnamezii care, totuși intră în țară, imediat  intră în carantină, timp de 15 zile, indiferent din ce țară vin.
Carantina oferă îngrijire, tratament și mâncare gratis.

În Supermarketuri rafturile sunt pline cu tot ce îți dorești.
Vietnamezii sunt sfătuiți permanent să nu-și facă provizii pentru că este inutil.

Se găsesc de toate, permanent.
Statul va avea grijă să nu le lipsească nimic.
Se spune că există mâncare suficientă.

Multe mărfuri sunt ieftinite în această perioadă, în special fructele, dar și altele.

De asemenea sunt multe promoții îmbietoare, la care nu te aștepți.

Aceasta și în magazinele de stat, dar și în magazinele particulare care sunt chiar foarte multe în Vietnam.

Aceasta contrar de ce aud că în România s-au scumpit numeroase mărfuri exact în perioada aceasta.

(Ca o paranteză, dar pe aceeași temă de scumpiri când nu te aștepți: în Vietnam în perioada sărbătorilor de iarnă, dar și în ajunul unor sărbători apreciate de popor, mărfurile se ieftinesc, există multe promoții și la alimente și la lucruri de îmbrăcăminte sau la obiecte de uz casnic. Acest lucru se întâmplă, de altfel, în toate țările lumii. Numai în România TOATE mărfurile se scumpesc în ajun de Crăciun, de Anul nou, de Paști…)

Să reținem și că  Vietnam este o țară cu o populație cam de cinci ori mai mare decât populația României.

Se mai spune că toate acestea se explică fiindca este vorba de o țară comunistă. Nu-i adevărat.  Aici există foarte multe firme/companii străine, sunt foarte multe afaceri în privat, dar Statul veghează, ceea ce este perfect.

Felicitări, Vietnam!
Ma bucur că exiști!

Să sperăm că foarte curând omenirea, atât Vietnam cât și România se vor bucura de flori și Liniștea de dinainte…

Vietnam

Vietnam în vremea coronavirusului (2)

IZOLARE GENERALĂ

Vietnam 1 Aprilie 2020

IZOLAREA – o măsură preventivă de apărare a populației împotriva COVID-19

Între 1-15 APRILIE 2020 în Vietnam totul este oprit.

STOP-JOC!
Cum spunea cineva cu subînțeles.

Tot poporul trebuie să stea în casă pentru două săptămâni.

O separare a tuturor, o ”despărțire” a oamenilor între ei.
Aceasta, la nivel național..

Iar dacă s-ar institui cu adevărat o CARANTINĂ GENERALĂ ,
la nivel de globul pământesc, virusul ar dispărea.

DA, cred sincer că dacă s-ar decide o carantină generală, virusul ar dispărea.

Dar, fiecare țară are decidenții ei, se pare că nu se poate impune o măsură luată de o țară chiar dacă această măsură este eficientă.

Este foarte posibil ca până la urmă tot acolo să se ajungă, dar cu mult mai multe pierderi omenești. Orice viață conteză.

Toți oamenii sunt la fel de vulnerabil si egali!

În Vietnam nu este o restricționare pe vârstă sau alte criterii.

Pentru toată lumea același regim
Toți oamenii sunt importanți.

Toate magazinele sunt inchise.
NU funcționează decât magazinele alimentare, nu fast-food,
ci numai supermarket -urile si farmaciile.

Nu circulă mici un mijloc de transport în comun. Doar motocicletele și taxiurile

În spitale NUMAI afecțiunile grave, care nu suportă amânare.
Restul medicilor sunt axați pe rezolvarea viruslui COVID -19

La intrarea într-o policlinică cu o afecțiune care trebuie văzută d eun medic, ți se ia temperatura și poți intra… Sala de așteptare este goală… Lumea știe că trebuie amânate orice fel de alte boli… doar DACĂ este absolut necesar există un medic de serviciu.

Nu este voie să se circule fără motiv pe străzi.
Nu este voie să fie mai mult de 2 persoane împreună.
NU se stă într-un loc, trebuie să se circule.

Chiar străinii care ar avea nevoie de viză sunt iertați pentru această perioadă.

Toată lumea trebuie să stea în casă.

Se consideră că în felul acesta sigur se va stagna împrăștierea virusului și se va reuși o rezolvare mai rapidă a cazurilor existente.

Dacă ai ieșit din casă pentru ceva anume, nu stai de vorbă pe stradă, îți rezolvi treburile rapid și … în casă!

OBLIGATORIE MASCA!

Străzile sunt curățate și spălate permanent, gunoaiele se ridică acolo unde sunt.

Zilnic, între orele 17.00-18.00 la megafoane stradale se dau același indicații știute de prevenire a virusului –cunună, în primul rând păstrarea unei igiene corespunzătoare începând cu spălatul pe măini cu apă și săpun, etc., etc., totul spre binele tuturor…

Sunt controale, verificări serioase, amenzi serioase.

S-au dat amenzi și pentru cine indică niște rezolvări ale virusului prin leacuri băbești, cu usturoi sau mai știu eu ce plantă, sau cine știe ce invenții… …
Trebuie luate în serios doar indicațiile specialiștilor în domeniu.
Restul sunt catalogate ca fake news și sunt amendate!

.După 15 martie 2020 nu s-a mai primit nici un grup cu excursionști din alte țări.
Știu caz concret cu un grup de Români cu vizita mai multor țari din Asia și Vietnam a refuzat să-i primească…
Mi-a părut  rău că nu mi-am văzut o bună cunoștință din România, dar am apreciat hotărârea Vietnamului.

NU se fac favoruri, Legea este penru toată lumea la fel.

Apreciez foarte mult această măsură de CARANTINĂ = IZOLARE generală
din Vietnam
Cred sincer că va fi un Succes.

Sunt convinsă că Vietnam își va reveni rapid prin măsurile pe care le pune în aplicare fără discuție tocmai, pentru a-și salva țara de virusul ucigaș.

Vietnam a trecut la izolare generală fără … preaviz…
Dintr-odată!

Vietnam s-a pomenit cu CARANTINA la nivel de țară!

Chiar este o performanță notabilă!

Chapeau bas, Vietnam!

Doresc din inimă să spun același lucru despre
România mea, România noastră!

Lili Nica îmi scrie într-un mesaj pe Facebook Vali Constantinescu.

”Eu locuiesc de 10 ani in Vietnam…in Danang…am avut ocazia sa vad toata transformarea rapida si ascensiunea economica a lor..sunt de admirat.
De aceea va aprob in tot ce ati spus despre ei…s-au mobilizat si organizat de la primul infectat izolind un oras de 10000 de locuitori, au inchis scoli, atractii turistice, au mediatizat si indrumat populatia…intr-un cuvant exact ce trebuie sa se faca pt siguranta populatiei si a tarii. Bravo prim ministrului pt deciziile luate pana in prezent”.

 

*

Ca o confirmare a celor de mai sus vă relatez că s-au mai gândit unii în același mod că și România ar putea declara o CARANTINĂ NAȚIONALĂ.

Așa ne spune și Profesor Doctor Adrian Streinu Cercel într-un interviu în care ne vorbește  despre necesitatea unei stagnări totale, generale, la nivel de țară –pe timp de 8 săptămâni.

https://www.youtube.com/watch?v=9Q4OrRHQ8OQ

Să fie cantr-un STOP-JOC.

Pentru că ”dacă oamenii mor despre ce fel de economie (a României) este vorba?”

Dacă totul ar fi înghețat timp de 8 săptămâni, sigur virusul se va diminua considerabil, chiar va dispărea.

Dacă nu se va întâmpla asta România nu va putea scăpa nici de virus, nici de decese….

Și atunci ce este mai bine?

Se subliniează că această Decizie  trebuie luată de la cel mai înalt nivel al țării noastre.

Aș adăuga cu ocazia acestui mesaj că regret regulile aplicate în România.

Interzicerea persoanelor de peste 65 de ani de a nu ieși pe stradă decât două ore în zi mi se pare discriminatoriu.

Aceasta induce și mai mult frica în oameni, iar timpul de două ore este foarte mic pentru orice  persoană de peste între 65 – 75 de ani.

Unele dintre aceste persoane se pot deplasa cu ușurință, sunt si foarte conștiincioase, dar fiind persoane SINGURE trebuie să-și vadă de Viața lor.  Ori, impunerea a două ore îi terorizează.

Alte persoane de peste 65 de ani, tot SINGURE, dar mai neajutorate abia se deplasează, abia își târâie plasele, cărucioarele … și aceste 2 ore îi vor îmbolnăvi și mai mult.

NU trebuia nici o restricție. Bătrînii sunt docili, fricoși și știu să respecte Legea.

Iar, dacă totuși s-a dat un interval, trebuia să fie, măcar,  un interval de 4 ore.

Cel puțin, 4 ore, între 9.00-13.00 sau chiar intre 10.00-14.00

Parcă s-ar dori, de fapt, să mai moară dintre aceștia…

NU aceasta înseamnă GRIJĂ!

Nu mi se pare de loc o grijă deosebită pentru persoanele în vârstă ca și cum acestea umpleau străzile… sau cei mai mulți îmbolnăviți ar fi sei de peste 65 de ani. Dimpotrivă! Total greșit!

În Vietnam toate persoanele sunt tratate egal. Tot poporul trebuie să aibă aceleași reguli, indifernet de vârstă.

În plus, în Vietnam chiar există un respect deosebit pentru bătrâni și în nici un caz nu s-ar aplica o asemenea regulă pentru cei mai în vârstă! 

În China, cu atâtea cazuri și morți,

NU s-au aplicat aceste metode mult prea dure mai ales acum când oamenii sunt înnebuniți de situație …

Excluzând de aici Wuhan care a intrat în carantină generală cu toată populația orașului.

Iată ce scrie Dan Tomozei din China, de la fața locului:

”În capitala Beijing nu am avut absolut niciun fel de restricție de transport, de circulație, de alimentație, sub niciun fel, cu condiția de a purta masca atunci când te aflai în spații publice: magazine, instituții, spitale.  Autoritățile au intervenit de așa natură încât toate spațiile publice cu potențială aglomerație au fost închise.

Și vorbesc de parcuri, iar în marile magazine comerciale au fost menținute deschise doar cele cu produse de strictă necesitate.  Dar, repet, fără niciun fel de restricție de circulație, pentru că la fiecare intrare în instituții sau în magazine publice existau echipe medicale care făceau un filtru medical în principal pe temperatura corporală. 

Filtrele, practic, sunt și acuma în stradă, în Beijing și în toată China, sunt formate din cadre medicale, din voluntari și din gardieni publici, oameni în uniformă care să impună o anumită atitudine”

 

 

Vietnam

Vietnam în vremea coronavirusului   

CORONA – VIRUS
VIETNAM – martie 2020

Am scris special numele acestui Virus în două cuvinte cu referire la această denumire  de  „VIRUSUL COROANEI”  datorită  aspectului în formă de coroană atunci când acest virus este privit la microscop.

Virusul corona este cunoscut la om de prin anul 1960.
Mă distrează atunci când ni se spune că unul din simptome ar fi un sentiment de neliniște.  Cam nefiresc acest simptom în cazul virusului corona.

Cred că foarte mulți dintre noi avem destul de des un sentiment de neliniște.

Eu, cel puțin, trăiesc de zeci de ani cu un sentiment de neliniște.

Așa că acest simptom nu se pune în cazul virusului corona.

În Vietnam nu am constatat așa o panică, o isterie pe care am ”citit-o” prin alte părți.

Poate spiritul asiatic, poate firea lor răbdătoare, poate multe alte suferințe îndurate  i-au ajutat  pe Vietnamezi și de această dată…   există o degajare, o lejeritate în a privi viața de acum, nu ostentativ, ci este privit totul ca o stare de normalitate, în sensul că asta este, nu avem ce face.
Sunt convinsă că au și ei o teamă lăuntrică, dar știu să înțeleagă și să (se) respecte.

De cum s-a aflat de molima- cunună, în Vietnam au fost instrucțiuni clare pentru toată populația pentru a se reduce riscul de infecție.

Au apărut peste tot afișe cu recomandări simple, clare, de spălare a mâinilor cu apă și săpun, cu soluții hidro-alcoolice – cu atenționare că se pot aprinde ușor, evitarea contactelor cu persoane care strănută sau tușesc, evitarea aglomerațiilor, iar

MASCA să nu lipsească nimănui.

 

NU înțeleg cum se spune Românilor  că  nu este nevoie să porți mască  de protecție dacă nu ești bolnav sau nu ai simptome.

Iar masca ar fi obligatorie doar în cazul în care sunt suspecți  sau numai în cazul în care se acordă asistenţă persoanelor bolnave.

Cum să spui așa ceva pentru că dacă mergi pe stradă sau în autobuz/metrou și nu porți mască și este cineva lângă tine  cu virusul, fie că știe sau nu, fie că tușește sau nu, sunt mari șanse să fii molipsit…

Vietnam recomandă masca în permaneță.  O indicație  foarte bună.

Peste tot sunt postere care să-i facă pe oameni să nu uite, atât la intrarea în magazine, dar și pe ușile de la intrarea în bloc sau pe zidurile caselor personale, pe pereții lifturilor, pe stâlpii de pe stradă, pe copacii din parcuri, pe geamurile/ușile autobuzelor sau taxiurilor.

Multe din indicațiile din afișe au traducere in limba engleză dupa cum se vede din fotografiile mele. Chiar și Google -Vietnam indică: Stay home. Save lives. Help Stop CoronaviruS

Mai ales în multe magazine de mâncare, dar și alte magazine ești întâmpinat  de la intrare de un angajat care obligatoriu îți dă cu dezinfectant pe mâini, imediat ce ai pășit în magazin.

Iar vânzătorii, în special cei din alimentația publică – atât de multe cum sunt în Vietnam – dar și din alte magazine cu orice fel de vânzări sunt OBLIGAȚI să poarte mănuși și mască!

Școlile au fost închise încă din 10 februarie 2020 când de abia bântuia virusul pe glob, iar în Vietnam încă era liniște.

Copiii sunt cei mai vulnerabili, ei se joacă, aleargă, se ating, beau apă unii după alții, suficiente motive ca școlile să fie închise atât de devreme.

Și, evident și acum la sfărșitul lunii martie sunt tot închise.

*

Din nenorocirea aceasta care s-a abătut asupra omenirii, am înțeles câteva lucruri deja știute:

1. Multe infecții la om sunt de origine animală. Sunt statistici care demonstrează că o mare majoritate (circa 80%) a bolilor umane vin dinspre animale. Și nu este singurul coronavirus care vine de la animale, doar că acum, din păcate s-a declanșat în acest mod diabolic.

2. Isteria, panica nu ne ajută (nici) în astfel de cazuri. Să învățăm de la Vietnamezi – nu știu cum se comportă Chinezii – dar din decența comportamentului Vietnamezilor putem învăța.

3. Curățenia, spălatul pe mâini cu apă și săpun, permanent, nu numai în situații de criză, sigur îndepărtează … microbii, virușii.

În familie, copiii mei de când erau foarte mici au cunoscut formula: ”spală-te pe mâini” , de cum intrau în casă, de la joacă, de la școală, etc.

Așa încât, astăzi, copiii mei mi-au spus că îi amuză teribil indicația dată acum, cu insistență, de spălare a mâinilor cu apă caldă și săpun…  ceea ce ei fac de pe la 3-4 ani fără vreo indicație anume, mereu. Li s-a fixat atât de bine încât și mari fiind de cum intră în casă, imediat se spală pe mâini, înainte de a face orice altceva … Or  asta se întâmplă de mai mult de 30 de ani.

Așadar, păstrarea unei minime igiene te ferește de multe.

De data aceasta trebuie doar un plus de atenție la igienă!
În aceste vremuri grele trebuie doar să respectăm ce ni se spune.

Sunt mândră de unul dintre fiii mei și-l felicit
pentru frumosul mesaj de limbă engleză, în ton cu indicațiile despre CUM trebuie sa ne fe ferim de CORONAVIRUS.

https://www.facebook.com/watchparty/239303417064028/…

Cu toate acestea, ca peste tot în lume, chiar dacă nu este de glumit, oamenii își permit și să glumească făcând comparație între Coronavirus și tot felul de sortimente de bere Corona.

https://vietgiaitri.com/corona-beer-virus-tro-thanh-tu-kho…/

Sau, poate este bine să ne gândim că au mai fost epidemii pe pământ, din diverse cauze

Să ne rugăm și la Sfantul mucenic Haralambire – 10 februarie 2020

Poate Sfântul mucenic cunoscut ca apărător împotriva ciumei și foametei,
să îndepărteze de la noi COVID-19, tot o epidemie fără leac pe moment…

Istoria consemnează că oamenii au cerut ajutorul SF. Haralambrie când a fost „ciuma lui Caragea Vodă “ din 1813, dar
și foametea din vremea lui Alexandru Moruzi, din 1795.

*

În Vietnam, această pacoste pe capul omenirii mondiale a venit foarte târziu.

După  ce pe la sfârșitul lunii ianuarie 2020 erau 16 cazuri și luate din pripă au și fost rezolvate,  a fost explozia din 7 martie 2020 din cauza unora care nu au declarat cinstit de unde vin.  Astfel s-a extins rapid.

Dar, rapid au fost luate măsurile necesare pentru că nu sunt la această dată decât 148 cazuri active, 52  cazuri rezolvate și nici un deces.

De asemenea am observat un echilibru între noile cazuri și cazurile rezolvate, astfel că cifra cazurilor active nu crește prea mult.

O greșeală foarte mică, o declarație care nu s-a efectuat cinstit, a dus la răspândirea rapidă, de altfel, ca peste tot în lume.

Cele mai multe cazuri de COVID-19 au apărut din nepăsare. Și peste tot în lume a fost la fel.  Nepăsare sau Inconștiență?

Nu contează care din ele fiindcă amândouă, din păcate, denotă lipsa unei atitudini profund omenești.

Fie că ești nepăsător sau fără judecată rezultatul este același.

Situația lui COVID -19 este bine ținută sub control  în Vietnam

Urgent s-a trecut la spălarea străzilor, închiderea unor piețe mai dubioase, deși fără vreun semn de rău…

Asta s-a întâmplat în Vietnam imediat ce s-a auzit de prima pacientă cu coronavirus în 7 martie 2020.

Link FB cu străzi spălate cu grijă după ce s-a aflat de turistă:
https://www.facebook.com/mehuougau/posts/10158009738707071

Anunțurile care nu contenesc venite din partea Guvernului ca populația să nu iasă din casă sunt respectate de fiecare în parte, prin conștiiță.

Din timp au fost îndemnați să nu-si umple cămările pentru că statul va avea grijă, există mâncare suficientă ȘI pentru cei din carantină.

În carantină se va da mâncare GRATIS!

Locuințele unora care nu au anuțat la timp că ar fi contaminate  sunt în carantină, împreună cu întreaga stradă, cu paza  Poliției la ambele capete ale străzii.

Sigur pierd cafenelele, cele mai multe birturi stradale atât de dese în Vietnam pentru că sunt închise.

La început nu au fost închise prin lege, dar nu mai erau clienți… …

S-a interzis obligatoriu orice vânzare de lichide pe stradă, ceaiuri, sucuri…

Mai câștigați au fost vânzătorii de paste, orez, etc. Pentru că oamenii sunt oameni și își fac niște provizii.

Străzile sunt pustii, traficul este redus vizibil, oamenii sunt triști, îngrijorați, dar civilizați.

Răul vine de la turiștii care călătoresc și nu au grijă să anunțe unde au fost.

NU se înțelege că astfel  se împrăștie molima și mai mult, nu se înțelege că nu mai scăpăm oriunde ne-am afla?!

Prin turiști se înțeleg și vietnamezii care se întorc în Vietnam.

Ceea a făcut statul vietnamez de la început mi s-a părut a fi dincolo de o mare GRIJĂ, o mare DECENȚĂ  de rezolvare  într-un mod foarte civilizat și fără multă laudă sau ieșire în evidență.

De aceea, spun din inimă, Bravo, Vietnam!

Se mândresc și cu cântecul creat cu/despre coronavirus, totul pentru îndepărtarea fricii…

Prin acest cântec se popularizează acțiunile care trebuie întreprinse pentru a ne proteja de coronavirus.  Melodii săltărețe, foarte plăcute.  Sunt melodii frumoase care nu durează decât 4 minute:

https://www.youtube.com/watch?time_continue=15&v=PDzvR_lFgVQ&feature=emb_logo

https://www.youtube.com/watch?v=NR21Am5YM2U

*

Adaug mai mult pentru mine, să-mi rămână cele 10 sfaturi transmise de cineva pe Internet. Din atatea sute de mesaje cu sfaturi pentru prevenirea  lui

COVID-19 CORONAVIRUS PANDEMIC

Acestea zece mi s-au părut cele mai  bune și foarte ordonate.

”Chinezii au înțeles comportamentul virusului COVID–19 în urma autopsiilor făcute.

Acest virus este caracterizat prin obstrucția căilor respiratorii printr-un mucus care se solidifică și le blochează. Apoi blochează și plămânii.

Ca să se administreze un medicament trebuie să se deblocheze căile respiratorii pentru ca medicamentul să aibă efect, dar deblocarea durează 3-4 zile.

Ce puteam face pentru a ne păstra Viața în siguranță?!

Prevenirea virusului prin 10 puncte ușor de aplicat de fiecare persoană în parte:

  1. De băut mute lichide fierbinți : ceai, cafea, supe, chiar și apa de băut poate fi ușor caldă. Sau dacă nu vrem/putem bea apa caldă, măcar, zilnic, și o înghițitură, dar mai bune ar fi și mai multe înghițituri de apă călduță ne vor face bine. Apa caldă spală orice s-ar depune pe caile respiratorii, neutralizează virusul.
  2. O dată în zi sa se facă gargară cu un antispetic, adică oțet sau sare sau lămâie puse în apă caldă. Nu toate deodată, gargara făcută când cu oțet, când cu sare, când cu lămâie.
  3. Virusul se atașează cu ușurință pe păr sau haine. Săpunul sau detergentul dezactivează virusul. Hainele cu care ieșim în oraș trebuie spălate imediat sau puse la soare o zi întreagă. Și soarele îi vine de hac virusului, îl neutralizează.
  4. Foarte mare atenție la toate suprafețele metalice, la barele de metal din metrou, la clanțele ușilor din magazine, farmacii. Virusul rezistă pe metal până la 9 zile. Clanțele/ barele de metal de acasă spălate cu apă si săpun, date cu dezinfectant.
  5. NU fuma! Fără alte comentarii.
  6. Spălarea mâinilor cu apă și un săpun care face spumă, timp de 20 secunde. Spălarea pe mâini să fie de mai multe ori pe zi, nu numai când venim de afară. Spălat bine, intens pe la încheieturi, printre degete.
  7. Consum mare de fructe și legume în special cele bune pentru creșterea nivelului de Zinc și nu numai prin Vitamina C.
  8. Animalele NU răspândesc virusul catre oameni. Acest virus se transmite doar de la om la om.
  9. Atenție să nu răcim în această perioadă. Atunci ne va prinde mai ușor virusul. Să nu bem băuturi reci., să nu mâncăm alimente reci.
  10. Orice iritație în gât sau dacă se simte durere la nivelul gâtului, sau gât iritat să anunțăm. Virusul stă 3-4 zile în gât și apoi merge mai departe. Luat din pripă avem mari șanse de depășire/supraviețuire. Prin mucoasele gâtului virusul patrunde si rmane 3-4 zile de unde ajunge in plamani.”
Vietnam

20 NOIEMBRIE – Ziua profesorului în Vietnam! – Ngày nhà giáo Việt Nam!

 

„Dacă doriți să traversați un râu, construiți un pod

Dacă doriți ca și copiii voștri să facă școală bună, iubiți-i pe profesori ”!

Semnificative cuvinte pe care le-am găsit într-un ziar vietnamez pentru cea de a 37-a aniversare a zilei…  educatorului  în Vietnam

Îmi place mult denumirea dată în Vietnam zilei profesorului ca ziua… EDUCATORULUI

Deși ar părea un șablon comunist, totuși, cred că acest cuvânt este foarte corect.

Profesorii trebuie să fie mai înainte de orice buni educatori.

Un profesor, cât de bun ar fi la materia lui, dacă nu și educă, degeaba.

Profesorul trebuie să fie mai întâi un bun educator!

Orice profesor trebuie să fie responsabil  în menirea lui de a educa, a instrui generații de elevi.

Vietnamezii spun că a  fi profesor este o slujbă nobilă care formează  oamenii de mâine: ingineri, profesori, medici, generali, politicieni, regizori, sportivi, vedete de film, etc.

Vietnam are o istorie în ceea ce privește respectul și recunoștința pentru educatori încă din vremea confuciană și până azi.

În fiecare an, pe 20 noiembrie, din anul 1982 milioane de vietnamezi sărbătoresc Ziua Națională a Profesorilor cu recunoștință pentru contribuția lor în domeniul educației.

Ziua Profesorilor din Vietnam este o tradiție neprețuită, menită să învețe tinerii despre importanța educației.

În această zi specială li se amintește copiilor despre respectul pe care-l datorează profesorilor lor.

În ziua de 20 noiembrie în toate școlile au loc spectacole cu muzică, dansuri, au loc chiar  întreceri cu premii, de cultură genrală sau întreceri sportive.

Se acordă diverse premii unor profesori, dar și unor elevi.

În zilele premergătoare acestei sărbători se fac vizite foștilor profesori.

Împreună, profesorii, elevii, părinții  sărbătoresc această zi,  în semn de recunoaștere a contribuției profesorilor la educație.

Părinții, elevii, studenții acordă respect profesorilor oferindu-le cadouri și flori.

Deși există un Decret pentru ca această zi a profesorului să fie organizată în mod solemn, discret, totuși, în fiecare școală este sărbătoare.

Se profită de acel articol care prevede că școlile pot rearanja orele, astfel încât profesorii să poată face pauze și să participe la activitățile școlare și locale…

Este o sărbătoare la care Vietnamezii nu renunță și se desfășoară în tradiția binecunoscută.

Sunt sărbătoriți profesorii, dar este o mare bucurie pentru elevii din clasele mici.

Pentru ei este o distracție binevenită.

Ziua profesorului, o zi specială de aniversare a cadrelor didactice a fost fixată de UNESCO, din anul 1994, pe 5 octombrie.

Sunt țări care respectă această zi.

Și România  dedică ziua de 5 octombrie Profesorului Român!

Cu toate că i se spune Ziua  MONDIALĂ  a Profesorului multe țări nu respectă această dată.

Sunt țări care au o zi anume pentru ziua profesorului, zi sărbătorită în legătură cu anumite evenimente deosebite din țara respectivă.

În Vietnam  sărbătoarea devenită națională este legată de o întâlnire dintre profesorii țărilor comuniste din Varșovia, în anul 1957.  Ea a fost sărbătorită pentru prima dată în 1958, ca Ziua Manifestului Internațional al Educatorilor, iar din anul în 1982 a fost redenumită Ziua Națională a Educatorilor Vietnamezi.

Alte câteva exemple de țări care serbează Ziua profesorului, alta decât cea hotărâtă de UNESCO (după Wikipedia):

– în Albania ziua profesorului este stabilită pe 7 Martie pentru că în 7 martie 1887 a fost înființată prima școală cu predare în limba albaneză, în orășelul Korçë

– în Chile ziua profesorului este pe 16 octombrie, pentru a marca data fondării Colegiului Profesorilor din Chile.

– în China ziua profeosrului este fixată pe 10 septembrie, iar în China (Taiwan) ziua profesorului este sărbătorită pe 28 septembrie – data nașterii lui Confucius.

– în SUA, Ziua națională a profesorului este ziua de marți din prima săptămână întreagă din luna mai. (4 mai în 2010) – Asociația Națională a Educației NEA descrie ziua națională a profesorului ca pe „o zi pentru a onora profesorii și recunoașterii contribuțiilor de durată pe care le fac în viața noastră„.

Iar, în Canada, deși este recunoscută ca Ziua profesorului data de 5 octombrie, Wikipedia ne spune că aici, această zi nu se sărbătorește.

Aflu și că: în perioada 20 – 21 noiembrie a.c., Academia de Studii Economice din București sarbătorește printr-o serie de evenimente ziua Economistului și a Profesorului de Economie. Ce coincidență!

Așadar, chiar dacă pentru o părticică dintre profesorii Români – cei din ASE,  ziua de 20 noiembrie, zi de sărbătoare pentru ei, este aceeași zi ca și pentru profesorii Vietnamezi.

 

Vietnam

1 IUNIE – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI – cu imagini din VIETNAM

 

 

Motto:

„Şi cerul, şi pământul preschimbă sărutări

Prin raze aurite şi vesele cântări”

Oaspeţii primăverii – Vasile Alecsandri

Deși i se spune ziua INTERNAȚIONALĂ, totuși nu toate țările lumii sărbăoresc Ziua Copilului la 1 IUNIE.

Cele mai multe țări au ca dată pentru  Ziua copilului -1 IUNIE.

Și foarte multe țări au date diferite pentru Ziua Copilului.

Ceea ce mă miră este că nu am găsit în nici o categorie țări ca Franța și Italia.

Oare la acestea nu există pe an o ZI a copilului ?

În Vietnam, Ziua Copilului este sărbătorită pe 1 iunie ca Ziua Internațională a Copilului.

În Vietnam mai există și o altă zi pentru copii – în ziua cu lună plină din a opta lună lunară când este Festivalului Mijlocului Toamnei – Mid Autumn Festival – sărbătoare comună și Chinei și Coreei de Nord.

Copiii sunt la fel peste tot în lume…

Imaginea cu un copil Vietnamez de pe un afiș din fața unei școli și imaginea cu Românașul nostru Adrian – imagine luată de pe Internet – nu arată clar că  peste tot în lume copiii sunt la fel?

 

Întotdeauna când aud glasuri de copii, oriunde în lume, mi se pare că aud cuvinte românești oriunde m-aș găsi, atât de mult se aseamănă glasurile lor de prichindei fericiți la joacă sau la cântece sau (și) la țipete… glasuri cristaline, zglobii, absolut la fel ca la orice copil de pe lumea asta.

De aceea mi s-a părut potrivit motto din poezia lui Alecsandri care nu se referă la ziua de 1 Iunie, este vorba doar de apariția vestitorilor primăverii  – păsărelele care înveselesc natura.

La fel, pentru mine și copiii sunt niște vestitori de frumos, de bine, de veselie, de mare bucurie, apariții gingașe și aducătoare de Fericire în toate casele de pe acest pământ.

Copiii sunt la fel peste tot în lume…

Gălăgioși și liniștiți, timizi și dezghețați, fricoși sau curajoși,  mai iuți sau mai lenți,  guralivi sau mai tăcuți, zburdalnici/zvăpăiați sau liniștiți, pașnici sau agresivi – cred că agresivitatea la un copil nu este decât dacă le este cultivată de mici,  de cum au fost educați).

Și nu sunt de acord nici cu formula: vaaai…  ce deștepți sunt copiii din ziua de azi!

Nu-i adevărat.

Proporția de copii deștepți respectă ca și pentru oamenii de mai târziu Curba/Clopotul lui Gauss,

Conform curbei de distribuție a lui Gauss, cam

–   0,26 dintre oameni sunt genii.

–  4,3% oameni deștepți.

Aproximativ 27,18%  sunt oameni normali.

Iar în ceilalați 68,26… din păcate și cei mai mulți nu dorim să ne găsim pe aici…

Vezi pe Internet, imagini și alte explicații despre Curba lui Gauss sau și mai bine și corect ar fi de căutat într-o carte, la Bibliotecă, pentru o explicație absolut științifică.

Că azi la 5 ani un copil se uită pe tabletă nu înseamnă că e deștept.

20190426_173933

Acum 30-40 de ani un copil de 5 ani știa să citească. Mi se pare mult mai inteligent decât să apeși pe niște butoane…

Dar, să trecem, nu acesta era scopul rîndurilor mele.

Văzându-i pe cei de azi la joacă, îmi amintesc de copilăria mea liniștită pe o stradă cu 10 numere, stradă de forma unei paranteze deschise cu 5 numere de la 1 la 9 pe o parte a străzii și  cu 5 numere de la 2 la 10 pe partea cealaltă.

Străduța aceasta nu mai există azi, ea făcea legătura dintre două străzi circulate și mari: Făinari și Luncșoarei – care încă mai există.

Familia Lupeanu stabilită în București după anul 1950, cu 3 copii, o fată și doi băieți locuia pe strada Smeului nr.6

Stradă cu un farmec aparte, linștită și parcă oamenii erau mai buni, ne cunoșteam cu toții și ne salutam între noi cum ieșeam din curte exact ca și țăranii de la sate care nu trec unii pe lângă alții fără să se salute.

Niciodată nu am știut dacă numele străzii se scria cu  S sau cu Z.

Smeului sau Zmeului?!

A fost perioada de până la 14 ani când toate grijile erau numai pentru părinți, nu eram interesați, noi, copiii de numele străzii, raioane sau chestii de astea…

Întrucât există ambele cuvinte atât SMEU cât și ZMEU, dar cu sensuri (oarecum) diferite, cred că familia mea a stat pe strada Smeului, o stradă cu denumirea venind de la  SMEU – cuvânt care astăzi chiar nu se mai folosește și înseamnă Șarpe. – Dragon. –  Căpcăun, monstru din mitologia populară – fiind vorba de o stradă  veche, dintr-un bătrân cartier bucureștean – zona Obor.

Pe când ZMEU este, relativ, un cuvânt mai nou și este vorba de  personajul fantastic din basmele românești, balaur, etc. De aici a venit și jocul cu zmeie – cuvânt folosit și astăzi.

Mă conving că am stat pe strada Smeului cu S și pentru că, târziu,  am aflat că tocmai litera aceasta din denumirea străzii i-a salvat viața tatălui meu în anii celui de-al doilea război mondial… voi scrie în Jurnal și despre aceasta. Așa că cititorii mei să fie curioși și să revină la Blogul meu.

Chiar dacă autoturismele erau rare prin anii ’60 – ’70,  pe strada noastră ca o acoladă mașinile treceau și mai rar.

Câte jocuri frumoase nu jucam în mijlocul străzii: leapșa,  șotronul, titirezul, de-a v-ați ascunselea …

Băieții erau privelegiați , aveau jocurile lor specifice: lapte gros, hoții și vardiștii, bâza – la care aveau o mare asistență și toată lumea se amuza copios.

Când încingeam un football pe strada noastră era minunat. De multe ori aveam galerie formată chiar și din părinții noștri, dar și de mulți pici care erau mândri că formau galeria de pe strada Smeului.

Eu jucam football alături de băieți numai pentru că aveam un frate mai mare, pe Aurel, un înrăit al balonului rotund care mereu aranja câte o partidă. Din cauza aceasta a fost o perioadă în care mi se spunea Vali-fotbalista, dar după un timp nu mi s-a părut că mă caracteriza și am dat-o uitării.

Îl aveam alături și pe Marian, vărul meu, care deși mai mic cu un an decât mine îi plăcea să mă aibă alături.  (atât Aurel cât și Marian, din păcate, au părăsit lumea noastră mult prea devreme, nemeritat de devreme, au trăit intens și iute toată viața lor…)

Marian, unul dintre cei mai zburdalnici copii – câte geamuri nu a spart el … geamuri sparte chiar de la casa lui, câte certuri nu erau, câteodată fiind și câte o bătaie zdravănă pentru atâtea plăți făcute de părinții lui.

Era atât de  iute, de grăbit,  era, parcă într-o continuă alergătură, în tot ce făcea. El nu mergea, alerga permanent.

Marian era și unul dintre cel mai guralivi copii. Parcă, îi era frică să nu-i scape vreun cuvânt.  De repezit ce era amesteca cuvintele și vorbea extrem de repede așa încât uneori îl puneam să repete că nu-i înțelegeam cuvintele.

De aceea și numele meu i se părea că este mult prea scurt și-l repeta de fiecare dată când mă striga. Pentru el, ani de-a rîndul am fost VALI-VALI  pronunțat legat ca pe un singur nume. Cred că el chiar se gândea că numele meu era Valivali.

Vremuri de mult uitate, vâltoarea vieții ne-a prins pe toți.

De aceea, repet, cred că nu greșesc când spun că în orice epocă, pe oricare meleaguri, toți copiii sunt la fel.

ȘI TOȚI  COPIII SUNT FRUMOȘI.

Ați văzut copii urâți? Eu nu am văzut.

În Vietnam, de 1 Iunie am zărit copii care avau jocuri pe asfalt, săreau coarda, la un coș improvizat încercau să se remarce ca buni bascketbaliști.

1 Iunie era și ziua în care primeau lecții de viață. Una dintreaceste lecții, foarte necesară în Vietnam este reciclarea… gunoiului.

De altfle, în ultimul timp se obișnuiește ca pe la  orice fel de  întâlniri,  tinerii să fie învățați să respecte curățenia străzilor, să nu mai arunce gunoiul pe jos, să folosească cele trei recipiente pentru Hârtie, Plastic, Sticlă.

De la această întâlnire cu mulți copii și tineri nu pot lipsi cântăreții străzii.

Eu am fotografiat pe unul din ei.

61751262_467502914018390_7953380212069105664_n

Dulciurile, fructele, jucăriile, cadourile, dar și renumita înghețată vietnameză pe care o găsești la … BODEGA fac deliciul complet al zilei.

Desenele copiilor expuse în holul Bibliotecii Naționale Vietnam. Unele dintre ele deosebite:

Ploia ca venită din senin – lucru obișnuit în Vietnam – nu i-a speriat pe copii, ba, dimpotrivă, încă un motiv de veselie.

Ma gândesc, oare? Dacă mai pot să mă bucur de Ziua copilului și mă pot amuza încă giumbușlucurile lor, pot spune că sunt încă un om tânăr?